Întâlnire online de prezentare a ofertei educaționale a programelor de studii din aria studiilor europene, la UB

Vineri, 15 aprilie 2022, Facultățile de Științe Politice, Istorie și Litere ale Universității din București organizează online o întâlnire de prezentare a ofertei educaționale a programelor de studii (licență și masterat) din aria studiilor europene. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12:00.

Astfel, pentru a veni în sprijinul liceenilor și al studenților care își doresc să opteze pentru un program de licență, respectiv de masterat, în acest domeniu extrem de ofertant, organizatorii propun o privire sintetică asupra principalelor direcții didactice și de cercetare pe care cele trei instituții de învățământ superior le deschid.

Persoanele interesate de participare sunt rugate să se conecteze accesând următorul link (Meeting ID: 973 1333 2763, Passcode: 461643). Participanții vor avea ocazia să se întâlnească cu profesori și studenți de la aceste programe de studii, care le vor prezenta succint oferta educațională și le vor răspunde la întrebări.

Facultatea de Științe Politice (FSPUB)

Facultatea de Științe Politice (FSPUB) oferă 5 programe de licență, 6 programe de master și 1 program doctoral. Din acestea, 1 program de licență în limba engleză și 3 programe de master, dintre care două în limba română și unul în limba engleză, aparțin domeniului de specializare relații internaționale și studii europene.

Programul de licență BA in International Relations and European Studies – IRES (3 ani) oferă pregătire fundamentală în domeniu, printr-un curriculum la standarde internaționale, ce atrage un număr însemnat de studenți și din afara României. Absolvenții continuă, de regulă, studiile la nivel de master în specialitate, în România sau în străinătate, profesând apoi în organizații internaționale, companii multinaționale, organizații ale societății civile și administrație publică.

Programul de Master Relații Internaționale în limba română – MRI (2 ani) este cel mai vechi program al facultății, având cel mai mare număr de absolvenți din domeniu. Oferta curriculară este orientată pentru a-i pregăti pe cei care doresc să continue studiile la nivel doctoral, dar și pentru a dezvolta resursa umană în special pentru corpul diplomatic românesc.

În mod similar, programul de Master Studii Europene în limba română – MSE (2 ani) își propune să pregătească viitori doctoranzi în studii europene, dar și pe cei care își doresc o carieră în special în organizații ale Uniunii Europene.

Cel mai nou program al facultății, unic în România și printre puținele de acest fel din lume, este Masterul profesional în limba engleză International Public Affairs MIPA (2 ani). Aflată la intersecția studiilor internaționale, guvernanței comparate, comunicării, managementului public, studiilor de sustenabilitate și politicilor publice, oferta curriculară include, în afara cursurilor de specialitate, și un număr însemnat de ore de tutorat, mentorat individualizat și mai multe stagii de practică, fapt ce atrage candidați cu experiențe educaționale anterioare extrem de diverse, care își doresc să lucreze în medii internaționale și sunt interesați de promovarea interesului public și a valorilor democratice.

Parcursul educațional din toate programele facultății este compatibil cu programa universităților europene și nord americane de prestigiu în această arie de studii, fapt ce permite mobilitatea internațională a studenților și a profesorilor, în special prin programul Erasmus+.

Mai multe detalii despre programele de studii ale Facultății de Științe Politice pot fi consultate aici.

 

Facultatea de Istorie

Relații Internaționale și Studii Europene – Facultatea de Istorie Universitatea din București

Statutul României de membru al NATO și UE creează nevoia de noi specialiști în relații internaționale, recrutabili în instituțiile românești, europene și internaționale. Actualul mediu internațional este caracterizat de fenomene și evoluții complexe, specifice secolului XXI, de aceea este necesar ca viitorii absolvenți și angajați pe piața muncii să dobândească o viziune completă și complexă, iar programul de licență Relații Internaționale și Studii Europene răspunde acestor cerințe prin abordarea academică interdisciplinară – istorie, drept, științe politice, geopolitică, economie, comunicare etc. În acelaşi timp, programul şi-a propus profesionalizarea studenţilor în direcţia excelenţei academice, intenţionând a se manifesta şi acţiona dincolo de tradiţional şi soluţii generale, propunând un nivel înalt al analizei ştiinţifice şi al expertizei în domenii parţial explorate în România, precum managementul diplomatic al afacerilor internaţionale, tipologii diverse ale conceptelor de securitate în plan naţional şi euro-atlantic, tehnici şi mecanisme de gestionare a crizelor, analize operaţionale şi strategii, analiza mecanismelor şi tiparelor decizionale.

Pentru a asigura absorbția pe piața muncii a absolvenților săi, programul de licență Relații Internaționale și Studii Europene oferă o pregătire diversă, ceea ce permite accederea în medii profesionale variate, de la învățământ universitar și preuniversitar la administrația centrală şi locală, institute de cercetare, mass-media, organizații implicate în elaborarea politicilor sociale și culturale, ONG-uri românești și internaționale, companii de audit și consultanță.

În cei peste 15 de ani de existență a programului de licență, urmărind traseele de carieră ale absolvenților noștri, s-a putut observa faptul că un procent de peste 90% dintre aceștia sunt sau au fost angajați în domenii specifice (Relații Internaționale și Studii Europene, Istorie) sau conexe (comunicare, expertiză și analiză politică, administrație).

Mai multe informații despre programul de studii de licență Relații Internaționale și Studii Europene al Facultății de Istorie pot fi consultate aici.

 
Master Tehnici Diplomatice – Facultatea de Istorie, Universitatea din București

Facultatea de Istorie din cadrul Universității din Bucureşti a oferit absolvenţilor din învăţământul universitar, începând cu anul 2011, un program de studii postuniversitare, acreditat în domeniul Relații Internaționale intitulat Tehnici Diplomatice. În ultimii ani, programul a trecut cu succes evaluarea periodică cerută de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) și a fost absolvit de un număr de peste 200 de studenți.

Programul de master Tehnici Diplomatice oferă un parcurs educațional extrem de util pentru analiza fenomenelor și evoluțiilor complexe ale mediului internațional care caracterizează secolul XXI, dar și pentru pregătirea activității profesionale în cadrul instituțiilor guvernamentale și neguvernamentale din țară și străinătate, precum și în mediul privat de afaceri. Studiile comparative și maniera interdisciplinară de abordare, analiza critică a fenomenelor globale curente le-au oferit studenților competențe indispensabile în perspectiva concurenței existente pe piața muncii. În toată această perioadă (2011-2022) instituția noastră a avut un dialog consistent cu reprezentanți ai angajatorilor și partenerilor din sfera privată, precum și cu partenerii instituționali și angajatorii tradiționali ai absolvenților noștri: instituții guvernamentale, administrația locală și centrală, servicii de informații.

Programul de master Tehnici Diplomatice include mai multe componente destinate susținerii specializării profesionale a studenților săi și absorbției acestora pe piața muncii, precum: stagiile de practică de minimum 90 ore/semestru (prevăzute în planul de învățământ și apreciate cu credite), participarea studenților în granturile de cercetare și proiectele europene obținute de instituția noastră și prin acorduri de parteneriat cu instituții de profil (Ministerul Afacerilor Externe, Guvernul României, Parlamentul României, Institutul European, Institutul de Relaţii Internaţionale, Primăria Capitalei (Direcţia de Integrare Europeană), Reprezentanța Comisiei Europene în România, UNESCO, TVR, Institutul de Istorie Nicolae Iorga, Asociația Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului, International Relations Report, Asociația Socio-Culturală Interact – Romanian Journal of History and International Studies).

Mai multe informații despre programul de studii de master Tehnici Diplomatice al Facultății de Istorie pot fi consultate aici.

Facultatea de Litere

Facultatea de Litere a Universității din București propune o ofertă educațională bogată și variată, incluzând 8 programe de studii de licență și 14 programe de masterat (profesional și de cercetare).

Programul de licenţă Studii Europene (3 ani), domeniul de specializare studii culturale, pregătește profesioniști în domeniul culturii, în conformitate cu exigențele Uniunii Europene.

Planul de învățământ este proiectat în viziunea unei pregătiri multilaterale și interdisciplinare (istorie, geografie, politică și relații internaționale, drept și economie, cultură, literatură și arte, comunicare, studii europene, limbi străine și informatică), şi susține formarea de specialişti competenţi și performanţi, în acord cu evoluția continuă a domeniilor culturale.

Absolvenții acestui program vor putea lucra ca experți în instituții de cultură și în diplomație, euroconsilieri, manageri ai instituțiilor culturale din România și din străinătate, organizatori de evenimente culturale, manageri editoriali, producători de programe în audio-vizual etc.

Mai multe informații despre programul de studii de licență Studii Europene al Facultății de Litere pot fi consultate aici.

Programul de licenţă este continuat cu programul de master profesional Cultură şi politică în context european şi internaţional – CPCEI (2 ani), domeniul de specializare Studii culturale.

Oferta curriculară a acestui program de master are un caracter transdisciplinar şi include o practică de specialitate solidă, în instituții culturale și guvernamentale capabile să-i familiarizeze pe masteranzi cu viitorul lor parcurs profesional, la un nivel superior în domeniul studiilor culturale.

Mai multe informații despre programul de studii de master profesional Cultură şi politică în context european şi internaţional – CPCEI al Facultății de Litere pot fi consultate aici.

CROSS-CUTS. Înapoi la Spectator, Amfiteatrul Odobescu, vineri, 15 aprilie 2022, ora 17.00

Tema: Cinema/ Ideologie/ Critică

Proiecție: Maidan, 2014, regia Sergei Loznitsa

Facultatea de Litere, Amfiteatrul Odobescu, 15 aprilie, ora 17.00

Cele mai importante evenimente sociale ale ultimilor doi ani au fost pandemia Covid-19 și, mult mai recent, invazia Ucrainei de către Rusia. Izolarea pandemică ne-a obligat pe toți să folosim / să ne bazăm și mai mult pe imagini, mergând dincolo de simplul lor consum pe care îl practicam înainte de 2020. În ulimii ani, societatea a ajuns într-adevăr să trăiască cu și prin imagini. Imaginile războiului din Ucraina se derulează zilnic pe ecranele noastre, generând afecte politice. Ieșiți din izolare, nu putem decât să ne întrebăm, așa cum a făcut-o și Serge Daney, „Cum să trăim cu imaginile? Probabil fără a aștepta de la ele nici prea mult, nici prea puțin «adevăr». Fără a lupta împotriva ambiguității lor necesare. Și știind, odată pentru totdeauna, că «doar o imagine» [juste une image] nu e în niciun caz același lucru cu «o imagine justă» [une image juste], ci că de-acum încolo nouă ne revine sarcina de a o confrunta (adică de a o «monta») cu o alta“.

Deși recunoaștem avantajele platformelor de streaming, credem că abandonarea unei experiențe colective a cinemaului ne privează de activarea unei funcții critice pe care doar vizionarea împreună a unui film o poate asigura. Ni se diminuează drastic posibilitatea de a deveni un spectator emancipat. În aceste condiții, credem că proiecțiile cinematografice și discuțiile critice offline au devenit o prioritate. Centrul de Excelență în Studiul Imaginii propune seria de proiecții-atelier  CROSS-CUTS. Înapoi la Spectator.

Tema de discuție a primei întâlniri va fi „Cinema/ Ideologie/ Critică“, iar filmul proiectat va fi Maidan, de Sergei Loznitsa.

Lectură sugerată: Jean-Louis Comolli, Jean Narboni, Cinema/ Ideologie/ Critică, Cahiers du Cinema, 216

Moderatori: Lector dr. Cezar Gheorghe, Asist drd. Cristian Eduard Drăgan

Conferința „Rolul scriitorului ca militant pentru o gândire liberă, într-o lume liberă” susținută de scriitorul Andrei Kurkov, joi, 14 aprilie 2022, ora 14.00, Sala de Lectură

„A te solidariza cu Ucraina, #standwithUkraine, înseamnă, de asemenea, să-l citești pe Kurkov, să apreciezi farmecul umorului său, umanitatea lui profundă și pofta de viață care caracterizează spiritul ucrainean. Andrei Kurkov este un adevărat maestru al detaliilor și personajele sale par sculptate din însăşi materia vieții.”  L’Obs, Franţa

„Doriți să citiți și să aflați mai multe despe ,,misteriosul suflet rus” – citiți! În locul vostru aș citi acum despre Ucraina. Despre Rusia toți știu deja foarte multe. E timpul să aflați lucruri despre istoria și cultura Ucrainei, despre viața și părerile cetățenilor ucraineni de diferite etnii, despre visurile lor, a căror realizare depinde și de voi, cetățeni ai Uniunii Europene și ai lumii democratice.(Andrei Kurkov)

 

Între 13 și 15 aprilie, Editura Paralela 45 îl va avea invitat la Bucureşti pe scriitorul ucrainean Andrei Kurkov, unul dintre cei mai importanți autori ai literaturii europene de astăzi care, în luna martie, a avut un șir de întâlniri cu publicul la Viena, Londra, Oslo și Paris. Editura Paralela 45 dorește să pună și Bucureștiul pe lista orașelor în care Andrei Kurkov s-a întâlnit cu cititorii săi, pentru a vorbi nu doar despre literatură, ci și despre situația tragică din Ucraina.

 

Pe data de 14 aprilie, de la ora 14.00, Andrei Kurkov va participa la Conferința „Rolul scriitorului ca militant pentru o gândire liberă, într-o lume liberă”. Evenimentul va avea loc la Biblioteca Facultății de Litere a Universității din București (strada Edgar Quinet, numărul 5-7). Conferința va include o dezbatere despre scriitor ca portavoce în lupta pentru libertatea poporului său, despre modificarea percepției omului de rând asupra vieții pe timp de război, pornind de la romanul „Albinele gri” al lui Andrei Kurkov, proaspăt iești de sub tipar la Editura Paralela 45.

Pentru a participa online la conferință, accesați :

https://meet.google.com/pdf-qzfz-rfk
(RO) +40 31 227 6982 Cod PIN: 700272728#

 

La discuțiile din cadrul Conferinței de la Facultatea de Litere a Universității din București vor participa personalități de vârf ale lumii academice și literare din România: Radu Vancu, Președintele PEN România; Cristian Preda, Decan al Facultății de Științe Politice a Universității din București; Cristina Bogdan, Decan al Facultății de Litere a Universității din București; Antoaneta Olteanu, Președintă a Asociației Slaviștilor din România, traducătoarea cărților lui Andrei Kurkov în România.

Discuțiile vor fi moderate de Cătălina Bălan, director de marketing și PR al Editurii Paralela 45.

Tot pe 14 aprilie, în cadrul unei Seri de strângere de fonduri în beneficiul copiilor refugiați din Ucraina, organizată de Institutul Francez din România la București, va avea loc o întâlnire a scriitorului cu comunitatea franco-română. Andrei Kurkov va ține un discurs în deschiderea serii și va oferi autografe. Pentru a participa la eveniment, rezervați-vă biletele aici.

Sponsorul conferinței: Groupama Asigurări

Parteneri: Facultatea de Litere, Universitatea din București, Facultate de Științe Politice, Universitatea din București, PEN România

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Observator Cultural, Veridica, Bookhub, filme-cărți.ro, omiedesemne.ro

 

Despre Andrei Kurkov

Andrei Kurkov este astăzi unul dintre cei mai vizibili oameni de cultură din Ucraina, preşedinte al PEN Ucraina. Scriitorul se implică foarte activ pentru a face cunoscută cauza Ucrainei,  relatând de la fața locului realitatea războiului pornit de Rusia împotriva poporului ucrainean. Relatările sale sunt transmise de cele mai importante canale media din întreaga lume ( Le Figaro, Le Monde, Le Nouvel Observateur, TV5,  New York Times, CNN, BBC, The Economist etc.).

Andrei Kurkov (n.1961, Regiunea Leningrad, URSS) este, aşa cum se autoidentifică, european, cetăţean al Ucrainei şi scriitor ucrainean de origine rusă. Cel mai cunoscut scriitor ucrainean al primelor decenii ale secolului 21 și unul dintre scriitorii de top ai continentului european, Andrei Kurkov mai este şi profesor, eseist, scenarist, regizor, membru al Uniunii Cinematografilor din Ucraina (din 1993), al Uniunii Scriitorilor din Ucraina (din 1994), membru al Academiei Europene de Film (din 1998) și membru permanent al juriului premiului Academiei Europene de Film Felix.  Andrei Kurkov este astăzi cel mai cunoscut scriitor din Ucraina și una dintre vocile cele mai vizibile la nivel internațional.

Încă din copilărie, Andrei Kurkov se stabilește împreună cu părinții la Kiev. În consecință, viitorul scriitor își petrece copilăria și își face studiile pe pământ ucrainean, îndrăgindu-l și considerându-l patria sa. Este absolvent al Institutului Pedagogic de Stat de Limbi Străine din Kiev și vorbitor al unui număr impresionant de limbi, cel puțin 7.

Începe să scrie încă de pe băncile școlii. Şi-a început cariera literară în timpul stagiului militar, pe când lucra ca gardian la închisoarea din Odesa. Andrei Kurkov devine celebru mai întâi ca scenarist (a lucrat la celebrul studiou de film A. Dovjenko), apoi ca jurnalist și abia după asta, ca scriitor. Primul roman i-a apărut în 1991, la două săptămâni după căderea comunismului. Moartea pinguinului este cartea care l-a făcut celebru în toată lumea. Următoarele romane, Lăptarul de la miezul nopţii (2018), Grădinarul din Oceakov (2019), și Albinele gri (2022), traduse de Antoneta Olteanu și publicate în colecția Ficțiune Fără Frontiere a Editurii Paralela 45, l-au consacrat definitiv pe scena internațională.

 

Despre romanul „Albinele gri”:

Cartea ,,Albinele gri”, în traducerea minunată a Antoanetei Olteanu, a ieșit de sub tipar la Editura Paralela 45. ,,Albinele gri” spune povestea unor oameni pașnici, care își vedeau de viață într-un sătuc din estul Ucrainei, până în momentul când peste ei a venit războiul. Scriitorul pune în dezbatere niște teme extreme de dureroase și, din păcate, foarte actuale: ce schimbări au loc în mintea omului, în traiul lui de zi cu zi, când viața îi e dată peste cap, nimicită, furată, cotropită, iar comunicarea între oameni devine complicată și, uneori, chiar periculoasă. O carte extraordinară despre războiul din Donbas și supraviețuire. Înainte de invazia Rusiei în Ucraina, chiar la mijlocul lui februarie, în regiunea Lugansk, a început să fie turnat un film după cartea lui Andrei Kurkov, în regia lui Dmitri Moiseev.

 

Despre Editura Paralela 45

Fondată în 1994, Editura Paralela 45 este una dintre cele mai prestigioase edituri românești. Cu numeroase premii naționale și internaționale obținute, Editura Paralela 45 oferă publicului iubitor de carte de toate vârstele numeroase colecții de educațional, literatură pentru copii & adolescenţi, ficțiune şi nonficțiune.

Vă invităm să descoperiți colecțiile editurii, accesând acest link.