Sărbătorim astăzi 160 de ani de la înființarea Facultății de Litere, una dintre cele trei facultăți fondatoare ale Universității din București. O facultate prestigioasă, unică, cea pe care o asociem în Universitate cu marii literați și lingviști, cu prestigioșii ei profesori și absolvenți, dar și cu elementele de identitate materiale, cu intrarea centrală dinspre strada Edgar Quinet în Palatul Universității, cu Holul de marmură vegheat de statuia lui Eminescu, cu Sala de lectură, toate cunoscute ca fiind „de la Litere”. Un student de astăzi ar putea spune că Facultatea de Litere este plasată, împreună cu sora ei poliglotă, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (FLLS), între alte facultăți istorice, facultatea „de cifre”, Matematica, și facultățile „de roci” și „de hărți”, Geologia și, respectiv, Geografia. Noi știm că este acolo, în Palatul nostru din inima Bucureștiului, de la „facerea” Universității în forma ei modernă, ba chiar de cu un an înainte.
Ar fi trebuit să aniversăm astăzi Literele împreună cu Filosofia, pentru că au împărțit denumirea facultății fondatoare în 1864, la înființarea Universității în forma ei modernă; dar, în anul 1863, entitatea înființată și aniversată astăzi s-a numit „Școala Superioară de Litere”. Era cea de-a treia structură academică modernă după Facultățile de Drept (1859) și de Științe (1863).
Putem spune că Facultatea de Litere, aflată acum la o vârstă venerabilă de 160 de ani, este, ca parte a Universității, continuatoarea, „nepoata”, Academiei Domnești înființată de Constantin Brâncoveanu în 1694. Va fi mai greu să le explicăm copiilor și tinerilor cum de este ea „fiica” Universității din București, înființată de Al. I. Cuza în 1864, cu un an mai târziu. Pare un caz ciudat în care fiica este mai mare cu un an decât mama… Le vom spune, poate, parafrazând, că „la început a fost cuvântul și cuvântul era” format din Litere… și, apoi, din Litere și Filosofie… „și cuvântul acesta a fost lumina” pentru cultura română.
Facultatea de Litere și Filosofie a avut în 1864 doar 23 de studenți înscriși. Între 1864 și 1888, în 24 de ani, s-au înscris 435 de studenți și au absolvit 50. În medie, se înscriau 18 tineri pe an și absolveau 2 sau 3. Este adevărat că și numărul de profesori era mic, 6, în anul universitar 1864-1865. Ponderea fetelor la Litere și Filosofie era cea mai mare dintre cele ale facultăților Universității; în 1893 era de 17% față de o medie de 7%, în toată Universitatea, dar, în 1914, ajunsese deja la 41% față de media generală de 16%. În 1837 numărul de profesori la Litere și Filosofie ajunsese la 50, iar numărul de studenți, la 3.000 pentru toate cele 4 secții, Litere, Filosofie, Istorie și Geografie. Atunci Universitatea din București avea 14.000 de studenti. În 1989, mutilată de regimul comunist, mai avea doar 7.800 de studenți. Acum, Facultatea de Litere are aproximativ 100 de profesori titulari și 3.000 de studenți, iar Universitatea din București are peste 33.000 de studenți. Unii dintre noi trăim nostalgia vremurilor cu studenți mai puțini.
Ce pot să-i doresc eu Facultății de Litere care împlinește astăzi 160 de ani de istorie glorioasă? Viață lungă, studenți și absolvenți mai buni, trecere ușoară în viitor prin calvarul lucrărilor de renovare a clădirii, de schimbare „la față”, și păstrarea distincției care a făcut diferența dintre cele câteva facultăți istorice de litere și celelalte, mai noi, „de acronime” sau „de prenume” precum „Titu” sau „Spiru”. Și, poate, o continuare a regăsirii dimensiunii universale, generale, a pregătirii inițiale a studenților. Titu Maiorescu, profesorul, le preda acum 150 de ani „Psihologia” studenților de la Litere, alți iluștri profesori le-au predat filosofia și istoria. Poate și de aceea pe porțile Universității intra și, apoi, ieșea pentru a intra în panteonul culturii universale un scriitor – filosof, precum Mircea Eliade.
Le doresc, de asemenea, Facultății și Universității ca spiritul „huliganilor” din perioada interbelică, descriși de Eliade, și al golanilor din Piața Universității, din 1990, să renască în rândul studenților apatici de astăzi.
Vă reamintesc dialogul celebru dintre Dragu și Alexandru (Mircea Eliade, „Huliganii”, 1935):
– „…Dacă ai ști cât vă invidiez, pe dumneata, pe Petru, pe toți huliganii… Alexandru tresări. Îl întrerupse zâmbind, dar cu glas serios:
– De ce ai spus huligani?…
– Nu e nicio insultă, nu te teme, îl lămuri Dragu, blând. Cuvântul acesta e frumos, e un cuvânt foarte frumos… Și cuprinde foarte multe lucruri… De aceea îmi place și-l întrebuințez des…
Există un singur debut fertil în viață; experiența huliganică. Să nu respecți nimic, să nu crezi decât în tine, în tinerețea ta, în biologia ta, dacă vrei… Cine nu debutează așa, față de el însuși și față de lume – nu va crea nimic, va rămâne sterp, timorat, copleșit de adevăruri. Să poți uita adevărurile, să ai atâta viață în tine încât adevărurile să nu te poată pătrunde, nici intimida – iată vocația de huligan…”.
Comunismul a trimis „huliganii” în pușcării, în diaspora, în munți…, câțiva s-au refugiat apoi prin universități, prin biblioteci, printre cărți, printre metafore, cuvinte și litere. În 1989, la Revoluție, și în 1990, în Balconul și în Piața Universității, într-o vreme de speranță și libertate redobândită, huliganii au reapărut, au renăscut, sub apelativul de „golani”, un alt cuvânt frumos și un alt nume potrivit pentru „un debut fertil în viață”.
Astăzi, după pandemii și izolări și în plină digitalizare, pare că acea specie de studenți, atât de dragă nouă și atât de necesară culturii României viitoare, s-a diminuat semnificativ. Vă urez să renască spiritul libertății creative aici, la dumneavoastră, lângă cluburile și cenaclurile de altădată renăscute și ele, lângă balconul și Piața Universității.
Și dintre ei, dintre noile generații de absolvenți, să apară alte nume mari care să fie „formate” și la „Litere”.
„Universitatea din București”, cu siguranță, s-a scris, se scrie și se va scrie în continuare cu Litere mari. Cu „Litere cu font de 160”, chiar și când îi traducem numele în Limbi Străine, când îi scriem Istoria cu cifrele Matematicii, când îi desenăm centralitatea ei, prezența la „Kilometrul zero” al României și în „inima Bucureștiului” pe hărțile Geografiei, când întărim „Chimia” dintre universitate și comunitate, când îi apărăm valorile, axiologia noastră nezdruncinată pe care ne-au predat-o profesorii la cursuri de Filosofie.
La mulți ani „Literelor bucureștene” în mijlocul complexității și diversității noastre minunate, în pro-poziția dintre Facultatea „de cifre” și cele „de roci” și „de hărți”, pro-poziție cu care a început și se continuă povestea frumoasă a Universității din București. Vă doresc, în frumoasa limbă a basmelor românești, tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte!
