Seminarul de informare: „Delegații de tineret ai României la ONU”, marți, 22 mai 2018, ora 18.00, sala 118

Vrei să afli cine sunt și ce fac Delegații de tineret ai României la ONU? Cum ar fi să fii chiar tu, în anii următori, reprezentant al României la ONU?

Centrul de Studii Europene organizează marți 22 mai, ora 18.00, sala 118 Seminarul de informare: Delegații de tineret ai României la ONU, susținut de Ioana Covei și Vlad Măcelaru, actualii delegați.

Scopul evenimentului este de a discuta cu tinerii despre oportunitățile de implicare în procesul decizional, pornind de la nivel local şi până la cel național şi de a-i încuraja să devină facilitatori ai schimbărilor pe care şi le doresc.

Ioana și Vlad vor explica ce presupune programul Delegat de Tineret la #ONU și cu ce idei și resurse au venit din deplasările de la sediul ONU de la New York, indentificând împreună cu #VOI, soluțiile la problemele pe care tinerii din #România le întâmpină.

Va fi prezentată și modalitatea de acces la acest program în vederea pregătirii procesului de selecție pentru viitorii Delegați de tineret ai Romaniei la ONU, pentru mandatul 2018-2019.

Evenimentul este deschis şi se adresează tuturor studenților facultății de Litere, indiferent de specializare, interesaţi de diplomaţie şi relaţii internaţionale, cât şi de problemele şi politicile de tineret, la nivel naţional şi internaţional.

„Delegat de Tineret al României la Naţiunile Unite” este un program guvernamental, implementat de către Ministerul Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, de reprezentare publică a intereselor tinerilor români la nivel internaţional. Cei doi Delegaţi, sunt selectaţi anual printr-un proces naţional şi deschis de selecţie și reprezintă interesele generaţiei lor în cadrul lucrărilor organismelor Organizaţiei Naţiunilor Unite, în urma consultărilor cu tinerii.

Vă așteptăm alături de noi!

Centrul de Studii Europene, Facultatea de Litere

#UNYDRo #Haisitu #YouthSolutions #UNforYouth #TheTimeIsNow