Apel la contribuții – Colocviul Național „I.L. Caragiale astăzi”, 10-11 iunie 2022 [actualizat]

APEL LA CONTRIBUȚII

I.L. Caragiale astăzi

Colocviu național

(10-11 iunie 2022)

 Muzeul Național al Literaturii Române și Facultatea de Litere, Universitatea din București, în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, organizează, în perioada 10-11 iunie 2022, Colocviul Național „I.L. Caragiale astăzi”.

Se împlinesc 110 ani de la moartea lui I.L. Caragiale, un bun prilej pentru o reinterpretare la zi a operei sale. În mediul academic și cultural se resimte nevoia unei rediscutări, pe mai multe paliere, a operei lui I.L. Caragiale, fie că vorbim despre proză, teatru, publicistică sau corespondență. De-a lungul timpului, receptarea operei caragialiene și-a schimbat considerabil ariile de interes și metodologia, așa încât ne propunem o ilustrare a acestei diversități.

Prin seria de conferințe pe care le vor susține vorbitorii invitați, propunem o relectură interdisciplinară a operei lui Caragiale, printr-un tip de dialog transversal.

Keynote speaker: George Banu, prof. univ. dr.

Dan Dediu, prof. univ. dr.

Liviu Papadima, prof. univ. dr.

Ion Vartic, prof. univ. dr.

Matei Vișniec, scriitor

 

Masă rotundă – Formă și idee în teatrul lui Caragiale azi

(invitați: Alexandru Dabija, Matei Vișniec, Horațiu Mălăiele, Ioan Cristescu)

 

În perioada colocviului vor avea loc o serie de evenimente conexe, precum ateliere teatrale, lansări de carte, proiecții și reprezentații.

Acest apel la contribuții este deschis către studenți, masteranzi, doctoranzi, tineri cercetători, dar și specialiști ai domeniului. De asemenea, după cum se poate observa din secțiunile colocviului, invităm participanți din mai multe arii de cercetare: filologie, teatrologie, muzicologie, sociologie, studii culturale etc.

Secțiuni:

  1. Teatru
  2. Proză
  3. Publicistică. Corespondență
  4. Lingvistică (studii de stilistică și pragmatică)
  5. Valorificări și cercetări interdisciplinare

Comitetul științific:

George Ardeleanu, conf. univ. dr.

Paul Cernat, conf. univ. dr.

Ioan Cristescu, prof. univ. dr.

Ștefan Firică, lect. univ. dr.

 

Calendarul colocviului:

24 mai 2022: termenul limită pentru trimiterea propunerilor, la adresa de e-mail: colocviul.caragiale@mnlr.ro.

Sunt necesare următoarele informații:

  1. Numele, datele de contact (adresă de e-mail/ număr de telefon) și afilierea instituțională;
  2. Titlul comunicării;
  3. Un rezumat de aproximativ 1000 de semne, 5 cuvinte-cheie și o bibliografie selectivă;

31 mai: selecția propunerilor, în urma analizei făcute de comitetul științific al colocviului.

 

Organizatorii intenționează ca lucrările, revizuite și acceptate în urma procesului de verificare, să fie reunite într-un volum colectiv, publicat la Editura Muzeul Literaturii Române.

Informații suplimentare:

Luana Stroe (luana.stroe@yahoo.com)

Expoziția  „Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor” la Universitatea din Torino

Expoziția  „Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor” realizată de conf. univ. dr. Cătălin D. Constantin este prezentă, până pe 10 mai 2022, la Universitatea din Torino, Italia. Expoziția este găzduită de Campus Luigi Einaiudi (Lungo Dora Siena n. 100, Torino), socotit a fi unul dintre cele mai frumoase și moderne edificii universitare din lume. Proiectul de antropologie vizuală realizat de Cătălin D. Constantin propune o lectură antropologică și culturală a spațiului piețelor publice și cuprinde imagini aeriene ale piețelor urbane din peste 20 de țări europene, precum și un film de 30 de minute.

Seminarul de prezentare a proiectului are loc astăzi, 29 aprilie, la ora 18.00 (ora României), în Sala Lauree Rosse a Universității din Torino, și va putea fi urmărit în streaming pe platforma universității: https://unito.webex.com/meet/eventi.bobbio .

Vor interveni: prof. Piercarlo Rossi (Istituto Universitario di Studi Europei), Ioana Gheorghiaș (Consulatul General al României din Torino), Valentina Parasecolo (Parlamentul european – Milano), conf. Cătălin D. Constantin, dr. Cristina Rusiecki (Universitatea din București), prof Marinella Belluati, prof. Francesco Chiodelli, prof. Maria Pia Genesin, prof. Dario Elia Tosi (Universitatea din Torino).

Universitatea din Torino este una dintre cele mai vechi universități din Europa, iar printre alumnii săi se numără Umberto Eco, Italo Calvino, Cesare Pavese, Giani Vattimo.

Apariție editorială – „Eurostudii. O zi cu Europa: unghiuri ale privirii istorice” (Editura Universității din București, 2021), editat și coordonat de conf. dr. Simona Drăgan și asist. dr. Constantin Emil Bucur

Semnalăm apariția volumului II „Eurostudii. O zi cu Europa: unghiuri ale privirii istorice” (Editura Universității din București, 2021), editat și coordonat de conf. dr. Simona Drăgan și asist. dr. Constantin Emil Bucur, titulari ai programului de Studii Europene din cadrul facultății noastre. Volumul (467 p.) conține 16 studii de istoria civilizației europene, istorie culturală și studii culturale, semnate de alumni, studenți și colaboratori SE.

Coordonatorii Simona Drăgan și Constantin Emil Bucur le mulțumesc  autorilor acestui volum pentru textele lor substanțiale, esențiale pentru încurajarea și asumarea demersului de editare.

Autorii și coordonatorii le mulțumesc d-lui Alexandru Nicolae, profesor respectat și editor riguros, redactorilor și graficienilor EUB (Alina Brebeanu, Alexandru Catană și Florina Floriță), ca și referenților științifici ai volumului, pentru reviziile și sugestiile prompte și atente aduse textelor publicate:

  • Giordano Altarozzi (Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „G. E. Palade”, Târgu Mureș)
  • Alexandra Ciocîrlie (Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, București)
  • Ștefania Dinu (Muzeul Național Cotroceni, București)
  • Laura Dumitrescu (Universitatea din București)
  • Raluca Dună (Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, București)
  • Filip-Lucian Iorga (Universitatea din București)
  • Ramona Marinache (Universitatea din București)
  • Maria Mateoniu-Micu (Muzeul Național al Țăranului Român)
  • Andrei Șiperco (Universitatea din București)

O mulțumire specială, nu în ultimul rând, îi este adresată d-lui lect. dr. Cornel Micu, profesor (sau fost profesor) al multora dintre autori, care a finanțat exemplarul oferit gratuit fiecăruia dintre cei 16 autori ai acestui volum.

Întâlnire online de prezentare a ofertei educaționale a programelor de studii din aria studiilor europene, la UB

Vineri, 15 aprilie 2022, Facultățile de Științe Politice, Istorie și Litere ale Universității din București organizează online o întâlnire de prezentare a ofertei educaționale a programelor de studii (licență și masterat) din aria studiilor europene. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12:00.

Astfel, pentru a veni în sprijinul liceenilor și al studenților care își doresc să opteze pentru un program de licență, respectiv de masterat, în acest domeniu extrem de ofertant, organizatorii propun o privire sintetică asupra principalelor direcții didactice și de cercetare pe care cele trei instituții de învățământ superior le deschid.

Persoanele interesate de participare sunt rugate să se conecteze accesând următorul link (Meeting ID: 973 1333 2763, Passcode: 461643). Participanții vor avea ocazia să se întâlnească cu profesori și studenți de la aceste programe de studii, care le vor prezenta succint oferta educațională și le vor răspunde la întrebări.

Facultatea de Științe Politice (FSPUB)

Facultatea de Științe Politice (FSPUB) oferă 5 programe de licență, 6 programe de master și 1 program doctoral. Din acestea, 1 program de licență în limba engleză și 3 programe de master, dintre care două în limba română și unul în limba engleză, aparțin domeniului de specializare relații internaționale și studii europene.

Programul de licență BA in International Relations and European Studies – IRES (3 ani) oferă pregătire fundamentală în domeniu, printr-un curriculum la standarde internaționale, ce atrage un număr însemnat de studenți și din afara României. Absolvenții continuă, de regulă, studiile la nivel de master în specialitate, în România sau în străinătate, profesând apoi în organizații internaționale, companii multinaționale, organizații ale societății civile și administrație publică.

Programul de Master Relații Internaționale în limba română – MRI (2 ani) este cel mai vechi program al facultății, având cel mai mare număr de absolvenți din domeniu. Oferta curriculară este orientată pentru a-i pregăti pe cei care doresc să continue studiile la nivel doctoral, dar și pentru a dezvolta resursa umană în special pentru corpul diplomatic românesc.

În mod similar, programul de Master Studii Europene în limba română – MSE (2 ani) își propune să pregătească viitori doctoranzi în studii europene, dar și pe cei care își doresc o carieră în special în organizații ale Uniunii Europene.

Cel mai nou program al facultății, unic în România și printre puținele de acest fel din lume, este Masterul profesional în limba engleză International Public Affairs MIPA (2 ani). Aflată la intersecția studiilor internaționale, guvernanței comparate, comunicării, managementului public, studiilor de sustenabilitate și politicilor publice, oferta curriculară include, în afara cursurilor de specialitate, și un număr însemnat de ore de tutorat, mentorat individualizat și mai multe stagii de practică, fapt ce atrage candidați cu experiențe educaționale anterioare extrem de diverse, care își doresc să lucreze în medii internaționale și sunt interesați de promovarea interesului public și a valorilor democratice.

Parcursul educațional din toate programele facultății este compatibil cu programa universităților europene și nord americane de prestigiu în această arie de studii, fapt ce permite mobilitatea internațională a studenților și a profesorilor, în special prin programul Erasmus+.

Mai multe detalii despre programele de studii ale Facultății de Științe Politice pot fi consultate aici.

 

Facultatea de Istorie

Relații Internaționale și Studii Europene – Facultatea de Istorie Universitatea din București

Statutul României de membru al NATO și UE creează nevoia de noi specialiști în relații internaționale, recrutabili în instituțiile românești, europene și internaționale. Actualul mediu internațional este caracterizat de fenomene și evoluții complexe, specifice secolului XXI, de aceea este necesar ca viitorii absolvenți și angajați pe piața muncii să dobândească o viziune completă și complexă, iar programul de licență Relații Internaționale și Studii Europene răspunde acestor cerințe prin abordarea academică interdisciplinară – istorie, drept, științe politice, geopolitică, economie, comunicare etc. În acelaşi timp, programul şi-a propus profesionalizarea studenţilor în direcţia excelenţei academice, intenţionând a se manifesta şi acţiona dincolo de tradiţional şi soluţii generale, propunând un nivel înalt al analizei ştiinţifice şi al expertizei în domenii parţial explorate în România, precum managementul diplomatic al afacerilor internaţionale, tipologii diverse ale conceptelor de securitate în plan naţional şi euro-atlantic, tehnici şi mecanisme de gestionare a crizelor, analize operaţionale şi strategii, analiza mecanismelor şi tiparelor decizionale.

Pentru a asigura absorbția pe piața muncii a absolvenților săi, programul de licență Relații Internaționale și Studii Europene oferă o pregătire diversă, ceea ce permite accederea în medii profesionale variate, de la învățământ universitar și preuniversitar la administrația centrală şi locală, institute de cercetare, mass-media, organizații implicate în elaborarea politicilor sociale și culturale, ONG-uri românești și internaționale, companii de audit și consultanță.

În cei peste 15 de ani de existență a programului de licență, urmărind traseele de carieră ale absolvenților noștri, s-a putut observa faptul că un procent de peste 90% dintre aceștia sunt sau au fost angajați în domenii specifice (Relații Internaționale și Studii Europene, Istorie) sau conexe (comunicare, expertiză și analiză politică, administrație).

Mai multe informații despre programul de studii de licență Relații Internaționale și Studii Europene al Facultății de Istorie pot fi consultate aici.

 
Master Tehnici Diplomatice – Facultatea de Istorie, Universitatea din București

Facultatea de Istorie din cadrul Universității din Bucureşti a oferit absolvenţilor din învăţământul universitar, începând cu anul 2011, un program de studii postuniversitare, acreditat în domeniul Relații Internaționale intitulat Tehnici Diplomatice. În ultimii ani, programul a trecut cu succes evaluarea periodică cerută de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) și a fost absolvit de un număr de peste 200 de studenți.

Programul de master Tehnici Diplomatice oferă un parcurs educațional extrem de util pentru analiza fenomenelor și evoluțiilor complexe ale mediului internațional care caracterizează secolul XXI, dar și pentru pregătirea activității profesionale în cadrul instituțiilor guvernamentale și neguvernamentale din țară și străinătate, precum și în mediul privat de afaceri. Studiile comparative și maniera interdisciplinară de abordare, analiza critică a fenomenelor globale curente le-au oferit studenților competențe indispensabile în perspectiva concurenței existente pe piața muncii. În toată această perioadă (2011-2022) instituția noastră a avut un dialog consistent cu reprezentanți ai angajatorilor și partenerilor din sfera privată, precum și cu partenerii instituționali și angajatorii tradiționali ai absolvenților noștri: instituții guvernamentale, administrația locală și centrală, servicii de informații.

Programul de master Tehnici Diplomatice include mai multe componente destinate susținerii specializării profesionale a studenților săi și absorbției acestora pe piața muncii, precum: stagiile de practică de minimum 90 ore/semestru (prevăzute în planul de învățământ și apreciate cu credite), participarea studenților în granturile de cercetare și proiectele europene obținute de instituția noastră și prin acorduri de parteneriat cu instituții de profil (Ministerul Afacerilor Externe, Guvernul României, Parlamentul României, Institutul European, Institutul de Relaţii Internaţionale, Primăria Capitalei (Direcţia de Integrare Europeană), Reprezentanța Comisiei Europene în România, UNESCO, TVR, Institutul de Istorie Nicolae Iorga, Asociația Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului, International Relations Report, Asociația Socio-Culturală Interact – Romanian Journal of History and International Studies).

Mai multe informații despre programul de studii de master Tehnici Diplomatice al Facultății de Istorie pot fi consultate aici.

Facultatea de Litere

Facultatea de Litere a Universității din București propune o ofertă educațională bogată și variată, incluzând 8 programe de studii de licență și 14 programe de masterat (profesional și de cercetare).

Programul de licenţă Studii Europene (3 ani), domeniul de specializare studii culturale, pregătește profesioniști în domeniul culturii, în conformitate cu exigențele Uniunii Europene.

Planul de învățământ este proiectat în viziunea unei pregătiri multilaterale și interdisciplinare (istorie, geografie, politică și relații internaționale, drept și economie, cultură, literatură și arte, comunicare, studii europene, limbi străine și informatică), şi susține formarea de specialişti competenţi și performanţi, în acord cu evoluția continuă a domeniilor culturale.

Absolvenții acestui program vor putea lucra ca experți în instituții de cultură și în diplomație, euroconsilieri, manageri ai instituțiilor culturale din România și din străinătate, organizatori de evenimente culturale, manageri editoriali, producători de programe în audio-vizual etc.

Mai multe informații despre programul de studii de licență Studii Europene al Facultății de Litere pot fi consultate aici.

Programul de licenţă este continuat cu programul de master profesional Cultură şi politică în context european şi internaţional – CPCEI (2 ani), domeniul de specializare Studii culturale.

Oferta curriculară a acestui program de master are un caracter transdisciplinar şi include o practică de specialitate solidă, în instituții culturale și guvernamentale capabile să-i familiarizeze pe masteranzi cu viitorul lor parcurs profesional, la un nivel superior în domeniul studiilor culturale.

Mai multe informații despre programul de studii de master profesional Cultură şi politică în context european şi internaţional – CPCEI al Facultății de Litere pot fi consultate aici.