Deces Adrian Albu

49938548_315244235767023_6601709508156719104_n

Aflăm cu adâncă durere că fostul nostru coleg, ec. Adrian Albu, devenit ulterior director general administrativ al Universității din București, a încetat din viață în urma unei boli necruțătoare. Transmitem mesajul nostru de condoleanțe familiei, precum și tuturor celor care l-au iubit și prețuit și îi înștiințăm pe toți colegii noștri că, dacă vor să facă donații pentru ajutorarea familiei, pot să se adreseze în cursul zilei de mâine, 18 ianuarie 2019, domnului administrator șef al Facultății de Litere, Marcel Mițoi.

Vineri, 18 ianuarie 2019, începând cu ora 11:00, va avea loc o slujbă de pomenire în Holul Palatului Facultății de Drept. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 19 ianuarie 2019, ora 12:00, în Comuna 2 Mai, jud. Constanța. Pentru cei care doresc să participe la slujba funerară, Rectoratul Universității pune la dispoziție un autocar ce va pleca din curtea Palatului Facultății de Drept, în dimineața zilei de 19 ianuarie, la ora 07.00. În vederea stabilirii numărului de persoane care vor participa, cei interesați sunt rugați să ia legătura cu dl. Marcel Mițoi, la numărul de telefon 0784 206 842.