- CIVIS PhD-network: Workshop on embodied cultures and art in the intercultural encounter (deadline: 1 Aprilie): https://civis.eu/en/
civis-courses/civis-phd- network-workshop-on-embodied- cultures-and-art-in-the- intercultural-encounter - Sustainable and intercultural cities for social and educational integration of citizens, migrants, and refugees (deadline: 4 Aprilie): https://civis.eu/en/
civis-courses/sustainable-and- intercultural-cities-for- social-and-educational- integration-of-citizens- migrants-and-refugees
Category: CIVIS
Invitație pentru participarea la cursurile oferite de Universitatea din Tubingen
CIVISthon UB, 6-10 decembrie 2021
În perioada 6-10 decembrie, Universitatea din București organizează, în cadrul Local CIVIS Days 2021, competiția CIVISthon UB, oportunitatea comunității UB de a se implica în crearea de proiecte sub umbrela CIVIS, proiecte care să ofere soluții pentru problemele și nevoile cu care se confruntă societatea.
CIVISthon UB este un concurs de proiecte în care studenții facultăților UB sunt invitați să înscrie inițiative care să aibă în vedere implicarea socială și să fie orientate în direcția identificării și furnizării de soluții în domeniile principale de interes ale consorțiului.
În cadrul competiției, fiecare facultate poate înscrie o singură echipă alcătuită din 3-5 studenți (la licență sau masterat) mentorată de un cadru didactic.
Pentru a înscrie o echipă în competiția din facultate, liderul acesteia va trebui să transmită, până cel târziu luni, 22 noiembrie 2021, un email către mentorul de la nivelul facultății, asist. drd. Bogdan Dumitru (bogdan.dumitru@litere.unibuc.ro), în care să precizeze numele echipei (care ar trebui să reflecte și apartenența la facultatea propriu-zisă), numele membrilor echipei, nivelul de studii și specializarea, dar și o scurtă motivație a dorinței de a participa la CIVISthon UB (maximum o pagină A4 sau un slide de PPT).
Ulterior, în perioada 22-25 noiembrie 2021, mentorii propuși la nivelul celor 19 facultăți ale UB vor selecta echipele care vor participa la finala evenimentului. Activitatea de lucru, prezentarea proiectelor finale și premierea câștigătorilor vor avea loc în perioada 6-10 decembrie 2021.
Pentru a convinge juriul, proiectele câștigătoare trebuie să ofere soluții creative, eficiente și realiste, să descrie corect contextul social, cultural și economic în care se regăsește problema semnalată, să arate cunoașterea consorțiului CIVIS, a domeniilor de interes, a proiectelor și direcțiilor acestuia și să fie prezentate într-o manieră persuasivă și profesională.
Mai multe detalii cu privire la CIVISthon 2021, inclusiv regulamentul și calendarul complet, pot fi consultate în documentul disponibil aici. Datele de contact ale mentorilor din cele 19 facultăți pot fi consultate pe site-urile acestora, disponibile aici.
Universitatea Civică Europeană CIVIS este o alianță academică europeană ce reunește nouă dintre cele mai importante și reputate universități din Europa: Aix-Marseille Université (Franța), National and Kapodistrian University of Athens (Grecia), Universitatea din București (România), Université Libre de Bruxelles (Belgia), Universidad Autónoma de Madrid (Spania), Sapienza Università di Roma (Italia), Stockholm University (Suedia), Eberhard Karls Universität Tübingen (Germania) și University of Glasgow (Marea Britanie). Acestora li se va alătura, odată ce primește aprobarea deplină din partea Comisiei Europene, și Universitatea Paris Lodron din Salzburg. Selectată de Comisia Europeană între cele 17 universități-pilot europene, CIVIS aduce laolaltă o comunitate cu peste 450.000 studenți și 65.000 de angajați, dintre care 30.000 sunt cadre didactice și cercetători.
Mai multe informații despre CIVIS pot fi accesate atât pe site-ul oficial, www.civis.eu, cât și pe pagina dedicată de pe site-ul Universității din București, disponibilă aici.
Studenții Universității din București, invitați să aplice la programul de cursuri deschise online lansat de CIVIS
|
CIVIS lansează competiția de fotografii “How I See My Campus”
Pentru ediția de anul acesta a evenimentului Global CIVIS Days 2021, Universitatea Liberă din Bruxelles propune membrilor comunității CIVIS – studenți, cadre didactice, cercetători și personal administrativ – competiția How I See My Campus. Rezultatele acestei competiții vor fi prezentate într-o expoziție dedicată fotografiilor selectate.
Concursul de fotografii își propune să-i provoace pe membrii comunităților academice din cadrul CIVIS să capteze imagini inedite, perspective noi și unghiuri neașteptate ale universităților din care provin.
Astfel, persoanele interesate sunt rugate să trimită imagini care surprind frumusețea, originalitatea și unicitatea universităților lor, precum și mult-așteptatele momente de reîntâlnire ale comunității din care fac parte. Fotografiile pot include reprezentări ale unor locuri ascunse sau speciale din campus, decorațiuni notabile sau stranii sau orice alt aspect interesant, amuzant sau original al spațiilor universitare sau al vieții și interacțiunii în campus.
Fotografiile selectate (aproximativ 5 pentru fiecare universitate) vor constitui subiectul primei expoziții CIVIS, care va fi lansată odată cu deschiderea evenimentului Global CIVIS Days, la Bruxelles, pe 24 noiembrie 2021. Expoziția va fi ulterior itinerată în cadrul tuturor celor nouă universități membre.
Înscrierea în competiția “How I See My Campus”
Fiecare persoană poate înscrie cel mult 3 fotografii până la data de 10 octombrie 2021 la adresa contact@civis.eu urmând instrucțiunile de mai jos:
- Titlul mesajului: “CIVIS 2021 Photo Contest”
- Precizați în mesaj numele și statutul (student, profesor etc.) și universitatea de origine.
- Denumirea și o scurtă descriere (max. 500 de caractere) a fiecărei fotografii, inclusiv locația (coordonatele GPS și descrierea locației) unde a fost realizată fiecare fotografie. Denumirea fotografiei trebuie să apară clar în titlul fișierului (ex. UB_01; UB_02 etc.)
- Link-ul de download (de ex. WeTransfer sau orice altă platformă online similară).
- Formularul de participare completat și formularul de consimțământ al persoanelor care apar în fotografie.
- Utilizați adresa de e-mail instituțională.
Participanții ale căror fotografii vor fi selectate vor fi anunțați la începutul lunii noiembrie.
Criterii pentru fotografiile înscrise
Rezoluție: minimum 5 MP
Aspect Ratio: 1:1 / 5:4 / 4:3 / 3:2 / 5:3 / 16:9 / 3:1 (Landscape și Portrait)
Formate de fișiere: TIFF (de preferință) / JPEG / PNG / BMP (nu PSD sau RAW)
Dimensiunea fișierului: pentru orice fișier mai mare de 5 MB, sunteți rugați să trimiteți fișiere zip sau un link de descărcare.
Mai multe informații despre competiția “How I See My Campus” sunt disponibile aici.
Universitatea Civică Europeană CIVIS este o alianță academică ce reunește nouă dintre cele mai importante universități din Europa: Aix-Marseille Université, National and Kapodistrian University of Athens, Universitatea din București, Université Libre de Bruxelles, Universidad Autónoma de Madrid, Sapienza Università di Roma, Stockholm University, Eberhard Karls Universität Tübingen și University of Glasgow, în calitate de partener asociat. CIVIS reunește o comunitate de aproximativ 450.000 de studenți și 65.000 de angajați, dintre care peste 30.000 sunt cadre universitare și cercetători.