Universitatea din Bucureşti deschide înscrierile pentru ediția a V-a a UB Talks. Ateliere ştiinţifico-taifastice pentru studenţi

Universitatea din București a dat start înscrierilor pentru cea de-a V-a ediție a competiției UB Talks, oferind studenților săi, prin schimbul interdisciplinar de cunoștințe, un nou context în care să își antreneze curiozitatea științifică și creativitatea și să își dezvolte competențele oratorice.

Studenții și masteranzii sunt așteptați să se înscrie în competiție până la data de 23 mai 2017, pe ubtalks@pr.unibuc.ro, propunând o temă pe baza căreia să susțină un discurs cu durata de 10 minute în fața unui juriu format din profesori ai Universității din București și specialiști în comunicare. Subiectele trebuie să fie interesante și comprehensibile pentru un public profan în domeniul respectiv. Sunt acceptați aplicanți individuali, dar și echipe de 2-3 persoane.

Candidații vor beneficia de două sesiuni de training intensiv, susținute de prof. univ. dr. Liviu Papadima și Ana-Maria Bogdan, digital business consultant, în data de 25 și 26 mai 2017, începând cu ora 17:00, la Facultatea de Litere.

În etapa finală, care va avea loc pe 29 și 30 mai 2017, studenții selectați în urma participării la sesiunile de pregătire își vor prezenta propriile teorii și idei din domeniile preferate de studiu în fața juriului și în prezența unei audiențe formate din profesori și studenți.

Participanții pot câștiga numeroase premii, printre care și un loc la Școala de Creativitate organizată de Universitatea din București la Cumpătu, Sinaia, în luna august, o bicicletă de la Pegas și internship-uri oferite de partenerii competiției.  

Mai multe informații despre UB Talks pot fi accesate aici.