Se întâmplă joi, 24 mai, ora 16:00, la CESI, în sediul Litere București, Laborator multimedia (demisol)!
Discuții libere despre masteratele interdisciplinare CESI în Studii culturale vizuale: admitere (formular de aplicație), ce și cum se studiază, finanțarea studiilor, practică de specialitate, angajarea în domeniul cultural, industrii creative sau în cercetare.
Masteranzii și lectorii CESI vă așteaptă la discuții libere despre admitere și programele noastre de studii joi, 24 mai, în intervalul 16:00-18:00 în laboratorul multimedia (demisol) din sediul Facultății de Litere (Universitatea din București, str. Edgar Quinet, nr. 5-7).
Precizări pentru cei interesați, dar care nu pot ajunge pe data de 24 mai:
La CESI, fiecare masterand are un parcurs curricular specific, pe care și-l organizează singur în funcție de ceea ce îl interesează. Are la dispoziție 30 de credite transferabile (un semestru) pentru a-și alege cursuri din programul paralel de masterat al departamentului. Performanța îi este susținută prin burse Erasmus și granturi CESI pentru colocvii, stagii de practică și tabere de vară în domeniu, în România sau în alte țări (și nu doar europene). Practica de specialitate este asigurată prin proiecte sau acorduri instituționale în muzee, la festivaluri de teatru sau film, în galerii de artă, la bienale de artă contemporană, în centre de cercetare și producție artistică, precum și în laboratoarele proprii.
Specializarea poate continua la doctorat, tot în cadrul CESI, la unicul program din țară în Studii culturale interdisciplinare, bazate exclusiv pe teorii contemporane dedicate artelor și științelor umaniste. Doctoratul CESI se bucură de sprijin financiar substanțial, în special pentru circuitele internaționale ale cercetării.