Apariție editorială – „Time regained. World Literature and Cinema”, autor conf. dr. Delia Ungureanu

Disciplinele care se ocupă cu studiul literaturii mondiale și respectiv al filmului mondial s-au dezvoltat în ultimii 30 de ani în paralel, în absența recunoașterii similarităților care stau la baza ambelor și a modurilor în care ar avea de învățat una de la cealaltă. “Time Regained” nu merge dinspre literatură înspre film, ci se construiește simultan în ambele câmpuri. Cei șapte regizori discutați în această carte – Andrei Tarkovsky, Akira Kurosawa, Martin Scorsese, Raúl Ruiz, Wong Kar-wai, Stephen Daldry și Paolo Sorrentino – sunt și scriitori sau au o educație literară, iar filmele lor reprezintă un mod aparte de a înțelege lumea atât prin literatură, cât și prin film. Aceste filme propun moduri de interpretare a literaturii la care studiile literare nu ar fi putut ajunge cu propriile metode.

“Time Regained” analizează felul în care regizorii construiesc o lume onirică prin intermediul literaturii și reinventează tehnicile narative ale scriitorilor cu care se află în dialog. Printre aceștia, îi regăsim pe suprarealiștii francezi, pe moderniști precum Marcel Proust, Virginia Woolf și Marguerite Yourcenar, dar și pe o serie de precursori ai acestora, precum Dante și Cao Xueqin. Prin acest proces, regizorii șterg granița dintre film și literatură, dintre național și mondial, dintre vis și realitate.

“Time Regained dezvăluie baza comună a diferitelor medii artistice și câmpuri de studiu care sunt în mod tradițional văzute ca distincte. Printr-o serie de lecturi revelatoare ale unor regizori structural preocupați de literatură, Delia Ungureanu aduce la suprafață conexiunea organică dintre film și literatura modernă, mergând până la originile filmului, inclusiv la Proust și suprarealiști. Printr-o analiză fascinantă a imaginației cinematografice a lui Proust și Breton și a regizorilor cu vână literară de la Georges Méliès la Wong Kar-wai și Martin Scorsese, această extraordinară și captivantă carte deschide noi direcții atât pentru studiile de literatură mondială, cât și pentru cele de film.”

(David Damrosch, Ernest Bernbaum Professor and Chair, Department of Comparative Literature Director, Institute for World Literature, Harvard University)

“Ocupându-se de artiști și scriitori precum Marcel Proust, Raúl Ruiz, Andrei Tarkovsky, Marguerite Yourcenar, Akira Kurosawa și Wong Kar-wai printre alții, această excepțională carte creează dialoguri transmediale care cuprind cu adevărat întreaga lume. Pe fiecare pagină aproape ne așteaptă o nouă aventură artistică.”

(Michael Wood, the Charles Barnwell Straut Class of 1923 Professor of English and Comparative Literature, Princeton University