„Vedeta de autor: punct de acces la resursă”, curs practic susținut de Aurelia Mircescu, șef serviciu „Prelucrarea colecțiilor” din cadrul Bibliotecii Naționale a României, miercuri, 18.01.2018, ora 12.00

Colectivul de Științe ale Informării și Documentării din cadrul Departamentului de Științe ale Comunicării are deosebita plăcere de a o invita pe doamna Aurelia Mircescu, șef serviciu Prelucrarea colecțiilor din cadrul Bibliotecii Naționale a României, să susțină un curs practic cu tema Vedeta de autor: punct de acces la resursă. Astfel, studenții anului I de la programul de studii Științe ale Informării și Documentării vor avea ocazia să întâlnească unul dintre cei mai importanți specialiști din domeniul Catalogării documentelor, disciplină predată de asist. dr. Gabriela Băran. Cursul se va desfășura în data de 18 ianuarie 2018, începând cu ora 12.00, în sala 208.