Departamentul de Studii Culturale al Facultății de Litere vă invită la evenimentul de lansare a volumului „Eurostudii.Volumul I. Incursiuni în vârstele Europei”, coordonat de conf. univ. dr. Simona Drăgan și asist. univ. dr. Constantin Emil Bucur. Lansarea va avea loc joi, 21 noiembrie 2019, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, la standul Editurii Universității din București (Romexpo, standul 79). La eveniment vor fi prezenți și Filip-Lucian Iorga (istoric), Cristina Bogdan (prodecan al Facultății de Litere) și Alexandru Calmâcu (directorul Editurii Universității din București). Vă așteptăm cu drag.