Școala de vară „La Est de Vest. La Vest de Est. O hibridare culturală”, august 2017

În perioada 20-26 august 2017, a avut loc la Timișoara Școala de vară „La Est de Vest. La Vest de Est. O hibridare culturală”, organizată de Facultatea de Litere a Universității din București, în colaborare cu Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara. În acest interval s-au desfășurat șapte ateliere și seminarii deschise, grupate în jurul a două teme principale de cercetare: „Proximitățile culturale. Mod de întrebuințare” și „Cartografii literare. Banatul din cărți”.

Masteranzii programului de Studii Literare de la Filologia bucureșteană s-au bucurat și de o suită de excursii, menite să le descopere partea de vest a țării (Timișoara, Oravița, Anina, Jimbolia, Lipova, Arad), precum și unele zone din afara granițelor României (Szeged, Subotica, Novi Sad).

Impresiile participanților la cea de-a treia ediție a acestei Școli de vară au fost reunite într-un grupaj de texte inclus în numărul din luna octombrie 2017 al revistei „Orizont”.

Donca Steriade, Professor Honoris Causa al Facultății de Litere, 9 noiembrie 2017, ora 12.00

Donca Steriade ocupă în prezent poziția de profesor de lingvistică în Departamentul de Lingvistică și Filosofie de la Massachusetts Institute of Technology. Donca Steriade este considerată unul dintre cei mai mari fonologi din lume. Parcursul academic al Doncăi Steriade a început la București. Este absolventă a Universității din București (promoția 1974), unde a studiat filologie clasică, și se recunoaște ca discipol al regretatului profesor Iancu Fisher. În 1976, după ce a emigrat în Canada, a finalizat studiile masterale la Universitatea din Laval, iar în 1982 a primit titlul de doctor la Massachusetts Institute of Technology.