Lecturi sonore, ediţia a II-a, 30 octombrie, ora 16,00, Sala de Lectură [Update: galerie imagini]

Afis Matriarhat

Marţi, 30 octombrie 2018, ora 16,00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Facultăţii de Litere, va avea loc o nouă ediţie a proiectului de promovare a literaturii române contemporane “Lecturi sonore”, inițiat de asociația culturală Vis-à-vis, în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității din București, Radio Cernăuți, Editura Nemira şi platforma bookaholic.ro, cofinanțat de AFCN. Această întâlnire se va construi în jurul volumului semnat de Cristina Andrei, “Matriarhat” (n’autor, 2018). Cartea surprinde secvenţe din istorii de viaţă tulburătoare, triste, ironice, în care femei cu chipuri foarte diferite se lasă observate, judecate, încurajate sau condamnate de cititor.

 Cristina Andrei (n. 1964) a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (specializarea română-italiană), a fost câţiva ani profesor, iar după decembrie 1989, jurnalist la Televiziunea Publică.
A debutat în 2014, cu romanul Abonatul nu poate fi contactat (Editura Nemira), distins cu Premii de debut din partea revistelor “Observator cultural” şi “Accente”. A publicat şi în antologia de proză Oraşul (Gestalt Books, 2016).

Credit foto: Maria Chirilă, studentă anul II Comunicare și Relații Publice, Facultatea de Litere, UB.