Despre adevăr, relativitatea moralei și democrație. Mircea Dumitru în dialog cu Timothy Williamson. Marți, 30 mai 2017, ora 18.30

 

Timothy Williamson, profesor la Universitatea Oxford, și Mircea Dumitru, profesor și Rector al Universității din București, vor dialoga  marți, 30 mai 2017, despre adevăr, fals și democrație, în cadrul Conferințelor Ateneului Român.

Susținută în limba engleză, dezbaterea se intitulează ”Truth and post- truth. Why does critical thinking really matter?” și beneficiază de traducere simultană în limba română. Evenimentul va avea loc marți, 30 mai 2017, începând cu ora 18:30, la Ateneul Român (str. Benjamin Franklin, nr. 1-3). Intrarea la eveniment se va face începând cu ora 18:00.

În deschidere va avea loc un moment muzical susținut de Marin și Ștefan Cazacu.

Într-o tradițională întoarcere la opera lui Platon, Timothy Williamson aduce în discuție, în volumul Tetralog. Eu am dreptate, tu greșești, tema moralei și a argumentelor morale în raport cu adevărul, cunoașterea și intoleranța.

Plecând de la acest volum, cei doi interlocutori vor încerca să identifice câteva posibile răspunsuri le întrebările care frământă, în această perioadă, spațiul public: este adevărul relativ?  Cât și cum mai contează standardele obiective ale moralei? Mircea Dumitru și Timothy Williamson vor aduce în discuție și relația dintre adevăr și populism, realizând astfel un paralelism între epistemologie și etică.

Născut la Uppsala (Suedia), profesorul Timothy Williamson a studiat matematică şi filosofie la Balliol College (Oxford). A urmat apoi două masterate, ultimul obţinut în anul 1986 cu distincţia ad eundem gradum, dar şi un doctorat în filosofie finalizat în 1981. Cariera sa academică a debutat odată cu studiile masterale: între anii 1980-1988 a fost lector în filosofie la Trinity College (Dublin), apoi a predat vreme de şase ani la University College din Oxford. Din anul 2000 până în prezent, profesorul Williamson a susţinut numeroase cursuri în calitate de visiting professor sau fellow la prestigioase universităţi din întreaga lume: MIT, Princeton University, University of Canterbury, University of Michigan sau Yale University.

Timothy Williamson este unul dintre cei mai importanţi filosofi contemporani, având profunde contribuţii în filosofia analitică. Studiile sale au schimbat cursul dezbaterilor dintre logicieni şi filosofi, redefinind agenda multor domenii din aria filosofiei şi, în special, din epistemologie, logică filosofică şi metafizică. Cărţile sale, printre care Identity and Discrimination, Vagueness, Knowledge and its Limits sau Modal Logic as Metaphysics, au fost primite cu deosebit interes de comunitatea ştiinţifică internaţională, impresionând pentru viziunea filosofică profundă şi pentru virtuozitatea lor tehnică, două dintre cele mai importante trăsături ale personalităţii ştiinţifice a profesorului Williamson.

Prof. univ. dr. Mircea Dumitru este rector al Universității din București din decembrie 2011. Este membru corespondent al Academiei Române și profesor la Departamentul de Filosofie Teoretică al Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București. A fost decan al Facultății de Filosofie între 2000-2008 și prorector al Universității din București în perioada 2008-2011. Specialist în logică filosofică, filosofia limbajului, metafizica modalităților, epistemologie, filosofia minții și a conștiinței, Mircea Dumitru a obținut titlul de doctor în filosofie la Universitatea Tulane din New Orleans în mai 1998, iar două luni mai târziu a finalizat al doilea doctorat la Universitatea din București. A fost profesor invitat la Universitatea Lyon 3 „Jean Moulin”, New York University, Universitatea din Helsinki, City University of New York.

Cei care vor dori să asiste la Dialogurile Ateneului Român –  ”Truth and post- truth. Why does critical thinking really matter?” pot procura bilete de la Casa de bilete a Ateneului Român. Prețul unic este de 10 lei.