Iulia Andreea Anghel (Masteratul Lingvistică teoretică și aplicată, anul I)
Coord.: CS I dr. Emanuela Timotin, revizie finală: conf. univ. dr. Isabela Nedelcu
Vechi însemnări românești [coordonator Alexandru Mareș], volumul I: Cărți tipărite între anii 1561 și 1700, Ediție, studiu introductiv, indici și glosar de Cristina-Ioana Dima, București, Editura Academiei Române, 2021, 468 p.
Realizat cu deosebită atenție la detalii de către Cristina-Ioana Dima, primul volum, Cărți tipărite între anii 1561 și 1700, al colecției Vechi însemnări românești coordonate de Alexandru Mareș se profilează ca o lucrare de interes pentru lingviști și istorici, prin propunerea unor materiale inedite de analiză menite să servească nu doar ca sursă pentru îmbogățirea cunoștințelor despre perioada propusă, ci și ca punct de pornire în diverse cercetări. În urma unui proces laborios de selecție și de transcriere, Cristina-Ioana Dima a reușit să reunească, în acest volum, peste 2300 de însemnări extrase din 334 de exemplare ale vechilor tipărituri în limba română (18 exemplare pentru secolul al XVI-lea și 316 pentru secolul al XVII-lea), ce până acum ar fi fost disponibile publicului doar în arhivele Bibliotecii Academiei Române din București. Astfel, una dintre reușitele evidente ale autoarei este de a facilita accesul la aceste însemnări organizate numeric de la 1 la 2369.
Corpusul alcătuit din note marginale ocupă, așa cum era firesc, mare parte din economia volumului (364 de pagini din totalul de 468: p. 39-409), ceea ce oferă un material generos de cercetare pentru diverse ramuri ale lingvisticii (istoria limbii, în special în morfologia și sintaxa diacronică) și ale istoriei, însă lucrarea se dovedește și un instrument de lucru relevant pentru înțelegerea stadiului în care se află, actualmente, studiul însemnărilor. Astfel, Cărți tipărite între anii 1561 și 1700 se deschide cu un Studiu introductiv (p. 7-31) urmat de o Notă asupra ediției (p. 31-39), în care sunt explicate diversele dificultăți ale transcrierii, și are, în final, un Glosar (p. 409-422), un Indice tematic (p. 422-431), un Indice de personalități (p. 431-442), un Indice geografic (p. 442-463) și Facsimile.
În Studiul introductiv, autoarea realizează un istoric succint al domeniului filologic ce tratează notele marginale care însoțesc textele tipărite, plasând volumul de față în continuarea unei tradiții cu rădăcini în textele lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (Cuvinte den bătrâni[1]) și Nicolae Iorga (Istoria țării prin cei mici[2]). Este consemnată și prima colecție de însemnări, alcătuită de Ilie Corfus[3], însă, deși îi este recunoscut meritul pionieratului, nu este trecută cu vederea lipsa unui criteriu de selecție a materialului, ce a fost ales în virtutea spectaculosului informației prezentate. Astfel, apare necesitatea alcătuirii unui volum organizat riguros, necesitate semnalată încă din 1989 de către Eugen Pavel (cu reluarea propunerii în 2007[4]).
Unul dintre cele mai însemnate răspunsuri la sugestia lui Eugen Pavel au fost cele patru volume alcătuite de istoricii Ioan Caproșu și Elena Chiaburu[5], ce reunesc doar însemnări din spațiul Moldovei, fără o organizare precisă a materialului cu excepția ordonării cronologice a acestuia, spre deosebire de care, lucrarea de față își propune editarea tuturor însemnărilor, indiferent de zona de proveniență, de pe marginile cărților românești tipărite în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Din volum au fost excluse acele însemnări care au înțeles de sine stătător, cum ar fi rugăciunile consemnate pe paginile albe ale exemplarelor studiate.
Cele 2369 de note sunt organizate la finalul volumului, în funcție de criteriul tematic. Astfel, cele mai numeroase sunt acelea scrise de arhierei; indicațiile pentru când se citesc psalmi; însemnările cumpărătorilor, răscumpărătorilor, donatorilor sau restauratorilor de carte; inscripțiile ce vizează istoria personală; însemnările de apartenență a cărții; scrisorile, mesajele, urările; semnăturile (considerate mărturii ale identității în aceeași măsură în care sunt consemnări ale apartenenței la o comunitate) și, nu în ultimul rând, însemnările voievodale, ce aparțin unor domnitori precum Constantin Brâncoveanu, Nicolae Mavrogheni, Alexandru Ipsilanti, Mihail Sturza și Alexandru Dimitrie Ghica. În funcție de criteriul personalităților cărora aparțin aceste însemnări, autoarea a stabilit cinci categorii organizate alfabetic: însemnări ale clericilor, ale domnitorilor, ale diecilor (grămăticilor), ale boierilor și dregătorilor, ale împăraților și demnitarilor străini. Sub aspectul indicelui geografic, cititorului îi este prezentată o listă alfabetică a numeroaselor areale din care au fost culese textele, fiecare loc fiind urmat de un număr ce corespunde notației marginale din corpus.
Relevanța informațiilor obținute parcurgând aceste texte este evidențiată de Cristina-Ioana Dima, care amintește trei domenii pentru care corpusul poate aduce date importante: istoria limbii, istoria cărții și istoria diferitelor comunități. Pentru istoria limbii, în urma studiului textelor propuse, se constată folosirea unor forme rare în anumite zone. Exemplele oferite de autoare vizează fenomenul de rotacizare, utilizarea articolului hotărât (li în loc de lui, în zona Bihorului[6]), a demonstrativelor (cu o formă înregistrată în sud-vestul Transilvaniei, în care se remarcă proteza lui h: ahastă) și, desigur, inovațiile de la nivel lexical. În domeniul istoriei cărții, însemnările marginale oferă informații despre răspândirea și circulația cărților (de pildă, succesul înregistrat în epocă de Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea al lui Dimitrie Cantemir este consemnat în însemnări), despre cititorii care au parcurs paginile, despre donatori, deținători și îngrijitori.
Referitor la limbajul utilizat, relevant pentru istoricii mentalităților, autoarea remarcă faptul că există diferențe între stilul în care sunt scrise notele pe tipărituri și stilul celor de pe manuscrise. Comparând patru exemplare tipărite din Palia de la Orăștie cu un manuscris, se ajunge la concluzia, propusă cu prudență, că notațiile pe paginile tipăriturilor sunt stereotipizate, împietrite, întrucât „aproape toate cărțile care văd lumina tiparului în perioada vizată sunt necesare unei forme a cultului creștin sau sunt legate într-o foarte mare măsură de acesta” (Cristina-Ioana Dima, p. 18).
Pentru istorici, corpusul poate oferi, în plus, mărturii autentice; acestea pot scoate la iveală detalii mai puțin cunoscute despre evenimente istorice importante.
Transcrierea acestor adnotări a fost una sinuoasă, așa cum ne-am fi așteptat, mai ales atunci când anumite texte au fost scrise într-o grafie neunitară, „care nu se suprapune nici măcar unei norme interne” (Cristina-Ioana Dima, p. 31). În aceste situații, s-a recurs la o serie de principii de editare (treisprezece puncte expuse la p. 31-32) cu scopul de a conferi coerență sistemului de lucru al autoarei și prezentării, ce devine, astfel, una inteligibilă pentru cititorul nespecializat și oferă, totodată, specialiștilor o versiune cât mai fidelă a textului original.
În ciuda tuturor dificultăților întâmpinate, atât sub aspectul transcrierii, cât și sub aspectul organizării materialului, Cristina-Ioana Dima reușește să propună cititorilor, indiferent de gradul de specializare, un material bogat ce aduce în prim-plan o colecție de însemnări caracterizate prin încărcătura emoțională dată de adnotatori și importanța lor documentară. Volumul poate constitui o sursă de inspirație pentru lingviști și istorici deopotrivă, care ar putea urmări piste diferite, în funcție de interese, și propune teme de discuție diverse.
[1] B.P. Hasdeu, Cuvinte den bătrâni, tomul I, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de G. Mihăilă, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1983, p. 82-83.
[2] Nicolae Iorga, Istoria țării prin cei mici, în „Revista istorică”, VII, 1921, nr. 1-3, p. 26-62.
[3] Ilie Corfus, Însemnări de demult, Iași, Editura Junimea, 1975.
[4] Eugen Pavel, Cărți cu însemnări manuscrise, în Eugen Pavel, „Între filologie și bibliofilie”, Cluj-Napoca, Editura Biblioteca Apostrof, 2007, p. 49-93.
[5] Ioan Caproșu și Elena Chiaburu, Însemnări de pe manuscrise și cărți vechi din Țara Moldovei, vol. I-IV, Iași, Casa Editorială Demiurg, 2008-2009.
[6] Spre exemplu, în Palia de la Orăștie: unu e preamândruli Dumnezeu, Isus Hristos (CVR 30, U, 34r).