Anglicisme „amputate gata” ale Generației Z

Victor Grigoraș
LLR-LLM, anul I

 

Scurtarea unor cuvinte polisilabice sau, pe scurt, trunchierea este un fenomen cu care suntem atât de obișnuiți încât îl simțim ca pe ceva firesc în limba română. Dar lucrurile nu au fost mereu așa (Zafiu 1992: 123). Iorgu Iordan este unul dintre primii lingviști români care au observat (cu mare indignare, de altfel) acest procedeu „foarte larg aplicat în limba franceză”, dar care „nu se potrivește deloc cu sistemul nostru lingvistic. De aceea, nu prinde la noi, iar puținele încercări reușite se datorează, în realitate, limbii de origine, de unde ne-au venit […] amputate gata” (Iordan 1947: 248). Chiar dacă revolta personală și analiza științifică se întrepătrund în afirmația sa, tindem să credem că ipoteza marelui lingvist merită a fi reanalizată în contextul lingvistic actual.

Astăzi folosim încă cinema (< fr. cinéma < fr. cinématographe), metrou (< fr. métro < fr. métropolitain) sau taxi (< fr. taxi < fr. taximètre) (Iordan 1947: 248) – toate cuvinte trunchiate mai întâi în limba de origine (franceză) și abia apoi împrumutate sub această formă. Mai târziu, în mod analog, au apărut anglicisme trunchiate precum blugi sau baschet (Stoichițoiu-Ichim 2005: 37). Dar mai poate fi susținută oare acum ideea lui Iordan, anume că trunchierea este un procedeu nespecific românei? Multe abrevieri mai vechi – dirigă (< dirigintă), nașpa (< nașparliu) – sau mai recente – cu plă (< cu plăcere), frumi (cu variantele frumu și frumix) (< frumos) ori supi (cu varianta supă) (< supărat, a supăra, supărare) – nu pot fi explicate printr-un model extern (Tăbăcitu 2022: 276-277). Așadar, astăzi este de netăgăduit permisivitatea limbii române față de trunchieri, în comparație cu momentul în care scria Iordan. Această nouă tendință nu exclude însă împrumuturile „amputate gata” care vin din engleză.

Abrevierile la care ne vom referi, neînregistrate de principalele dicționare autohtone, au în comun, pe lângă aspectele morfologice, elementul de oralitate. Ele sunt folosite doar în discuțiile față în față și online dintre tineri. Vom ilustra toate acestea prin exemple ce privesc atât apocopa (trunchierea stricto sensu, căderea segmentului final), cât și afereza (căderea segmentului inițial) (Zafiu 2010: 72).

  • Apocopa

Toate apocopele ce urmează se referă la anglicisme neanalizabile (fenomenul în sine nu este unul nou, dar el a vizat mai degrabă împrumuturile din franceză sau creațiile interne – v. Stoichițoiu-Ichim 2005: 40).

Legit  (pronunțat la noi [leˈʤɪt])

În limba engleză, legit înseamnă „în conformitate cu regulile, legal”, fiind forma scurtă a adj. legitimate (Urban Dictionary). În mediul online, însă, și în argoul tinerilor legit are sensul de „într-adevăr” sau de „adevărat”, cu care a pătruns și în spațiul nostru. Astfel, legit nu este altceva decât acel parol pe care îl întâlneam în textele lui Caragiale.

Poate fi folosit atât ca adverb: „‒ Chiulește că vrea sau chiar se simte rău?/ ‒ Nu, nu, e legit bolnav!” ( = „chiar”), cât și ca adjectiv: „Tot ce spune e legit.” ( = „real, adevărat”), „«Jordanii» ăștia sunt legit?” ( = „autentici”).

Mai mult, există situații în care la întrebarea „Serios?!” se răspunde nu cu exclamația identică, ci cu „Legit!”. Se observă, așadar, că legit se poate comporta fie ca adverb, fie ca adjectiv propriu-zis invariabil și este important de menționat faptul că, în general, nu acceptă grad de comparație în niciuna dintre valorile sale morfologice. Totuși pe un forum online (https://forum.softpedia.com/topic/1083758-cat-de-legit-este-epantofiro/) întâlnim următoarea întrebare: „Cât de legit este epantofi.ro?”. Răspunsul, bineînțeles, edificator: „Este site legit.”

Vibe (pronunțat la noi [vai̯b])

Vibe (pl. vibe-uri), variantă trunchiată a lui vibration, nu are un corespondent perfect în română, nici din punct de vedere semantic, nici stilistic. „Sentiment”, „stare”, „senzație”  sau „impresie” nu pot fi folosite cu aceeași lejeritate și exprimând același lucru în contexte precum: „Ce vibe bun îmi dă!” ( =„stare”), „Ce vibe horror are casa asta!” ( =„impresie”) sau „Am avut un vibe rău de la început.” ( =„sentiment, presentiment”).

Mai interesant este, însă, verbul a vibe-ui (< engl. to vibe), scris frecvent și a vaibui. Aici, gradul de adaptare este evident mai mare, afectând până și scrierea rădăcinii. Acest verb intranzitiv de conjugarea a patra generează dificultăți și mai mari în găsirea unui echivalent în limba română. „A empatiza” este în mod clar nemulțumitor, deoarece nu poate substitui verbul împrumutat în contexte ca: „Mie mi se pare că vaibuiți destul de bine [sic!]” ( =„vă înțelegeți, vă potriviți”) sau „cum să nu vaibuiești pe manele [sic!]” ( =„să te simți bine, să te regăsești”). Un site tabloid (https://www.libertatea.ro/entertainment/cucu-spune-adevarul-despre-relatia-cu-elena-chiriac-4161408) citează declarația unei celebrități: „Ea e genul de persoană care dacă vibe-uiește cu cineva, vibe-uiește, dacă nu, nu! ”

Sus  (pronunțat la noi [sʌs])

Variantă scurtată a engl. suspect (Urban Dictionary), acest cuvânt se folosește în limba de origine atât ca adverb, cât și ca adjectiv. În rândul tinerilor vorbitori nativi de limbă română, sus nu este atât de popular precum cele două cuvinte precedente și este utilizat preponderent adjectival: „Are un vibe sus!”, dar poate fi întâlnit și ca adverb: „Se comportă cam sus în ultima vreme”. S-ar putea presupune că sus este o creație internă (din rom. suspect, cu același sens). Această ipoteză este însă ușor de combătut prin trei argumente: 1. Fonetic. Pronunția s-a păstrat ca în engleză. 2. Influența globală a limbii engleze. Contextul și momentul în care acest cuvânt a început să fie folosit la noi coincide cu perioada actuală a influenței puternice a englezei americane, facilitate de platformele online. 3. Extralingvistic. Prima dată când am auzit cuvântul sus a fost de la fratele meu de nouă ani, care se juca Among Us. Jocul a fost foarte popular, iar cuvântul este important în arhitectura lui. Este evident, așadar, că jocul pe telefon a fost un factor esențial pentru răspândirea lui sus.

Simp (pronunțat la noi [sɪmp])

Evoluția semantică a engl. simp este una deosebit de interesantă. Prima lui atestare în limba de origine este în 1903, ca abreviere a subst. engl. simpleton, care desemnează o persoană nătângă, stângace (Merriam-Webster Dictionary), un fel de Forrest Gump. Mai recent, probabil printr-o etimologie populară, a început să fie folosit cu sensul symphatetic (poate puțin prea symphatetic!). Așadar, astăzi, în argou, subst. simp a ajuns să însemne, atât în engleză, cât și în română „un om [de obicei bărbat] care se chinuie mult prea mult să o cucerească pe persoana care îi place” (Urban Dictionary): „Ce simp! Oare el nu vede că-i ia flori în fiecare săptămână degeaba? Ei îi place de altul!”

  • Afereza

A shipui (pronunțat [ʃɪpuˈɪ])

Acest cuvânt diferă de cele anterioare în mai multe privințe. În primul rând, este rezultatul unei afereze, fenomen mai rar decât apocopa, mai ales în limba română. În al doilea rând, provine dintr-un cuvânt analizabil. În al treilea rând, față de celelalte (cu excepția lui a vibe-ui), este un verb. Pentru a clarifica aceste trei aspecte, trebuie să arătăm cum a ajuns cuvântul să fie folosit sub această formă în limba română.

Pe scurt, am spus că a shipui este un verb, afereză a unui cuvânt analizabil, engl. relationship (=„relație”), care se referă în special la o relație romantică. Segmentul inițial al substantivului a căzut, obținându-se subst. ship, iar apoi, prin conversiune, s-a ajuns la vb. to ship (two people), împrumutat în română ca a shipui (două persoane), întâlnit și cu grafia a shippui (https://rb.gy/e5hkgk). Așadar, a-i shipui pe Maria și pe Marian înseamnă a observa că cei doi se potrivesc și a le dori să se combine” (Urban Dictionary). Apare și în română, dar rar, subst. ship cu sensul de „relație romantică” – de exemplu, în această recenzie de pe internet a unei cărți de dragoste: „marshall și benedict sunt efectiv shipul suprem sfinte abia aștept să îi vad în volumul 2!! dacă erau ei 2 protagoniști ar fi fost djdkskskmsmdldls [sic!]” (https://www.goodreads.com/review/show/4123785823).

Menționăm, în final, că, în afara celor pentru care am precizat sursa, toate exemplele sunt legit, din discuții de pe WhatsApp sau din conversații cu un vibe bun. Nimic nu a fost aranjat, ca să nu pară sus.

 

Bibliografie

Iordan, Iorgu, 1947, Limba română actuală. O gramatică a „greșelilor”, ediția a II-a, București, Editura Socec.

Merriam-Webster Dictionary ‒ https://www.merriam-webster.com/dictionary/simp

Stoichițoiu-Ichim, Adriana, 2005, Vocabularul limbii române actuale: dinamică, influențe, creativitate, ediția a II-a, București, Editura All.

Tăbăcitu, Mădălina, 2022, Trunchieri în limba română actuală. Caracteristici și utilizări gramaticale, în Isabela Nedelcu, Irina Paraschiv, Andra Vasilescu (ed.), „Orientări actuale în lingvistica teoretică și aplicată. Actele celui de al 21-lea Colocviu Internațional al Departamentului de Lingvistică (București, 19-20 noiembrie 2021)”, București, Editura Universității din București – Bucharest University Press, p. 275-285. 

Urban Dictionary ‒ https://www.urbandictionary.com/.

Zafiu, Rodica, 1992, Observații asupra apocopei în româna contemporană, în „Studii și cercetări lingvistice”, XLIII, nr. 1, p. 123-135.

Zafiu, Rodica, 2010, 101 cuvinte argotice, București, Editura Humanitas.