Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti se desparte cu tristeţe de cel care a fost criticul, istoricul literar şi Profesorul Dumitru Micu (8. 11. 1928 – 17. 06. 2018). Cu studii atât la Facultatea de Filosofie a Universitâţii din Cluj (1948 – 1951) cât şi la Universitatea din Bucureşti (1951-1952), Dumitru Micu a fost, începând din 1954, cadru didactic al Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, unde a parcurs toate etapele devenirii academice (asistent, lector, conferenţiar şi profesor) şi unde în ultima parte a vieţii a fost profesor emerit, coordonând un număr semnificativ de lucrări de doctorat.
Ca istoric şi critic literar, Dumitru Micu este autorul unui număr impresionant de sinteze de istorie literară, monografii, studii şi eseuri, dintre care se pot menţiona: Poporanismul şi „Viaţa Românească” (1961), Opera lui Tudor Arghezi. Eseu despre vârstele interioare (1965), Lirica lui Lucian Blaga (1967), Estetica lui Lucian Blaga (1970), Început de secol. 1900-1916. Curente şi autori (1970), Tudor Arghezi (1972), Gândirea şi gândirismul (1975), G. Călinescu. Între Apollo şi Dionysos (1979), Modernismul românesc: I. De la Macedonski la Bacovia, II. De la Arghezi la suprarealism (1984-1985), Limbaje moderne în poezia românească de azi (1986), Limbaje lirice contemporane (1988), În căutarea autenticităţii, 2 vol. (1992-1994) etc. Dumitru Micu este şi autorul unei istorii „generaliste” a literaturii române (Istoria literaturii române: de la creaţia populară la postmodernism, 2000), dar şi al unor volume de memorii.
Prin plecarea dintre noi a Profesorului Dumitru Micu, învăţământul filologoic din România, critica şi istoria literară românească suferă o mare pierdere.
Dumnezeu să-l odihnească!