Înscrieri UB Talks 2017

Universitatea din București a dat start înscrierilor pentru cea de-a V-a ediție a competiției UB Talks, oferind studenților săi, prin schimbul interdisciplinar de cunoștințe, un nou context în care să își antreneze curiozitatea științifică și creativitatea și să își dezvolte competențele oratorice.

Studenții și masteranzii sunt așteptați să se înscrie în competiție până la data de 17 mai 2017, pe ubtalks@pr.unibuc.ro, propunând o temă pe baza căreia să susțină un discurs cu durata de 10 minute în fața unui juriu format din profesori ai Universității din București și specialiști în comunicare.

Candidații selectați vor participa, pe 18 și 19 mai 2017, la două sesiuni de training intensiv, urmând ca, în etapa finală, să își prezinte propriile teorii și idei din domeniile preferate de studiu în fața juriului prezidat de domnul prorector prof. univ. dr. Liviu Papadima și în prezența unei audiențe formate din dascăli și studenți.

Participanții pot câștiga numeroase premii, printre care și un loc la Școala de Creativitate organizată de Universitatea din București la Cumpătu, Sinaia în luna august.

Conferința „Despre topicalizare în română, pe baza unei cercetări de corpus”, joi, 4 mai 2017, ora 18.00

Sub egida Departamentului de Lingvistică va avea loc în data de 4 mai 2017, la ora 18.00, cea de a noua prelegere a seriei „Conferințele Centrului de Lingvistică Teoretică și Aplicată” din acest an academic. Conferința va fi susținută de cercetătorul Ion Giurgea (Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române) și va avea tema Despre topicalizare în română, pe baza unei cercetări de corpus.

Conferința se va desfășura la Departamentul de Lingvistică (Facultatea de Litere, str. Edgar Quinet, etajul 1, aripa stângă) și va fi urmată de o dezbatere.

Rezultatele studenților Facultății de Litere la Simpozionul național „Beyond Language”, Craiova, 27 aprilie 2017

Studenții Facultății de Litere, însoțiți de domnul asist. dr. Emanuel Ulubeanu, au participat la prima ediție a Simpozionului național studențesc „Beyond Language”, organizat de Facultatea de Litere a Universității din Craiova, în data de 27 aprilie 2017. Reprezentanții facultății noastre s-au întors încărcați de premii, după cum urmează:

Secțiunea Studii literare:

  • Fabiana Florescu – premiul I
  • Ciprian Amza – premiul II
  • Ica Dumbravă – premiul III

Secțiunea Studii de lingvistică:

  • Mihaela Munteanu – premiul III

Secțiunea Studii culturale (în limba română)

  • Ioana Maria Isopescu – premiul I (singurul acordat)