Scriitor, critic, cercetător literar și profesor universitar de teorie literară, Ovidiu Verdeș a fost o personalitate distinsă și complexă, care ne-a dăruit nouă, tuturor, atît celor care am avut șansa să îl cunoaștem în calitate de coleg și/sau profesor, cît și celor care l-au cunoscut doar din volumele de literatură, din cronicile, eseurile și cărțile de teorie literară, o valoroasă moștenire intelectuală. Personalitate discretă, cu o deosebită profunzime și acuitate critică și teoretică, indiferent de forma în care s-a manifestat – de la roman, la critică și poezie, pînă la spațiul academic – Ovidiu Verdeș a știut să îmbine spiritul ironic și seriozitatea, gustul pentru teorie cu practica literară. Privind în urmă, toate aceste forme de activitate intelectuală configurează o organicitate aparte.
Născut pe 13 aprilie 1963, Ovidiu Verdeș a absolvit secția română-engleză a Facultății de Litere a Universității din București (1985), întorcîndu-se în această instituție începînd cu 1991, în calitate de cadru didactic în cadrul Catedrei de Teoria Literaturii, unde a ținut cursuri, ateliere și seminare de teoria literaturii şi a criticii, filosofia limbajului şi filosofie contemporană, istoria ideilor, estetică, poetica textelor de frontieră, autobiografie, literatură română contemporană. Dintre toate, autobiografia a fost tema care l-a preocupat intens în ultimele două decenii, o temă care, pentru Ovidiu Verdeș, circumscrie toate celelalte interese literare și academice, armonizîndu-le organic, coerent și coeziv. Din acest motiv, cercetarea doctorală redactată sub îndrumarea Profesorului Mircea Martin, Metafora: teorii şi interpretări contemporane (2002) precum și cercetarea postdoctorală Counter-stories: Exile and Autobiography in the Writings of Contemporary Romanian Diaspora Authors (2008-2012) sînt o continuare firească a romanului Muzici și faze din 2000, un roman în care autobiograficul e baza ficționalului, un roman despre adolescență scris cu virtuozitatea lingvistică și stilistică a unui poet și a unui fin cunoscător al muzicii, de la The Doors la Queen, dar și al Teoriei, în toate dimensiunile ei. Citită astăzi, o frază dintr-un interviu cu Ovidiu Verdeș din 2016 pentru Suplimentul de cultură despre cea de-a treia ediție a romanului său pare o profeție teribilă: „S-ar putea ca criticul Dan C. Mihăilescu să fi avut dreptate atunci cînd mi-a prezis, amical, că <<voi, cei care scrieți despre adolescență, scrieți o singură carte>>“ (https://suplimentuldecultura.ro/11621/interviu-cu-ovidiu-verdes-despre-romanul-muzici-si-faze/). Muzici și faze a rămas într-adevăr singura carte de literatură publicată de Ovidiu Verdeș.
Indiferent de cîmpul de activitate, Ovidiu Verdeș a fost asociat cu excelența. Teza doctorală a primit distincția Summa cum laude, iar cercetarea postdoctorală a beneficiat de o bursă extrem de competitivă oferită de Fundaţia Andrew W. Mellon, și s-a desfășurat la Institute for Advanced Study in the Humanities (Universitatea din Edinburgh, 2008) și la Netherlands Institute for the Advanced Study in the Humanities and Social Sciences (Wassenaar, Olanda, 2012). Romanul Muzici şi faze a obținut Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din România (2000), în vreme ce volumul Metaforă şi metafizică (Editura Universităţii din Bucureşti, 2005) a primit Premiul Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România.
Alături de volumele teoretice Metafora – un concept deschis (EUB, 2004), Metaforă şi metafizică: Heidegger, Nietzsche, Blaga, Derrida, (EUB 2005) și Teorie literară contemporană. Teme, autori, abordări, (EUB 2008), Ovidiu Verdeș a avut și o intensă activitate de colaborator al unor reviste majore din spațiul literar românesc: Cuvântul (2004-2006), Observator cultural, Dilema, Viaţa românească, Luceafărul, Contrapunct, România literară.
Dintre toți teoreticienii literari, l-am asociat dintotdeauna pe Ovidiu Verdeș cu Murray Krieger, despre care am auzit prima dată de la cursurile sale de teorie literară, pe vremea cînd eram studentă. Poate că de aceea mi-am amintit astăzi, cînd mi-a revenit dificila misiune de a scrie acest text, de ceva ce Ovidiu Verdeș mi-a scris într-un email din 2018: “în meseria noastră, vorba lui M. Krieger, e greu să împaci persona cu persoana (eu nu am reuşit pînă acum).” Și totuși, privind în urmă, persona și persoana lui Ovidiu Verdeș formează un tot organic și firesc.
Într-un interviu din 2016 pentru Suplimentul de cultură, Ovidiu Verdeș mărturisea, cu binecunoscuta sa ironie, că Muzici și faze “este singura carte scrisă de mine pe care simt nevoia să o mai deschid. O fac rareori, iar atunci raportul meu depinde de pasajul pe care îl recitesc. Sînt, desigur, și pagini la care aș renunța, dar de regulă mi se întîmplă să zîmbesc sau chiar să rîd.” (https://suplimentuldecultura.ro/11621/interviu-cu-ovidiu-verdes-despre-romanul-muzici-si-faze/). Cred că e cea mai bună modalitate de a ni-l aminti pe colegul, prietenul intelectual, scriitorul, criticul și profesorul Ovidiu Verdeș: cu un zîmbet – invariabil ironic, dar cu toate nuanțele ironiei, de la cea afectuoasă la cea serioasă – și pe muzica pe care alter ego-ul său din Muzici și faze, Tinuț, o ascultă. Să ni-l amintim așadar pe Ovidiu Verdeș Forever Young, precum spune cîntecul lui Bob Dylan, astăzi înțelegînd, împreună cu Tinuț cu totul altfel versurile lui Jim Morrison de la The Doors, Break On Through to the Other Side.
Conf.dr. Delia Ungureanu