Marți, 3 decembrie 2019, începând cu ora 16,00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Facultății de Litere, va avea loc o nouă ediție Lectoriada, avându-l drept invitat pe scriitorul Bogdan Răileanu. Se va discuta despre romanul său, „Dinții ascuțiți ai binelui” (Editura Humanitas, 2018; nominalizare în sectiunea „Cartea de proză” a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România). Evenimentul va fi moderat de Cristina Bogdan, iar alături de autor va fi prezentă actrița Adriana Moca, pentru a citi o selecție de fragmente din roman.
Bogdan Răileanu s-a născut la Buftea, pe 11 iunie 1980. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, în cadrul Universității din București. A debutat în 2015 cu o povestire în revista „Iocan”, ulterior publicând proză scurtă și în alte reviste literare. În 2017, i-a apărut volumul de proză scurtă „Tot spațiul dintre gândurile mele”. Un an mai târziu, a publicat romanul „Dinții ascuțiți ai binelui”, carte care i-a adus nominalizarea în sectiunea „Cartea de proză” a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România (2018). Recent, a fost lansat și volumul „Teoria apropierii” (Humanitas, 2019)
Bogdan Răileanu, despre romanul „Dinții ascuțiți ai binelui” (Humanitas, 2018): „Am vrut să scriu despre destinul teribil al unui cămătar și despre căință. Am inclus aici, probabil, toate fricile și speranțele mele. Am avut coșmaruri și am visat frumos în același timp construind în minte drumul unui om. Nu am fibră de interlop în mine, recunosc. Mi-ar fi greu să dorm liniștit noaptea, dar cred că în fiecare interlop există o coardă a binelui, care vibrează. Pentru că în lumea lor e nevoie de echilibru, nu poate fi doar rău și amăgire. La fel cum, în oglindă, în lumea celor care se ocupă în mod evident doar cu binele, răul apare și echilibrează balanța, ca un parazit de care un ecosistem are nevoie ca să funcționeze”.
Cristian Fulaș, despre scriitura lui Bogdan Răileanu din romanul „Teoria apropierii”: „Ceea ce aproape frapează în proza lui Bogdan Răileanu e recursul neobosit la realitate, un fel de situare continuă în cotidian care face din proză o specie de frescă a prezentului, așa cum se întâmplă el. Și, da, titlul spune același lucru, deși pare ocolit: orice teorie a apropierii nu e, în fond, decât o practică a povestirii prezentului. Ce altceva să îți dorești de la un roman, în vremile tulburi în care trăim toți?”
Credit foto: Andreea-Cosmina Constantin (CRP, anul II)