Dezbatere pe marginea volumului „Inima îndrăgostită. O istorie neconvențională a iubirii” de Marilyn Yalom, miercuri, 13 martie, ora 16.00, Sala de Lectură

Inima îndrăgostită, lansare de carte și dezbatere

Miercuri, 13 martie 2019, ora 16,00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Facultății de Litere va avea loc o discuție pe marginea unui volum recent apărut la Editura Nemira, “Inima îndrăgostită. O istorie neconvențională a iubirii”.

 Autoarea lui, Marilyn Yalom, este istoric specializat în studii de gen. De-a lungul timpului, a predat la mai multe universități și institute de cercetare din Statele Unite ale Americii, printre care “The Clayman Institute for Gender Studies” de la Stanford University. În anul 2013, cartea ei “How the French Invented Love” a fost nominalizată la Premiul pentru Cea mai bună carte, decernat de American Library, filiala Paris.

Locuieste în Palo Alto, California, împreună cu soțul ei, Irvin D. Yalom, cunoscut psihiatru și scriitor.

Evenimentul le va avea drept invitate pe Simona Popescu, Laura Jiga-Iliescu și Florența Simion (traducătoarea cărții).