Cursuri opționale pentru anul al II-lea, programul Limbă și literatură română, semestrul II

Studenții își vor alege două cursuri, un curs din Setul I și un curs din Setul II (click aici pentru a merge direct la Setul II). 

 

Setul I

                                                                                                         

1.1 Conf. dr. Gabriel Mihăilescu, departamentul de Studii literare

 Iubirea și convențiile ei în cultura românească premodernă

Cursul se va focaliza pe apariția eros-ului pe „harta” realităților sufletești ale omului din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în spațiul românesc. Vor fi urmărite traseele de pătrundere ale unei noi sensibilități în cultura românească a epocii fanariote: liberalizarea moravurilor în țările române ca urmare a războaielor ruso-turce; teme și motive ale literaturii curtenești în romanul popular „cavaleresc” (Etiopicele, Imberie și Margarona, Erotocritul, Filerot și Antusa, Polițion și Militina); motive ale poeziei trubadurilor intrate în prima poezie lirică românească prin filtrul poeziei neogrecești (poezia Văcăreștilor și a lui Costache Conachi); direcția „realistă” în dragoste apărută sub influența ideilor iluministe, a raționalismului sau a spiritului carnavales(Occisio Gregorii …, Țiganiada, Istoria galantă după Evmenia și Sapfiade, Însemnările autobiographice ale lui Eufrosin Poteca).

                                                                                               

1.2 Conf. dr. Răzvan Voncu, departamentul de Studii literare

Stilul minor în literatura română din perioada 1890- 1918

Cursul își propune să demonstreze unitatea stilistică, în cheie minoră, a literaturii din perioada 1890-1918, în ciuda unor fenomene de excepție, cum ar fi Macedonski, Lovinescu, Sadoveanu, Arghezi, Bacovia. Formele minore, existente în literatura română și în perioada anterioară (1866-1890) și reziduale și în perioada ulterioară (1918-1941), devin, ca urmare a unor fenomene complexe – literare, sociale, chiar politice – un stil dominant, la care se aliniază majoritatea creatorilor. Până și cei mari, care continuă să scrie în această perioadă – un Maiorescu, cu înclinarea sa tot mai vizibilă către naționalism literar și, în ultima fază, sămănătorism, un Caragiale – fac concesii acestei modalități atotputernice, consacrate deopotrivă de grupări literare (și politice) influente și de oficialități. Stilul minor este propagat de principalele instituții ale culturii oficiale și/ sau oficializate, cum ar fi Societatea Scriitorilor Români (înființată în 1909), sau revistele literare subvenționate de Ministerul Cultelor. Autorii studiați se întind de la o extremitate la alta a spectrului literar: Maiorescu, Caragiale, Coșbuc, dar și Al. Vlahuță, I.A. Bassarabescu, Emil Gârleanu, I. Al. Brătescu Voinești, poeții simboliști de raftul al doilea, criticii Ilarie Chendi și Mihail Dragomirescu, precum și câteva dintre publicațiile cele mai influente în impunerea unui stil minor în literatura perioadei studiate.

                                                                                                         

1.3 Asist. dr. Minodora Bucur, departamentul de Studii literare

Slavici și Agârbiceanu, o lectură critică și cinematografică în tipologia umană a personajelor

Cursul urmărește explorarea unei lumi tradiționale cu instrumentele moderne ale criticii, ale antropologiei culturale și nu în ultimul rând ale psihanalizei. Personajele sunt astfel recalibrate interpretativ și redimensionate, putând accede totodată și la modul cinematografic în care au fost reconstruite, în toate ecranizările cărora le-au fost subiecți.

                                                                                                         

1.4 Asist. dr. Cosmin Ciotloș, departamentul de Studii literare

Formulele poeziei optzeciste

Despre poezia generației optzeci s-a scris mult și consistent: rapoarte de etapă sau, mai de curând, bilanțuri istorice. Debutanții de la începutul deceniului al nouălea sunt, astăzi, nume cu greutate ale literaturii contemporane. Programele universitare le alocă un spațiu distinct, dar, din rațiuni de cronologie, restrâns. Și anume în semestrul terminal, care panoramează nici mai mult, nici mai puțin decât șaptezeci de ani de producție literară. Cursul încearcă să redreseze acest impas, propunând o lectură sistematică a unei formule cu care absolvenții de Litere ar trebui să fie familiarizați, în calitatea lor de cititori profesioniști. În cadrul întâlnirilor, vor fi luate în discuție atât nuanțele contextuale (ținând de ecloziunea generației, de principalele câmpuri de forțe care au propulsat-o, sau, dimpotrivă, au încercat s-o marginalizeze, de marile dezbateri teoretice etc.), cât și volumele-etalon, care vor fi supuse unei lecturi atente. Levantullui Mircea Cărtărescu, Sinapsele lui Alexandru Mușina, Atelierele Marianei Marin, Cruciada întreruptă a lui Traian T. Coșovei, Ieșirea din apă a lui Ion Stratan, Hipermateria Magdei Cârneci: toate acestea vor configura o hartă a poeziei românești recente care, ca orice hartă, reprezintă punctul de plecare într-o aventură culturală.

                                                                                         

1.5 Conf. dr. Paul Cernat, departamentul de Studii literare

Critica modernistă interbelică și marile ei polemici: Ibrăileanu, Lovinescu, Călinescu

Cursul de față are ca obiect câteva dintre cele mai importante polemici care au marcat evoluția criticii românești moderne din perioada interbelică. Principalii protagoniști – G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, G. Călinescu, sunt discutați pornind de la proiectele, strategiile critice și viziunile lor de ansamblu asupra literaturii. Fără a pierde din vedere elementele conjuncturale, de ordin personal ce au stat, adeseori, la baza rupturilor și divergențelor dintre ei, discuțiile se vor concentra preponderent asupra ideilor și asupra modurilor în care respectivii critici își reprezintă literatura, dar și cultura și civilizația autohtonă, critica și istoria literară, rolul clasicilor și al modernilor, asupra opiniilor divergente cu privire la principalii noștri scriitori (de la Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Ion Creangă și Ioan Slavici la Mihail Sadoveanu, Hortensia Papadat-Bengescu sau Ion Barbu). Elemente precum „spirit critic”, „specific național”, „sincronism”, „diferențiere”, „autonomia esteticului”, raporturile dintre metropolă și provincie, dintre urban și rural, dintre tradiție/tradiționalism și modernism/modernitate/modernizare, vor fi, de asemenea, abordate aplicat, pornind de la disputele care i-au angajat pe G. Ibrăileanu și E. Lovinescu, apoi pe E Lovinescu și G. Călinescu (între alții, cum ar fi N. Iorga, C. Rădulescu-Motru, M. Dragomirescu, Nichifor Crainic, M. Ralea, Camil Petrescu ș.a.). Erorile de apreciere, partizanatele și, în general, punctele vulnerabile ale fiecărui critic în parte vor fi, și ele, avute în vedere, iar lucrări fundamentale ca Spiritul critic în cultura românească de G. Ibrăileanu, Istoria civilizației române moderne și Istoria literaturii române contemporane de E. Lovinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Tehnica criticii și a istoriei literare și Istoria literară ca știință inefabilă și sinteză epică de G. Călinescu se vor bucura de o atenție particulară, alături de alte texte de mai mică amploare cu caracter polemic și/sau ideologic. În felul acesta, cursul încearcă să ofere o perspectivă asupra formelor de relief ale literaturii române interbelice pornind de la confruntarea între concepțiile celor mai importanți și mai influenți critici literari autohtoni.

                                                            

1.6 Lect. dr. Sebastian Vlad Popa, departamentul de Studii literare

Dualitatea în literatură

8 scriitori

Nichita Stănescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Mihai Eminescu, Ion Creangă. Și alții, desigur

Cercetăm un procedeu poetic și dramatic, obiectul dublu. Plecând de la premisa dualității mitologice, ajungem la observarea contradicției irezolvabile ca nod structural profund al textului și totodată ca ipoteză de gândire a adevărului în literatură.

                                                                                                         

1.7 Lect. dr. Magda Răduță, departamentul de Studii literare

Realul din text – proza românească de după 1900 într-o lectură contextualizantă

Cursul își propune să îi familiarizeze pe studenți cu modul în care funcționează o grilă de lectură contextualizantă – adică aceea care depășește investigația circulară, închisă, a lui „în afara textului nu există nimic” și se interesează de condițiile (și condiționările) socio-istorice în care respectivul text a apărut și a circulat. Prozele din tematică includ autori cu formule diferite de tratare și reprezentare a realului: M. Sadoveanu (cel de dinainte de Al Doilea Război Mondial, dar și cel realist-socialist); Hortensia Papadat-Bengescu (cu o lectură atentă la contextul unei modernități impuse rapid), Cezar Petrescu (romancier pentru care contemporaneitatea e singura referință posibilă), dar și prozatori din perioada postbelică (Al. Ivasiuc, Ș. Bănulescu, Gh. Crăciun), pentru care contextualizarea devine obligatorie din cauze ce țin de constrângerile politice.

 

1.8 Conf. dr. Ioana-Ruxandra Fruntelată, departamentul de Studii culturale

Eroul: idee, imagine, ideal

 Eroul este un concept cultural atrăgător – printre altele – și pentru că organizează un mod de raportare a omului la propria lui condiție, a intelectului la sensibil, a văzutului la nevăzut. Fie că-l privim ca pe o progenitură divină, un „îndrăgostit de lume”, un revoltat incoruptibil sau un martir al cauzei pe care o slujește, eroul este, mai mult sau mai puțin, ermetic. Și aceasta nu numai pentru că el (sau ea) are, așa cum spunea Joseph Campbell, „o mie de chipuri”, ci și pentru că exprimă, la modul plastic, esența mitului, aflată dincolo de cuvinte. Cursul despre erou va dezbate o parte (genealogică, morfologică, imagologică, antropologică etc) din problematica subiectului. Evaluarea constă în realizarea unui referat științific prin care se inițiază o cercetare proprie asupra eroului, pornind de la sugestiile incluse în prelegeri.

                                                                                               

1.9 Conf. dr. Elena Ionescu, departamentul de Studii literare

Literatura secolului XX și muzica

Cursul își propune explorarea unor opere aparținând literaturii secolului al XX- lea care și-au extras esențele din muzică. Repere: contextele istorice și estetice care condiționează/confirmă dimensiunea muzicală a unor opere literare; diverse tipuri de prezențe muzicale în text; ocurența unor indici, biografici, de pildă, care subliniază legătura dintre domeniile studiate; romanul polifonic; ipostaze ale artistului; valorificarea barocului în sensibilitatea modernă. Exemple de autori abordați: Alessandro Baricco, Nina Berberova, Alejo Carpentier, Julio Cortazar, Marguerite Duras, Gide, Hesse, Huxley, Kazuo Ishiguro, Elfriede Jelinek, Kundera, Andrei Makine, Th. Mann, Proust, Pascal Quignard. Evaluare: portofoliu (răspunsuri la zece întrebări, fișe de lectură) 50%, participare activă 25%, prezență 25%.

                                                                                                         

1.10 Lect. dr. Ruxandra Iordache, departamentul de Studii literare

Sonetul în modernitate

Cu o istorie de aproape opt secole, ce include variațiuni formale și tematice, sonetul se remarcă drept una dintre cele mai frecventate forme poetice ale modernității. Moștenitoare a unei tradiții ilustre, această specie reușește să rămână în atenția creatorilor și chiar a teoreticienilor. La jumătatea secolului al XX-lea, încă i se mai consacrau tratate, antologii și i se inventau noi variante. Sonetul părăsește sfera jocurilor literar-mondene și a demonstrațiilor de virtuozitate poetică, fiind abordat insistent ca provocare estetică, în care bogăția ideatică se sprijină pe concentrarea și rigoarea formei, vizând, în termeni mallarmeeni, „plăcerea poemului”. Printr-o explorare a paradigmelor poetice ale modernității din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului XX, cursul va urmări locul ce revine sonetului într-o epocă ce proclamă supremația versului liber, oprindu-se la creația unor poeți precum Baudelaire, Rimbaud, Mallarmé, Valery sau Rilke.

Forma de evaluare: 40% intervențiile orale, 60% eseul final.

 

Setul II

 

2.1 Prof. dr. Adriana STOICHIȚOIU ICHIM, Departamentul de lingvistică

 Dinamica lexicului limbii actuale

Descrierea cursului: Cursul își propune semnalarea unor tendințe și inovații lexicale atestate în mass-media după 1990, din perspectiva relației normă ─ creativitate lexicală. Perspectiva analizei asociază demersul funcțional cu cel descriptiv, urmărind să demonstreze impactul factorilor socio-culturali și politici asupra lexicului limbii literare standard. Vor fi abordate următoarele teme: procedee la modă în formarea cuvintelor (compunerea „savantă”, siglarea, trunchierea, tipuri actuale de conversiune); rolul influenței englezei în modernizarea și internaționalizarea lexicului românesc; „romgleza” și globalizarea lingvistică; evoluții semantice; dinamica sensurilor în domeniul politic; dinamica argoului și impactul său asupra lexicului actual. Evaluare: referat și fișe lexicale comentate (80% din nota finală) + frecvență (20%).

 

2.2 Conf. dr. Ariadna ȘTEFĂNESCU,  Departamentul de lingvistică

Analiza conversației (AC)

AC trece dincolo de investigarea stilistică a oralității, ca să analizeze universul de comunicare reală. Vorbitorii se află față în față, interacționează prin limbaj în multiple feluri (se înțeleg sau nu, se complimentează sau se jignesc, se înșală unul pe celălalt sau dimpotrivă ș.a.), de asemenea, prin limbaj ei modifică lumea în infinite feluri, reușesc să-și satisfacă intențiile sau eșuează, descoperă mai multe despre sine și despre ceilalți. AC, disciplină psiholingvistică, dezvoltată în a două jumătate a secolului al 20-lea în universitățile nord-americane și europene, are un domeniu înrudit cu al pragmaticii și al discursului. Cursul prezintă conceptele de bază ale domeniului, cât și analizează anumite fenomene care apar cu predilecție în registrul vorbit al limbii, cum ar fi: reparațiile conversaționale, acordul amplificat, negocierea sensurilor, povestirea în format conversațional, conflictul și violența verbală și, nu în ultimul rând, o serie de rutine conversaționale care ne definesc ca persoană culturală, cum ar fi curtenirea și complimentarea. Dincolo de detaliile specifice, în care intră și o prezentare a gramaticii conversației, din studiul AC se poate vedea concret cum, respectând „contractul conversațional” (dacă ar fi să îl parafrazăm pe J-J. Rousseau), ne constituim, cunoaștem și uneori chiar supraviețuim prin intermediul faptului că suntem ființe înzestrate cu o limbă naturală.

Evaluarea se face astfel: (a) transcrierea a câteva minute din înregistrarea făcută; (b) analiză și comentarii la secvența transcrisă; (c) discuție cu profesorul pe baza materiei prezentate și a bibliografiei.

 

2.3 Lect. dr. Andrea GHIȚĂ, Departamentul de lingvistică

Teorii pragmatice ale ironiei

Cursul își propune să parcurgă și să examineze critic principalele teorii ale ironiei abordate din perspectiva pragmaticii. Toate teoriile pragmatice consacrate academic – Grice, Austin, Searle, Brown și Levinson, Sperber și Wilson – discută ironia ca temă obligatorie de validare a unui proiect teoretic, în acest sens îndepărtându-se sau atacând programatic definiția din tratatele de retorică, tributară tradiției literalității logocentrice. Teoriile prezentate la curs

urmăresc, dincolo de fragmentarism, o coerență la nivelul polemicii în domeniul pur al teoriei: de la acomodarea pragmatică standard a ironiei (Grice) pînă la ipotezele cognitiviste (Gibbs si Colston), cursul acoperă teorii mai puțin cunoscute, precum ironia ca act comunicativ regizat (Clark si Gerrig), ironia ca disimulare aluzivă (Kumon- Nakamura, Glucksberg si Brown), ironia și dubla perspectivitate / ironia ca hiatus evaluativ (Kotthoff), ironia și proeminența cognitivă gradată (Giora), ironia ca uz interpretiv de gradul II (Sperber și Wilson). Cursul are în vedere și aplicații – analiza a diferite texte ce expun ironia verbală (conversații înregistrate, texte de presă, reclame, dialoguri literare, declarații de presă, corespondență email, texte de tip forum, chat, blog, dar și texte vizuale sau muzicale ce au fost analizate experimental ca aplicații ale unor teorii pragmatice).

Evaluarea: 25% – examen oral informal bazat pe:

  • discuția unei teorii pragmatice a ironiei la alegere (din materia predată – suportul de curs și prelegerile ținute în timpul semestrului)
  • discuție pe marginea studiilor lui Sperber și Wilson 1981 / 1986 (de citit obligatoriu în original în engleză Sperber si Wilson 1981 – Irony and the Use- Mention Distinction – variantele deopotrivă în engleză si franceză sunt reproduse în suportul de curs)

25% – un corpus unitar de 10 texte ironice care să expună o problematică bine circumscrisă legată de pragmatica ironiei (verbale, vizuale)

50% – o prezentare orală a unui studiu românesc de pragmatică a ironiei verbale (un studiu selectat din pachetul – material auxiliar – ce va fi înmânat participanților la curs)

 

2.4 Prof. dr. Camelia STAN, Departamentul de lingvistică

Particularități fonologice ale limbii române

Obiective: Cursul îi introduce pe studenți în tehnicile analizei fonologice și în teoriile fundamentale pe care acestea se bazează.

Tematică: Vor fi abordate principalele probleme ale domeniului, între care: (a) producerea și clasificarea (articulatorie/ acustică a) sunetelor limbii române contemporane, alfabetul fonetic internațional; (b) trăsăturile prozodice/ suprasegmentale (accentul, intonația etc.); (c) sunetele în sistemul limbii, reprezentările fonologice lineare și non-lineare, procesele fonologice, interpretări fonologice; (d) structura silabei, silabația, din perspectiva teoriei „optimalității”; (e) diversitatea fonologică a limbilor, specificitatea tipologică a limbii române (sub aspect fonologic). Cursul este temeinic fundamentat pe bibliografia cea mai recentă, internațională.

Evaluare: prezență 50% + 50%, un colocviu final.

 

2.5 Lect. dr. Andreea SOARE, Departamentul de lingvistică

Abordări interdisciplinare ale limbii

Motto: „La început era cuvîntul…”

Cursul opțional Abordări interdisciplinare ale limbii este gîndit ca o continuare a informației primite la seminarul de Lingvistică generală și a discuțiilor începute cu studenții în anul I.

Prelegerile și, mai ales, dialogul profesor – studenți vor reprezenta o îmbinare de aspecte, de abordări ale limbii din perspective ale mai multor domenii de studiu: sociolingvistică, psiholingvistică, neuroștiințe, filosofia limbii, dezvoltare personală, spiritualitate. Prelegerile se vor împleti cu activități de atelier, unde studenții vor prezenta și vor dezbate propriile lecturi, convingeri, experiențe, căutări.

A alege și a frecventa acest curs înseamnă să îți dorești să înțelegi limba dintr-o perspectivă profund umanistă, menită să îmbogățească informațiile riguros științifice, deja acumulate.

Evaluarea se va face însumînd prezența, participările active și un referat/eseu alcătuit în acord cu tematica acestui curs.

 

 

2.6 Lect. dr. Viorel GURUIANU, Departamentul de lingvistică

Structura etimologică a limbii române

Descrierea cursului: Sunt prezentate straturile etimologice ale limbii române, începând cu fondul lingvistic vechi (traco-dac, latin moștenit, slav, maghiar, turc, grec), și terminând cu fondul lingvistic nou sau modern (latin savant, italian, francez, spaniol, german, englez, rus). Sunt urmărite raporturile etimologiei cu diversele compartimente ale limbii și cu istoria societății românești.

Obiective: Studenții vor fi capabili să precizeze straturile etimologice ale limbii române, să exemplifice cu fapte lingvistice straturile etimologice învățate, să identifice într-un text cuvintele vechi și noi pe baza indicațiilor etimologice din DEX.

Evaluare: la alegerea fiecărui student ─ examinare scrisă, examinare orală sau elaborarea unui referat pe o temă de curs.

 

2.7 Lect. dr. Adrian Stoicescu, Departamentul de Studii culturale

Antropologia în mediile digitale

Descrierea cursului: Comunicarea mediată de computer (CMC) depășește simplul proces de transmitere de informații prin utilizarea unui canal digital. CMC presupune, mai presus de toate, construirea unui set de practici culturale specifice medierii digitale, aflate sau nu în prelungirea practicilor din viața offline, prin care conectarea devine un teren de sine stătător al interacțiunii, constructului cultural, identității individuale sau de grup, al premeditării sau adhocrației. Cursul vă propune câteva trasee de investigare a mediului digital, fie acesta perceput ca ciberspațiu, lume virtuală sau, simplu și neangajant, online.

 

2.8 Lect. dr. Cătălin D. Constantin, Departamentul de Studii culturale

Antropologie urbană

Un oraș poate fi citit așa cum citești o carte. Locul literelor e luat de clădiri, de caroiajul de străzi, de semnele lăsate de timp pe construcții, de felul în care se perindă omenii și se mișcă vehiculele în oraș… Antropologia urbană e o ramură relativ nouă a antropologiei, conturată în Occident în anii ’60-’70 și doar foarte recent în România. Cursul prezintă un scurt istoric al antropologiei urbane, schițează principalele subiecte de interes ale domeniului, conturează metodele și tehnicile de cercetare ale antropologiei urbane. Cu ajutorul imaginilor, e propusă o tehnică de lectură antropologică a câtorva orașe din Europa.

 

2.9 Asist. dr. Bogdan Tănase, Departamentul de Studii literare

Teorii ale ficțiunii literare

Descrierea cursului: Cum ar arăta teritoriul ficțiunii literare? Cursul își propune o introducere în teoriile legate de definirea domeniului ficțional, delimitarea acestuia în raport cu marile definiții ale literaturii, dar și cu vecinătatea non-artisticului. Cele două mari direcții istorice ale domeniului ficțional, cele două concepte-avatar ale ficțiunii – cel mimetic/realist și cel evazionist/romantic, dar și clivajele lor vor fi discutate pornind de la primele două romane moderne: „Don Quijote de la Mancha” și „Robinson Crusoe”, în relație cu forme recente ale ficțiunii. De la formele clasice la cele situate la granița literarului cu alte forme artistice, lumea ficțiunii își are propria filozofie a compoziției pe care acest curs își propune să o deconstruiască prin discutarea unor termeni/concepte precum fabulă, alegorie, fantastic, lumi ficționale, granițe ficționale, pact ficțional etc.

 

2.10 Lect. dr. Magda Răduță, Departamentul de Studii literare

Tutorial pentru redactarea lucrării de licență

 

Descrierea cursului: Cursul urmărește familiarizarea studenților cu noțiunile formale esențiale pentru redactarea lucrării de licență (atribuire, citare, structurare în capitole și subcapitole, norme de alcătuire a bibliografiei etc.). Tutorialul va fi organizat, în mare parte, ca un curs practic, cuprinzând atât ateliere de redactare de text, cât și prezentarea orală a subiectelor de cercetare alese.

Evaluare: redactarea unui text științific în forma unui capitol al tezei de licență (50%); prezentarea orală a respectivului text în fața colegilor (50%).