Category: Uncategorized
Colocviul doctoranzilor Școlii Doctorale Litere, Studii literare şi culturale (anul I) – 20-21 mai 2022
Workshop-ul „Resurse electronice pentru documentare și publicare științifică”, vineri, 20 mai 2022, ora 10.00
Vă invităm să participați la un workshop online dedicat resurselor electronice pentru documentare și publicare științifică, care va avea loc vineri, 20 mai, cu începere de la ora 10, și va fi susținut de colegii noștri, Robert Coravu și Gabriela Jurubiță, lectori univ. dr. în cadrul Departamentului de Științe ale Comunicării, FL-UB.
Vom discuta despre:
– Accesarea bazelor de date științifice disponibile în Universitatea din București. Modalități de acces local și de la distanță
– Baze de date internaționale recunoscute în Standardele minimale pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior
– Utilizarea platformelor bibliometrice Web of Science și Scopus pentru identificarea revistelor de prestigiu
– Resurse electronice cu acces deschis. Publicații de calitate vs. publicații predatory
Link de conectare:
meet.google.com/nkq-tvdu-oet
Premiile celei de a XIX-a ediții a Sesiunii de studii și comunicări de literatură comparată, iconologie și ekphrastică, 13 mai 2022
Sesiunea de studii și comunicări de literatură comparată, iconologie și ekphrastică, ajunsă la cea de-a XIX-a ediție, s-a desfășurat vineri, 13 mai, online, pe platforma Google Meet. Tema aleasă pentru această ediție a fost Coborârea în Infern.
Participanții – studenți, masteranzi, doctoranzi și profesori – au răspuns cu entuziasm acestei teme dificile, totodată frumoase și generoase, demonstrând interesul constant și pasiunea pentru domeniul literaturii universale și comparate. Comunicările prezentate s-au remarcat prin varietatea subiectelor și abordărilor, prin deschiderea și mobilitatea explorărilor ce au vizat literatura, pictura, muzica și filmul.
Premiul „Dan Grigorescu”, acordat pentru cea mai bună lucrare, a fost obținut de Indra-Flavia-Elena Iosef (FLLS, Masteratul de Studii hispanice, anul I). Titlul lucrarii susținute: Infernul din subconștient sau anularea dragostei prin tăcere. Cu ușile închise, de Jean-Paul Sartre și Casa Bernardei Alba, de Federico García Lorca.
Premiul Special oferit de Colectivul de Literatură comparată pentru abordarea inedită a temei propuse a fost acordat ex aequo la această ediție, în mod excepțional, datorită calității remarcabile a comunicărilor prezentate: Maria-Ioana Oancea (doctorand, Școala Doctorală Litere, Universitatea din București), pentru lucrarea Orfeu privind înapoi, și Ioana-Mădălina Iftime (Facultatea de Litere, LLR-LLM, anul II), pentru lucrarea Infernul cavaleresc în Gargantua și Pantagruel: legitimând entropia rabelaisiană prin paralogia postmodernă.
Cele mai calde felicitări celor trei premiante și tuturor participanților!
Conferințele CISCOREP: „Viața cotidiană la Castelul Pelișor (1903-1938)”, miercuri, 18 mai 2022, ora 18.00
CISCOREP vă invită la Sinaia pentru un voiaj în timp la reşedinţei de vară a cuplului Ferdinand-Maria, spaţiu de reprezentare şi decizie politică, dar și locul în care “serile de cinema, concertele de muzică clasică, scenele vivante, balurile mascate, ca şi inevitabilele petreceri de aniversări” vă vor face să simțiți parfumul vremurilor de altă dată … Link-ul de acces este https://meet.google.com/bng-hkox-sqd.
Macrina Oproiu este absolventă a Facultăţii de Istorie, a Universităţii Bucureşti. Din anul 2000, profesează ca muzeograf şi din anul 2015, ca şef de secţie la Muzeul Naţional Peleş, Din anul 2021, este doctor în istorie al Institutului de Istorie ,,N. Iorga”, cu teza intitulată ,,Monografia Castelului Pelişor (1903-1948)”, coordonată de istoricul Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei ,,G. Oprescu”. Autoarea volumului ,,Din arhivele Castelului Peleş” şi a numeroase articole de istorie şi artă, Macrina Oproiu studiază colecţiile de pictură şi ceramică ale Muzeului Naţional Peleş, curatoriază expoziţii şi colaborează cu specialiştii în domeniu din ţară şi din străinătate. Teza sa de doctorat va fi publicată în cursul anului 2023.