Discuție pe marginea romanului „Prevestirea”, al profesoarei și scriitoarei Ioana Pârvulescu, miercuri, 16 februarie 2022, ora 16.00, Sala de Lectură


Miercuri, 16 februarie, de la ora 16,00, Sala de Lectură a Bibliotecii Facultății de Litere va găzdui întâlnirea cu scriitoarea Ioana Pârvulescu, pe marginea romanului “Prevestirea” (Humanitas, 2020). Vor vorbi, cu acest prilej, criticul literar Cosmin Ciotloș și teoreticianul Bogdan Tănase. Moderatoare: Crlstina Bogdan, decanul Facultății de Litere.
Certificatul verde și înscrierea prealabilă, până la data de 14 februarie, la adresa de mail pr@litere.ro (în limita celor 45 de locuri disponibile), sunt obligatorii pentru participarea fizică. Evenimentul va putea fi urmărit, în timp real, pe următorul link: http://meet.google.com/iok-iicg-oqs

Curs facultativ de scriere creatoare, coordonat de conf. dr. Simona Popescu

Facultatea de Litere a Universităţii din București propune în semestrul al II-lea al anului universitar 2021-2022 un curs facultativ de scriere creatoare pentru toți studenții, indiferent de program sau de anul în care sînt înscriși. De curs se va ocupa, ca și în anii trecuți, scriitoarea (și profesoara) Simona Popescu. Pe lîngă cursurile de lucru pe text, vor fi și cîteva întîlniri cu scriitoare și scriitori de valoare din toate generațiile, invitați să participe la trei „mese rotunde” online: prima despre chiar scrierea literară/ creatoare/ creativă, a doua despre feminin/ masculin în literatura scrisă de femei și de bărbați, iar a treia (sub egida PEN Club) legată de literatură și lumea actuală cu toate provocările ei (politice, tehnologice etc.).

Cursul se va ține online, vinerea, de la ora 16 la ora 18.

Cursul are 40 de locuri. Înscrierea începe marți, 15 februarie, la ora 10.00.  Trebuie să trimiteți un mesaj care să cuprindă numele, specializarea, anul și grupa la adresa de email:  creative_writing@litere.ro. Email-urile care sosesc mai devreme de ora 10.00 nu vor fi luate in calcul.

Studenții admiși vor fi anunțați în cursul zilei de miercuri, 16 februarie, pentru ca vineri, 18 februarie, să poată participa la prima întîlnire.

Cursul nu aduce credite suplimentare decât pentru studenții din anul I de la programele LLR-LLM și LUC, care vor primi și note ce vor figura în situația lor școlară.

Apariție editorială – „Attitude and Stance in Discourse”, editori: Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela-Viorica Constantinescu, Gabriela Stoica și Șerban Hartular

Volumul Attitude and Stance in Discourse aduce în discuție aspecte teoretice și implicații practice ale poziționării (stancetaking), fenomen inerent în comunicarea verbală, legat de exprimarea subiectivității și de construirea intersubiectivității în discurs. Volumul include contribuții ale unor autori români (din mai multe centre universitare) și străini, care au participat la workshop-ul “Attitude and Stance in Discourse”, organizat în cadrul conferinței internaționale a Departamentului de Lingvistică (Facultatea de Litere, Universitatea din București), în noiembrie 2018.

Capitolele lucrării explorează variația în timp și spațiu a proceselor de negociere a semnificației, într-o mare varietate de forme discursive, incluzând discursul politic, juridic, publicistic, literar, comunicarea online, corespondența privată, conversațiile informale și dezbaterile școlare. Unele articole se raportează la evenimente cu impact asupra vieții sociale și politice (de exemplu, procesul soților Ceaușescu, incendiul de la Colectiv sau pandemia de COVID-19).

Volumul propune o abordare pragma-retorică și interacțională, dar și interdisciplinară a problematicii abordate, promovând dialogul dintre cercetători ai fenomenului poziționării cu formații și preocupări diverse. O atenție particulară este acordată aspectelor aplicative privind perfecționarea și extinderea comunicării interculturale, predarea limbilor străine, dezvoltarea abilităților comunicative ale elevilor și studenților.

https://www.cambridgescholars.com/product/978-1-5275-7610-0

https://www.cambridgescholars.com/resources/pdfs/978-1-5275-7610-0-sample.pdf