Marți,23 mai 2023, începând cu ora 16.00, Dr. Elisa Kannasto, Head of Master School la Seinäjoki University of Applied Sciences, Finlanda, va susține la Universitatea din București, conferința pe tema Personal Brands and Branding.
Conferința va avea loc în clădirea Universității din București, intrarea din Str. Academiei nr. 14 (Facultatea de Matematică), etajul 4, sala 416.
Marți, 23 mai 2023, ora 18,00, în Sala de Lectură a Bibliotecii de Litere, va avea loc conferința dnei profesor dr. Otilia Hedeșan (Universitatea de Vest din Timișoara), cu tema “Kitul de supraviețuire. Experiențe de teren la românii de dincolo de graniță”. Moderatorii evenimentului: conf. dr. Cristina Bogdan și conf. dr. Adrian Stoicescu. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Vă așteptăm cu drag!
În atenția participanților: din motive obiective, programul zilei de sâmbătă, 20 mai 2023, a suferit o modificare: conferința plenară va avea loc în intervalul 14.00-15.00, în Sala de Lectură a Bibliotecii de Litere începând cu ora 17.00, în Amf. Odobescu.
Școala Doctorală Litere a Universității din București organizează, în perioada 19-20 mai 2023, prima ediție a Colocviului Național „Paul Cornea”. Denumit după o personalitate definitorie pentru studiile literare românești din perioada postbelică, profesor al Facultății de Litere, a cărui operă ilustrează mai multe discipline, colocviul își propune să încurajeze dialogul (inter)universitar în domeniul filologiei și al studiilor culturale.
Colocviul va include conferințe plenare susținute de Prof. Kasia Jaszczolt (University of Cambridge, Marea Britanie) și Assoc. Prof. Roberto Merlo (Università di Torino, Italia). Lucrările se vor desfășura pe secțiuni paralele, în 6 domenii (Literatură română, Literatură comparată, Teoria literaturii, Lingvistică, Studii culturale, Biblioteconomie), în format mixt (fizic și online). Limbile oficiale de comunicare sunt româna, engleza și franceza.
La ceremonia de deschidere vor lua cuvântul prof. dr. Virgil Băran (directorul CSUD), conf. dr. Sorin Costreie (prorector al Universității din București), conf. dr. Cristina Bogdan (decan al Facultății de Litere), prof. dr. Ion Bogdan Lefter (fost director al SDL), prof. dr. Andra Vasilescu (director adjunct al SDL) și prof. dr. Oana Fotache Dubălaru (director al SDL).
Termenul-limită pentru trimiterea propunerii de participare este 15 martie 2023, pentru informații suplimentare vă rugăm să consultați documentul de mai jos.
Dat fiind numărul mare de propuneri de participare primite, termenul pentru confirmarea acceptării propunerii din partea organizatorilor se prelungește până la data de 10 aprilie 2023.
Studenții specializării Asistență managerială și administrativă au participat, în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2023-F-01117-Studenții și absolvenții UB-antreprenori de succes, antreprenori sustenabili (SMARTBUSINESS), la un curs de compentențe antreprenoriale desfășurat în perioada 4 -13 mai 2023.
Săptămâna antreprenoriatului la Universitatea din București se desfășoară în perioda 15-19 mai 2023, iar studenții AMA se vor întâlni cu un antreprenor de succes în domeniul turismului, doamna Luiza Dimitrou, Manager General al firmei Tramp Travel International. Ea va dezbate alături de studenții departamentului, subiecte precum: administrarea unei afaceri, oportunitățile de finanțare pentru start up-uri, dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul studenților.
Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.AcceptRefuz