Vlad Jipa (Masteratul Lingvistică teoretică și aplicată, anul al II-lea)
Coord.: conf. univ. dr. Isabela Nedelcu
Limba literară impusă de normă și limba vie, așa cum este ea folosită de vorbitorii nativi fără studii aprofundate în domeniu, sunt cât se poate de diferite. În mod particular, problemele aduse de construcții precum cel/cea mai bine cotată jucătoare de tenis de la noi e aceasta confirmă aceste diferențe, din moment ce varianta cel (deci invariabilă) este impusă de normă, dar varianta cea (deci cu acord) este în mod evident preferată de vorbitori.
În română, cel este un cuvânt cu mai multe valori. Avem aici în vedere doar calitatea sa de marcă a superlativului relativ pentru adverbe (sau articol adjectival/demonstrativ). După cum notează Mioara Avram (1986: 204), gradele de comparație ale adverbului „se construiesc ca la adjectiv, cu deosebirea că la superlativul relativ articolul cel nu variază după gen și număr”.
Totuși, acolo unde norma este inconsecventă (din moment ce acordul la cazurile genitiv și dativ – celui mai bine cotat/celei mai bine cotate/celor mai bine cotați/cotate – este nu doar admis, ci chiar obligatoriu) și chiar pusă la încercare de felul în care vorbitorii folosesc limba în mod obișnuit ar putea fi loc de reinterpretări, de interpretări alternative. Prin urmare, am aplicat un chestionar pe un eșantion de 187 de vorbitori nativi de limbă română, din categorii de vârstă și medii diferite, pentru a observa care sunt variantele preferate, în fapt, de vorbitori.
| ENUNȚ | CEL cu acord | CEL invariabil |
| 1. Aceasta este cel/cea mai bine plătită handbalistă. | 74,3% (139) | 25,7% (48) |
| 2. Am citit un articol despre cel/cele mai puțin căutate locuri de pe pământ. | 81,8% (153) | 18,2% (34) |
| 3. Ea devine a treia cel/cea mai bine plătită jucătoare de tenis din istorie. | 74,9% (140) | 25,1% (47) |
| 4. Programatorii sunt printre cel/cei mai bine plătiți angajați din România. | 67,9% (127) | 32,1% (60) |
| 5. Am citit care sunt cel/cele mai bine plătite joburi din România. | 70,6% (132) | 29,4% (55) |
| 6. Cel/cea mai bine plasată universitate în topurile din România e aceasta. | 77,5% (145) | 22,5% (42) |
| 7. Am avut norocul de a studia alături de cel/cei mai bine pregătiți profesori. | 77,5% (145) | 22,5% (42) |
| 8. Românii sunt cel/cei mai prost plătiți europeni pentru munca depusă. | 58,8% (110) | 41,2% (77) |
| 9. Cine e cel/cea mai prost îmbrăcată vedetă de la noi? | 70,6% (132) | 29,4% (55) |
| 10. Care sunt cel/cei mai bine cotați sportivi din lume? | 69,5% (130) | 30,5% (57) |
| 11. Ce domenii au fost cel/cele mai puțin căutate în 2021? | 36,4% (68) | 63,6% (119) |
| 12. Școala cel/cea mai bine cotată din București nu e cea de care mi-ai zis tu. | 69,5% (130) | 30,5% (57) |
| 13. Tu ai hainele cel/cele mai viu colorate. | 57,2% (107) | 42,8% (80) |
| 14. Aceasta este destinația de vacanță cel/cea mai puțin căutată. | 57,8% (108) | 42,2% (79) |
| 15. Mama a pus în prăjitură esențele cel/cele mai puternic mirositoare. | 64,2% (120) | 35,8% (67) |
Dicționarul de interpretări gramaticale (Pană Dindelegan 2020) aduce câteva argumente în favoarea interpretării lui cel ca determinant, mai ales în contextele în care acesta apare în poziție inițială în grupul nominal și concluzionează că, „cel puțin în unele contexte adverbiale, cel are o natură dublă, funcționând atât ca marcă a superlativului adverbului, cât și ca determinant al grupului nominal. Fapte precum acestea constituie argumente în favoarea relaxării normei limbii standard, conform căreia cel ca marcă a superlativului relativ al adverbului este întotdeauna invariabil” (Pană Dindelegan 2020: 172). Rezultatele obținute confirmă că vorbitorii preferă acordul lui cel atunci când apare pe prima poziție în grupul nominal, înaintea substantivului, așa cum se poate observa în exemplele (1-8).
Mecanismul se păstrează și în enunțurile interogative (9-10). Problema apare însă atunci când substantivul este dislocat din grupul nominal și deplasat la stânga verbului (11), caz în care vorbitorii preferă în mod evident varianta fără acord a lui cel.
În limba vorbită de astăzi însă, așa cum atestă majoritatea covârșitoare a exemplelor din tabelul de mai sus (dar și Pană Dindelegan 2013: 315-316), cel se acordă cu centrul nominal, indiferent de poziția acestuia în raport cu numele (antepus sau postpus) și chiar dacă substantivul-centru este articulat hotărât, idee ce poate fi observată în exemplele (1-7), (12-15). Această realitate reflectă, de fapt, un stadiu mai vechi al limbii, din moment ce cuvântul cel a început să fie folosit ca marcă a superlativului relativ pentru adverbe abia după jumătatea secolului al XVII-lea, perioadă în care cel și-a păstrat trăsăturile nominale – acordul în caz, așa cum se întâmplă în limba standard de astăzi, dar și în gen și număr, ca în româna vorbită de azi (Ciompec 1985: 164-166; Pană Dindelegan 2013: 315-316).
*
Chiar dacă diferențele dintre normă și uz există, e recomandabil să ne raportăm la cele două nu în termeni de corectitudine și greșeală, ci mai degrabă de în conformitate cu norma vs abatere de la normă, mai ales în situații discutabile, precum cea a cuvântului cel.
Dacă vine vorba despre interpretarea școlară, atunci norma trebuie respectată, literă cu literă. „În măsura în care sunt stabilite, chiar dacă sunt sau par discutabile în unele amănunte, normele gramaticale trebuie respectate, în interesul unității limbii literare și al prestigiului ei, de toți cei care vorbesc și scriu, obligația fiind cu atât mai mare pentru cei care i-ar putea influența pe alții” (Avram 1986: 15). Așadar, interpretarea școlară e clară și aceasta trebuie transmisă elevilor ca atare: cel e invariabil, în afara excepției reprezentate de forma de G-D. Însă noua programă pentru gimnaziu are deschideri către diferențele ce apar între limba standard și limba vorbită, între registrul standard și cel colocvial și nu numai. Altfel spus, chiar dacă norma e clară și trebuie prezentată în consecință, nici elevilor nu trebuie să le fie ascunsă realitatea limbii pe care o vorbesc (realitate pe care o trăiesc și o îmbogățesc la rândul lor).
Bibliografie
Avram, Mioara, 1986, Gramatica pentru toți, București, Editura Academiei Române.
Ciompec, Georgeta, 1985, Morfosintaxa adverbului românesc – sincronie și diacronie, București, Editura Științifică și Enciclopedică.
Pană Dindelegan, Gabriela (coord.), 2013, The Grammar of Romanian, Oxford, Oxford University Press.
Pană Dindelegan, Gabriela (coord.), 2020, Dicționar de interpretări gramaticale, București, Editura Univers Enciclopedic Gold.