Cristian-Mihai Iancu
Masteratul Lingvistică teoretică și aplicată, anul al II-lea
Probabil tuturor, de-a lungul timpului, forma anumitor cuvinte din limba română ne-a ridicat probleme și ne-a determinat să apelăm la diverse cărți de cultivare a limbii sau la DOOM pentru a fi siguri că nu greșim. Mulți dintre noi foarte probabil au deschis o astfel de lucrare și pentru a verifica pronunția cuvântului stat, în sintagme precum stat de funcții/funcțiuni sau stat de plată/de salarii, întrucât auzim frecvent atât varianta stat, cât și ștat.
Ca să ne lămurim și noi care este forma corectă și care este raportul dintre normă și uz, am consultat câteva surse bibliografice și am aplicat un chestionar pentru a vedea preferința vorbitorilor pentru o variantă sau alta. Chestionarul a avut 948 de respondenți proveniți din diferite regiuni ale țării, de diferite vârste, din mediul urban și din cel rural.
Conform DEX 2009, stat „listă, tabel” provine din lat. status (cu sensurile fr. état). Cuvântul este înregistrat atât în DOOM3, cât și în edițiile anterioare numai cu forma stat, chiar dacă variația stat/ștat este mai veche în limbă (vezi DLR, s. v. stat, unde se dau atestări cu ambele forme în structuri ca stat de plată, stat de funcții). Și Mioara Avram, în cartea Cuvintele limbii române între corect și incorect (2001, p. 138), ne atrage atenția că varianta ștat, deși este foarte larg răspândită, nu reprezintă forma literară a cuvântului.
Dar care ar fi motivul pentru care există în limbă variația între grupul consonantic inițial st- și șt-? Theodor Hristea, în articolul „Stres” și familia lui lexico-frazeologică (1981, p. 8), explică faptul că pe măsură ce un cuvânt își lărgește sfera de întrebuințare, și sfera semantică a acestuia devine mai vastă. Acesta observă, la mai multe cuvinte care încep cu grupul consonantic st-, că vorbitorii tind să utilizeze rostirea „hipergermană” prin pronunțarea grupului drept șt- (ștres, ștart, ștand, ștrangula etc.), chiar dacă această pronunție nu este justificată din punct de vedere etimologic. Nici cuvântul stat nu a fost ocolit de această variație de pronunție.
Pentru a verifica ce formă este preferată de vorbitori, chestionarul pe care l-am aplicat a vizat două structuri similare utilizate în domeniul economic: stat de salarii și stat de funcțiuni. Rezultatele privind variația de pronunțare a acestui cuvânt sunt interesante: pentru sintagma stat de funcțiuni, cei mai mulți respondenți au ales forma înregistrată în DOOM3, însă, pentru sintagma stat de salarii, mai mulți respondenți au ales forma incorectă a acestuia, respectiv ștat.
Deși la prima vedere se poate spune că vorbitorii au avut tendința să facă o diferență între cele două structuri, totuși, în momentul în care structurile au fost plasate în aceeași propoziție, se observă că cei mai mulți au ales să utilizeze în ambele contexte aceeași formă, probabil pentru a fi consecvenți. În plus, se observă că majoritatea vorbitorilor au optat pentru forma recomandată de toate cele trei ediții ale DOOM-ului:
Rezultatele chestionarului confirmă așadar cele spuse de Mioara Avram în lucrarea citată, chiar și după 21 de ani de la publicarea ei, și anume că forma ștat, deși incorectă, este larg răspândită în rândul vorbitorilor. Acest fapt nu este însă un argument pentru a încuraja folosirea formei incorecte ștat.
Bibliografie
Avram, Mioara, 2001, Cuvintele limbii române între corect şi incorect, Chişinău, Cartier.
Hristea, Theodor, 1981, „Stres” și familia lui lexico-frazeologică, în „România literară”, nr. 51 din 17 decembrie 1981, p. 8.
DEX 2009 = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Dicționarul explicativ al limbii române, ediție revăzută și adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic, 2009.
DLR = Academia Română, Dicționarul limbii române, serie nouă, tomul X, partea a V-a, Litera S (spongiar‒swing), București, Editura Academiei Române, 1994.
DOOM3 = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (coord. Ioana Vintilă-Rădulescu), ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Univers Enciclopedic Gold, 2021.