Lucia Păsărar (Masteratul Lingvistică teoretică și aplicată, anul I)
Coord.: asist. univ. drd. Bianca Alecu, revizie finală: prof. univ. dr. Isabela Nedelcu
Construcția aia e apare frecvent în conversațiile de zi cu zi, fiind folosită pentru a marca verbal acceptarea unei situații neplăcute care survine, cel mai adesea, în ciuda eforturilor de a fi evitată. Expresia prezintă interes atât sub aspect formal și sintactic, cât și sub aspect pragmatic.
La nivel structural, aia e se remarcă prin forma concisă: două secvențe fonetice scurte, respectiv aia, varianta populară a pronumelui demonstrativ de depărtare, și e, forma „scurtă” de indicativ, timpul prezent pentru persoana a III-a, numărul singular a verbului a fi. Forma e aparține mai ales limbii vorbite (Pană Dindelegan 2020: 299). Sintagma permite, prin construcția sa, rostirea celor două părți de vorbire împreună, pronunțându-se /ajaje/. Probabil de aici s-au dezvoltat în limbajul de pe platformele de socializare și variantele grafice sugestive ayaye, aiae și aiaie (cu numeroase atestări în mediul online) pentru expresia pusă în discuție. Totuși, aceste variante par să aibă o sonoritate mai ludică, adecvându-se la grafia folosită ironic, în scopuri de amuzament, a generației actuale.
Sintactic, aia e (cu multiplele sale variantele grafice) apare adesea în propoziții adversative, marcând contrastul în raport cu o situație evocată anterior: „cam târziu, dar aia e” (www.reddit.com, 2021), „Cel mai mare fail din lume, dar aia e” (www.youtube.com, 2022), „A trecut acest trend, dar aia e (www.tiktok.com, 2021), „E veche, dar ayaye, era momentul pentru o schimbare” (www.facebook.com, 2019), „m-am prostit de tot cu weebuiala, da’ ayaye” (www.facebook.com, 2021). Există și câteva structuri șablon, destul de răspândite, în care apare sintagma pusă în discuție, de tipul „aia e, frate” sau „aia e acum”. În general, în structurile mai complexe, expresia este plasată în poziție finală, dar se întâmplă să apară și singură, fără un context sintactic, devenind un mesaj de sine stătător. #Aiae, #aiaie și #ayaye reprezintă hashtaguri utilizate foarte frecvent pe diverse platforme online și nu par întotdeauna să fie legate de conținutul vizual al materialelor distribuite (pentru mai multe informații despre noțiunea de hashtag, vezi Veszelszki 2016). Un alt fenomen asociat expresiei este apariția paginilor și a grupurilor de pe Facebook în care membrii sunt încurajați să utilizeze cât mai des sintagma aia e. Am identificat două astfel de comunități online[1]. Fotografia de copertă a celui de al doilea grup de Facebook este sugestivă pentru atitudinea de resemnare corelată cu expresia aia e, aceasta conținând textul Asta e coperta. Atât s-a putut. Aia e[2].
Mai ales în limbajul folosit de tineri, aia e pare să facă parte dintr-o serie sinonimică, iar câteva dintre elementele seriei sunt „ata ete” (de la „asta este”; formă de baby talk, registru despre care vorbește Zafiu 2017), „atât s-a putut” sau „csf n-ai csf” (prin abreviere, de la „ce să faci, n-ai ce să faci”, cu diversele sale variante scrise). Deși suntem de părere că expresia are echivalente și în alte limbi (de exemplu, în limba engleză se folosește, cu o semnificație foarte similară, it is what it is, iar în limba franceză regăsim c’est la vie), vorbitorii resimt expresia ca pe ceva cu totul autohton. În acest sens, Teo, un comediant de stand-up, identifică una dintre principalele valori pragmatice pe care le are expresia în limba română. Acesta afirmă, în cadrul uneia dintre reprezentațiile sale[3], că folosirea lui aia e reprezintă un gest „sută la sută românesc” de „resemnare cu precizie” și pare să aibă dreptate. O postare care a circulat pe Instagram și pe Facebook încurajează adoptarea aceleiași atitudini: „just say «aia e» and move on” (cu traducerea aproximativă „doar spune «aia e» și mergi înainte”)[4]. Expresia este adusă și în spațiul artistic de către cântărețul Smiley, printr-o melodie numită chiar Aia e. Mesajul acesteia este unul foarte similar cu cel din situațiile prezentate anterior, lucru evident și în versurile refrenului: „Aia e, aia e, aia e/ Ce-am pierdut e pierdut, ducă-se/ Aia e, aia e/ Oricum nu regret nimic din ce-a fost și nu mai e”.
Observațiile Gabrielei Duda (2016: 191) referitoare la „formularea concluzivă” asta e!, unul dintre clișeele verbale dominante în perioada comunismului, demonstrează că atitudinii descrise de noi i-au corespuns, de-a lungul timpului, și alte structuri devenite mărci specifice: autoarea afirmă că asta e „rezumă o întreagă epocă de privațiuni, de resemnare, de existență vegetativă”. Considerăm, alături de autoare, că și în expresia aia e se regăsesc aceleași valori pragmatico-discursive, eventual motivate de similitudinea structurii.
Avansând cercetarea în direcția analizei pragmatice, constatăm că neputința sau indiferența sunt, de asemenea, sentimente asociate expresiei, care se adaugă resemnării. Aia e poate apărea integrat într-o scuză sau într-o justificare: „Îmi pare rău că nu pot să ajung la întâlnire, dar aia e, n-am cum”; „Nu am rezolvat ce mi-am propus pentru că am ajuns prea târziu. Aia e.” Colocația aia e poate marca, în anumite situații, și refuzul de afiliere al unuia dintre interlocutori: A: „Mi-e somn și mă doare capul. Simt că am nevoie de ajutor!” / B: „Aia e” (structura este, în acest caz, echivalentă cu alegerea lui B de a ignora intenția lui A). Prezentăm aici doar câteva dintre valorile pragmatice pe care le poate căpăta expresia, în privința acestora lista putând fi îmbogățită.
Din punctul nostru de vedere, expresia aia e, având valori pragmatice precum cele precizate mai sus, poate fi încadrată în categoria marcatorilor discursivi din mai multe considerente. Vom porni de la analiza lui Laurel J. Brinton (1996: 33-35), care realizează un inventar (deși nu exhaustiv) al trăsăturilor atribuite de către cercetători marcatorilor pragmatici (în accepțiunea noastră, termenii de marcator discursiv și marcator pragmatic denumesc același concept). Dintre aceste trăsături, enumerăm caracteristicile pe care le prezintă și aia e: forma scurtă, lipsa conținutului propozițional (identificăm mai degrabă o funcție discursivă și nu o raportare la lumea exterioară care ar putea fi judecată sub aspectul valorii de adevăr), apartenența la registrul informal. De asemenea, suntem de părere că expresia ar putea fi rezultatul fenomenului de desemantizare, prin care se înțelege pierderea sensului (inițial) al unei unități lingvistice. În cazul de față, vorbim despre pierderea legăturii cu referentul concret pe care îl are demonstrativul aia, așa cum este bluza (obiectul din contextul extralingvistic) în enunțul „Aia e bluza despre care ți-am povestit”, în favoarea dobândirii unui sens discursiv. Mai mult, pentru a căpăta funcții pragmatice precum indicarea atitudinii de resemnare, sintagma cu sensul inițial (adică cel deictic) a traversat un proces de pragmaticalizare, acesta fiind un parcurs specific al cuvintelor/grupurilor de cuvinte care devin marcatori discursivi. Similar, unitatea la nivel structural, pe care o demonstrează circulația variantelor grafice ayaye, aiae, respectiv aiaie (variante care nu apar și în cazul sintagmei cu aceeași formă, dar cu rol deictic) și stabilitatea în uz, reflectată în calitatea de clișeu lingvistic a expresiei, sunt, în genere, trăsături ale marcatorilor discursivi.
Ușor de reținut și eufonică prin multitudinea de elemente vocalice pe care le conține, devenită chiar ceea ce în limbajul colocvial poartă denumirea de tic verbal, expresia aia e exprimă o raportare la lume a românilor care nu are nevoie de explicații. Am arătat anterior că există o serie de funcții pragmatice asociate imediat de vorbitorii români sintagmei, principală fiind manifestarea resemnării. Așadar, aia e se comportă ca o marcă a unui grup extins de vorbitori, lucru care favorizează frecvența și persistența sa în limbajul de astăzi.
Bibliografie
Brinton, Laurel J., 1996, Pragmatic Markers in English. Grammaticalization and Discourse Functions, Berlin/ New York, Mouton de Gruyter.
Duda, Gabriela, 2016, Clișeul verbal și discursul public, București, Editura Academiei Române.
Pană Dindelegan, Gabriela (coord.), 2020, Dicționar de interpretări gramaticale. Cuvinte mici, dificultăți mari, București, Editura Univers Enciclopedic Gold.
Veszelszki, Ágnes, 2016, Time, Truth, Tradition, în András Benedek și Ágnes Veszelszki (ed.), „In the Beginning was the Image: The Omnipresence of Pictures”, Frankfurt am Main, Peter Lang AG, p. 139-150, disponibil online la https://www.jstor.org/stable/j.ctv2t4cns.16, accesat la data de 27 septembrie 2023.
Zafiu, Rodica, 2017, Gigea și Gigi, în „Dilema veche”, nr. 712, 12-18 octombrie, disponibil online la https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/tilc-show/gigea-si-gigi-622846.html, accesat la data de 7 octombrie 2023.
[1] https://www.facebook.com/groups/1066326707208675, https://www.facebook.com/groups/734595037472766, accesate la data de 22.02.2023.
[2] https://www.facebook.com/photo?fbid=3421312197922595&set=gm.734595997472670
[3] https://www.youtube.com/watch?v=E6_VyaTc9Og&ab_channel=TeoStandUp, accesat la data de 22.02.2023.
[4] https://www.facebook.com/curieruul/photos/a.680918208684669/3678551955587931/