📌 Colocviul Național Hortensia Papadat-Bengescu – 70, 05 martie 2025
Academia Română, Muzeul Național al Literaturii Române și Facultatea de Litere a Universității din București organizează, în data de 5 martie 2025, Colocviul Național Hortensia Papadat-Bengescu – 70.
Se împlinesc 70 de ani de la moartea Hortensiei Papadat-Bengescu, un bun prilej pentru o privire exhaustivă asupra operei și personalității sale.
În ziua colocviului va avea loc și vernisajul unei expoziții legate de viața și opera scriitoarei.
Pentru acest colocviu lansăm un apel la contribuții care se adresează studenților, masteranzilor, doctoranzilor, tinerilor cercetători, cât și specialiștilor din domeniu.
Mai multe detalii găsiți aici: https://mnlr.ro/en/colocviul-
📌 Gala Premiilor Senatului Universității din București, ediția a VIII-a din 18 decembrie 2024
Gala Premiilor Senatului Universității din București (ediția a VIII-a)
Facultatea de Litere a obținut mai multe distincții la Gala Premiilor Senatului Universității din București (ediția a VIII-a, 18 decembrie 2024).
- Premiul Senatului Universității din București pentru Cea mai bună teză de licență (domeniul Științe umaniste) – Antonia-Mălina-Ecaterina LATU, „Modernii în timpurile din urmă. Pentru un model teoretic al Apocalipsei“ (coordonator asist. univ. dr. Laura Dumitrescu)
- Marele Premiu al Senatului Universității din București pentru Teza de licență a anului – Antonia-Mălina-Ecaterina LATU, „Modernii în timpurile din urmă. Pentru un model teoretic al Apocalipsei“ (coordonator asist. univ. dr. Laura Dumitrescu)
- Profesorul Emerit al anului (domeniul Științe umaniste) – prof. univ. dr. Rodica ZAFIU
- Premiul Senatului Universității din București pentru cea mai prestigioasă publicație (carte) (domeniul Științe umaniste) – Dicționar de Pragmatică și de Analiză a Discursului (DPAD) – Autori: Andra Vasilescu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana Hoinărescu, Liana Pop, Mihaela-Viorica Constantinescu, Ariadna Ștefănescu, Răzvan Săftoiu, Daniela Rovența-Frumușani, Carmen-Ioana Radu, Melania Roibu, Gabriela Stoica, Stanca Măda, Emilia Parpală, Oana Uță Bărbulescu, Anca Gâță
- Marele Premiu al Senatului Universității din București pentru cea mai prestigioasă publicație (carte) – Dicționar de Pragmatică și de Analiză a Discursului (DPAD) – Autori: Andra Vasilescu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana Hoinărescu, Liana Pop, Mihaela-Viorica Constantinescu, Ariadna Ștefănescu, Răzvan Săftoiu, Daniela Rovența-Frumușani, Carmen-Ioana Radu, Melania Roibu, Gabriela Stoica, Stanca Măda, Emilia Parpală, Oana Uță Bărbulescu, Anca Gâță
📔 Agenda săptămânii, 16 – 22 decembrie 2024
Click aici pentru a vizualiza doc. complet
📌 Apel la candidaturi pentru cea de-a cincisprezecea sesiune a școlii de vară Institute for World Literature (IWL)
A fost lansat apelul la candidaturi pentru cea de-a cincisprezecea sesiune a școlii de vară Institute for World Literature (IWL), care va fi găzduită de Universitatea Harvard în perioada 30 iunie – 24 iulie 2025. Harvard IWL este un program destinat atât studenților doctoranzi și cadrelor didactice universitare, cât și cercetătorilor independenți ai literaturii. În fiecare an, la sesiunile IWL iau parte aproximativ 150 de participanți din 35 de state, iar o treime dintre aceștia sunt cadre didactice universitare și cercetători independenți.
Aplicația este deschisă în perioada 15 noiembrie 2024 – 1 februarie 2025. În calitate de instituție afiliată IWL, aplicanții din partea Universității din București beneficiază de o scutire de 50% din taxa de participare. Pentru mai multe informații, click aici.
📰 „Când Răul se va sfârși. Note despre melancolie” (Seminarele de Cercetare ale Departamentului de Studii Literare) – Miercuri, 18 decembrie 2024, ora 18.00, Sala de Consiliu a Facultății de Litere
Pentru mai multe detalii click aici.