Conferința „One European Dilemma: Catalexit or Catastrophy?”, luni, 27 noiembrie 2017, ora 18.00

Colectivul de Studii europene din cadrul Departamentului de Studii Cultrale al Facultății de Litere, în colaborare cu Centrul de Studii Europene, vă invită luni, 27 noiembrie 2017, la conferința:

 

„One European Dilemma: Catalexit or Catastrophy?”

 

În ultimele luni, Spania s-a aflat în atenția presei internaționale, iar acest fapt a fost cauzat de escaladarea fenomenului secesionist din regiunea Cataloniei. Această problemă domestică a regatului iberic a fost una acută până în acest an, însă odată cu referendumul organizat de către Parlamentul din Catalonia, pe data de 1 octombrie 2017, privind independența regiunii față de guvernul de la Madrid, ea a determinat o criză de amploare, iar pe durata acestei întâlniri vom încerca să răspundem unor întrebări precum:

De unde provine și cum a evoluat sentimentul de independență al catalanilor?

Cum se poziționează Uniunea Europeană față de acest subiect?

Câtă legitimitate au avut acțiunile întreprinse de Charles Puigdemont?

Care vor fi următorii pași pe care îi va întreprinde guvernul condus de Mariano Rajoy?

Invitat la acest eveniment este dl. lect. univ. dr. Marian Ștefănescu (Facultatea de Istorie, Universitatea din București), care va purta un dialog cu moderatorii evenimentului, dl. prof. univ. dr. Andrei Șiperco (Facultatea de Litere, Universitatea din București – director al Centrului de Studii Europene) și dl. asist. univ. dr. Constantin-Emil Bucur (Facultatea de Litere, Universitatea din București). La finalul conferinței va avea loc și o sesiune de Q&A.

Evenimentul se va desfășura în Amfiteatrul Odobescu (Facultatea de Litere) începând cu ora 18:00.