Singurul interviu luat Majestății Sale, Regelui Mihai I al României, de un membru al Literelor bucureștene, Profesorul Sorin Alexandrescu

În memoria Majestății Sale Regele Mihai, Revista 22 a publicat un interviu acordat în 1989 domnului profesor Sorin Alexandrescu.
Interviul a fost publicat inițial în ziarul olandez “NRC Handelsblad”, înaintea evenimentelor din decembrie ’89, iar acum puteți citi traducerea acestuia în limba română:

Reprezentanții Facultății de Litere laureați ai primei ediții a Premiilor Senatului Universității din București

Astăzi, 20 decembrie 2017, a avut loc Gala de decernare a Premiilor anuale ale Senatului Universității din București, ediția I. Cu această ocazie, mai mulți reprezentanți și colaboratori ai Facultății de Litere au obținut importante distincții, în cadrul secțiunii “Științe Umaniste”:

1. Profesorul emerit al anului: Prof. univ. dr. Gabriela Pană Dindelegan;

2. Profesorul asociat al anului: Prof. univ. dr. Adriana Babeți (de la Universitatea de Vest din Timișoara, profesor asociat la Masteratul de Studii Literare din facultatea noastră);

3. Cea mai bună dizertație de masterat: Anca-Maria Pănoiu (Centrul de Excelență în Studiul Imaginii; coordonator: lector dr. Laura Marin; referent de specialitate: conf. dr. Cristina Bogdan), “Muzeul naiv: priviri asupra identității”;

4. Proiectul cu cea mai mare contribuție științifică cu impact în societate: Olimpiada de Lingvistică (conf. dr. Adina Dragomirescu, asist. dr. Roxana Magdalena Dincă, asist. dr. Valentina Cojocaru)

5. Cea mai prestigioasă publicație: asist. dr. Delia Ungureanu, “From Paris to Tlön. Surrealism as World Literature” (Bloomsbury Academic, 2017).

Anca-Maria Pănoiu a obținut și Marele Premiu al Senatului pentru secțiunea la care a concurat (Cea mai bună dizertație de masterat).

Olimpiada de Lingvistică a obținut, ex aequo, și Marele Premiu al Senatului pentru secțiunea la care a concurat (Proiectul cu cea mai mare contribuție științifică cu impact în societate).

Felicitări tuturor participanților și, mai ales, premianților!

Seara de întâmpinare a Crăciunului în Facultatea de Litere, luni, 18 decembrie, ora 18,00, Sala de Lectură a Bibliotecii [Update: Galerie imagini]

Vă invităm azi, 18 decembrie 2017, de la ora 18,00, în Sala de Lectură a Bibliotecii, la un concert de colinde (interpretate de alumni și studenți ai diverselor programe din facultatea noastră), urmat de vernisajul unei expoziții de fotografii (în Holul de Marmură), făcute de studenții de la Comunicare și Relații publice din anul al III-lea, coordonați de conf. dr. Alexandra Crăciun.

Expoziție de proiecte fotografice, PostmodernEAST, realizate de studenții anului al III-lea Comunicare și Relații publice

Luni, 18 decembrie 2017, la ora 19,00, a avut loc, în Holul de Marmură al Facultății de Litere, vernisajul expoziției de proiecte fotografice, “PostmodernEAST”.
Din punct de vedere etimologic, termenul “east” (provenind din proto-germanul  *aust-“east”) înseamnă literal “către răsăritul soarelui”, reconfigurând o rădăcină indo-europeană    “aus-“, ce trimite la verbul “a străluci”. Titlul expoziției reprezintă un joc de cuvinte, un paradox. Post-timpul contemporan devine astfel timpul unui nou răsărit. PostmodernEAST nu consumă un timp vetust, ci îl actualizează, aici, în E(a)st, în perspectiva proaspătă și lucidă a generației de tip millennials.

Fotografiile realizate de studenții anului al III-lea CRP, expuse în Holul  de Marmură al Facultății de Litere, în perioada 15-20 decembrie 2017, pun în lumină viziunea tinerilor asupra locurilor și lucrurilor care îi înconjoară, fie din București, fie din alte orașe din țară, surprinzând spiritul eclectic urban, dar și relațiile omului contemporan cu spațiul și timpul postmodern.

Coordonator al proiectului: conf. dr. Alexandra Crăciun
Coordonator din partea studenților: Gabriela Ene (CRP, anul III)

Invitație INFINITEZIMAL | Lumea e bine făcută

Publicația INFINITEZIMAL deschide un spațiu expozițional de jurnalism poetic, Lumea e bine făcutăla galeria Kube Musette (Cal. Victoriei 114) în perioada 12-17 decembrie.
 

I Fagure
II Fericit cel ce devine singur
III Literalul
IV Antipitoresc
V Noua banalitate. Proletargia
VI Transparența
VII Chimiile elective
VIII Femininul
IX Limbile nu comunică [Trădări]
X Lumea e bine făcută
___________

● Marți, 12 decembrie | ora 18

Deschiderea spațiului

Întâlnire cu Infinitezimal 10


● Miercuri, 13 decembrie | toată ziua

Spațiul continuă…


● Joi, 14 decembrie | ora 17

Gavril Țărmure | lansarea volumului 
Efect de cortină. Poezii 1966-1986 de Andrei Pintilie (Editura Charmides, 2017)

Invitat: Ion Bogdan Lefter

● Vineri, 15 decembrie | ora 19

Ioana Crăciunescu | recital & lansarea volumului de poezie 
Piața Chibrit (Editura Charmides | colecția Infinitezimal, 2017) 

Tijana Stanković (SRB) & Albert Márkos (HU)

Recital violoncel & vioară | interstiții


● Sâmbătă, 16 decembrie | ora 18

Tijana Stanković (SRB) & Albert Márkos (HU)

Recital violoncel & vioară | interstiții


● Duminică, 17 decembrie | toată ziua

Finisaj

_______________
Expun artiștii plastici:
 
Miruna Budișteanu
Mircea Roman
Ștefan Pelmuș
Florentina Voichi
Vasile Tolan
Vasile Rață
Francisc Chiuariu | tablou nemaivăzut
___________

Vin, slană, nuci, mere, dulce, sărat
____________

 
O idee a publicației I N F I N I T E Z I M A L
Proiect sprijinit de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Fundația Societatea de Concerte Bistrița