Cursuri opționale

Cursuri opționale pentru anul al II-lea, programul Limbă și literatură română, semestrul I

Cursuri opționale pentru anul al III-lea, programul Limbă și literatură română, semestrul I

 

Înscrierea la cursurile opționale din anul al II-lea și anul al III-lea de la programul de studii Limbă și literatură română se va realiza online în perioada 16-19 septembrie 2017 prin intermediul unui formular care va fi disponibil la data deschiderii înscrierii. Locurile se vor ocupa strict în funcție de ordinea înscrierii studenților, iar cursurile care își ocupă locurile nu vor mai fi disponibile ca opțiuni în formular. Studenții vor primi un mail automat de confirmare a înscrierii. Formularul devine activ începând cu data de 16 septembrie, ora 16, și devine inactiv pe 19 septembrie, ora 19.00. Studenții care nu își vor exprima online opțiunea pentru unul dintre cursurile propuse vor fi repartizați în ordine alfabetică pe locurile disponibile, fără a avea posibilitatea de a schimba cursul unde au fost repartizați automat.

Anterior datei de 16 septembrie 2017 există posibilitatea înscrierii directe la profesorul titular al cursului, cu singura condiție ca studentul să obțină explicit confirmarea profesorului pentru înscriere. Această modalitate de înscriere se adresează cu precădere studenților din anul al III-lea care urmează să își realizeze lucrarea de licență sub coordonarea profesorului titular al cursului opțional și au acordul acestuia, precum și studenților care, în anii anteriori, au avut o colaborare specială cu profesorul cursului opțional pe care doresc să îl urmeze (de exemplu, acesta le-a coordonat o lucrare prezentată în cadrul unor colocvii studențești, au colaborat la diverse proiecte etc.) Studenții care au confirmarea profesorului nu se vor mai înscrie prin intermediul formularului online. Lista studenților înscriși în acest mod urmează să fie transmisă de către profesorii titulari ai cursurilor opționale până cel tâziu pe 15 septembrie 2017 la adresa de mail optionale@litere.ro. După afișarea listelor cu repartizarea studenților, nu sunt posibile transferuri între cursurile optionale.

Formularul pentru înscrierea la opționale este disponibil la adresa: https://goo.gl/forms/Yugfm2FCzVm8a07W2