Colocviul Internațional al Departamentului de Lingvistică, ediția a XIX-a, 22-23 noiembrie 2019

Afiș_Colocviul Departamentului de lingvistică

În zilele de 22 şi 23 noiembrie 2019 va avea loc cel de-al 19-lea Colocviu Internațional organizat de Departamentul de lingvistică din Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, în colaborare cu Centrul de Studii românești și Centrul de Lingvistică Teoretică și Aplicată. Sub titlul Româna în context romanic, colocviul, care reuneşte un număr mare de cercetători din țară și din străinătate, acoperă, ca și în edițiile precedente, o tematică foarte largă, din toate domeniile și direcțiile studiului limbii române, cu deschideri către romanistică şi către teoria şi tipologia lingvistică.

Invitaţii care vor susţine comunicări în plen sunt profesorii Andreas Dufter (Universitatea Ludwig-Maximilians, München), Alexandru Grosu (Universitatea din Tel-Aviv) şi Ana Maria Martins (Universitatea din Lisabona). Lucrările se vor desfășura în următoarele secțiuni: Gramatică și fonetică; Pragmatică și stilistică; Lexic, semantică, terminologii; Istoria limbii, filologie și dialectologie; Didactica limbii române ca limbă străină; Didactica limbii şi literaturii române.

În deschiderea Colocviului, în 21 noiembrie 2019, se va desfăşura workshopul Teorie și teorii lingvistice. Rolul teoriei în cercetarea lingvistică actuală românească, iar în zilele de 22 şi 23 noiembrie, în paralel cu secţíunile colocviului, va avea loc Third Bucharest Workshop on Formal Approaches to Romance Microvariation.

Afis lingvistica final WEB

Lansarea volumului „Eurostudii. Vol I. Incursiuni în vârstele Europei”

Afis_Lansare_Eurostudii_Vol.1-v3

Departamentul de Studii Culturale al Facultății de Litere vă invită la evenimentul de lansare a volumului „Eurostudii.Volumul I. Incursiuni în vârstele Europei”, coordonat de conf. univ. dr. Simona Drăgan și asist. univ. dr. Constantin Emil Bucur. Lansarea va avea loc joi, 21 noiembrie 2019, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, la standul Editurii Universității din București (Romexpo, standul 79). La eveniment vor fi prezenți și Filip-Lucian Iorga (istoric), Cristina Bogdan (prodecan al Facultății de Litere) și Alexandru Calmâcu (directorul Editurii Universității din București). Vă așteptăm cu drag.

Conferinţa „Mintea din multiple perspective. O pledoarie pentru importanţa teoretică, educaţională şi instituţională a ştiinţelor cognitive”, luni, 25 noiembrie 2019, ora 18.30, Ateneul Român

Afis eveniment UB Ateneu 25 noiembrie 2019

Luni, 25 noiembrie 2019, Universitatea din București vă invită la conferinţa „Mintea din multiple perspective. O pledoarie pentru importanţa teoretică, educaţională şi instituţională a ştiinţelor cognitive”, susţinută de Mircea Dumitru, rector al Universității din București, și Radu J. Bogdan, profesor la Universitatea Tulane din New Orleans şi director al programului de master în ştiinţele cognitive “Open Mind” din cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

Evenimentul va avea loc la Ateneul Român (Str. Benjamin Franklin, nr. 1-3), începând cu ora 18:30, și este organizat în cadrul Conferințelor Ateneului Român.

Dialogul se va axa pe teme de actualitate în domeniul interdisciplinar al ştiinţelor cognitive,  precum şi pe diferitele abordări, concepte și descoperiri din această zonă.

Astfel, prin acest dialog, cei doi protagonişti îşi doresc să creeze un spaţiu de dezbatere interactiv pentru elevi, studenţi, cercetători, precum şi toţi cei pasionaţi de acest domeniu.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibilePentru participarea la eveniment este necesară înscrierea prealabilă, prin completarea formularului regăsit aici, până vineri, 22 noiembrie 2019.

Ştiinţele cognitive oferă un cadru interdisciplinar si intercomunicativ indispensabil pentru variatele discipline care studiază mintea.

Predate în liceu şi universitate, deschid minţile tinerilor către variatele discipline componente şi legăturile dintre ele, permiţând alegeri judicioase de specializări şi studii superioare, ca şi o mai bună înţelegere generală a minţii umane. Programe instituţionalizate liceale şi universitare sunt necesare pentru predarea regulată a ştiinţelor cognitive şi pregătesc, de asemenea, terenul pentru constituirea instituţională de grupuri de cercetare specializate în anumite combinaţii de ştiinţe cognitive, precum neuropsihologia socială, neuroetică sau antropologia cognitivă evoluţionistă.

Conferința „Materiality of the Text and Reading Practices”, miercuri, 13 noiembrie 2019, ora 14.00, Sala de Lectură

74356631_2888674381165281_7624130239655837696_n

Facultatea de Litere are onoarea și bucuria de a vă invita miercuri, 13 noiembrie 2019, ora 14.00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Facultății de Litere la întâlnirea cu Profesorul Roger Chartier, unul dintre cei mai importanți specialiști europeni în istoria cărții, a bibliotecilor și a practicilor de lectură. Profesorul Roger Chartier va susține conferința “Materiality of the Text and Reading Practices”, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri în limbile engleză și franceză. Vă așteptăm cu drag, intrarea este liberă, în limita locurilor din Sala de Lectură.