La Salonic s-au desfășurat cu succes examenele pentru atestatul de limba română

La Şcoala de Limbi Balcanice din cadrul Institutului de Studii Balcanice din Salonic (IMXA) s-a organizat sâmbătă, 30 iunie 2018, în colaborare cu Facultatea de Litere a Universității din Bucureşti, o sesiune de evaluare a cunoştinţelor de limba română ca limbă străină, în vederea certificării competenţelor lingvistice. La cea de-a 12-a ediție a acestor examene, Facultatea de Litere a fost reprezentată de prof. dr. Andra Vasilescu și conf. dr. Camelia Ușurelu, care au apreciat gradul înalt de cunoaștere a limbii române a participanților la această sesiune.

O surpriză plăcută a constituit-o prezența doamnei Sabina-Mădălina Șomăcescu, consul general la Salonic, care a dorit să-i felicite pe participanți pentru susținerea acestor examene, precum și pentru interesul lor pentru limba română.

36457817_273655460071320_3182950703437971456_o

36495189_273655086738024_9074560280565907456_o