
Category: Uncategorized
📰 „Discursul umanist în secolul XXI“ | Colocviile „Tudor Vianu“ ale Departamentului de Studii Literare | 📅 vineri, 7 noiembrie

Colocviile „Tudor Vianu” ale Departamentului de Studii Literare – Facultatea de Litere, Universitatea din București
journée dʼétude, 7 noiembrie 2025
Departamentul de Studii Literare al Facultății de Litere organizează prima ediție a Colocviilor „Tudor Vianu”, cu tema Discursul umanist în secolul XXI. Evenimentul reunește profesori și cercetători într-un dialog despre rolul intelectualului contemporan, actualitatea umanioarelor și transformările culturii în epoca tehnologică.
📰 Seminar de cercetare al Departamentului de Studii Literare | prof. dr. Caius Dobrescu – „Crime și noir: variațiuni geo-politice (comunismul est-european, Sudul global)” | 📆 Miercuri, 29 octombrie 2025 | 🕒 ora 18:00

Literatura imperfect denumită la noi „polițistă” reprezintă, de fapt, un set și o întrețesere de formule tematice și narative (crime, noir, hardboiled, mystery, thriller, detective, hardboiled, procedural, investigative, police/courtroom/prison drama, la rigoare chiar și spy fiction – ca să cităm doar etichetele cele mai vehiculate). Dincolo de variații, însă, în tot acest spectru asistăm la cataclismice distribuiri pe roluri generat de „evenimentul” criminal (sciziunea comunității fantasmate ca omogene în făptași, victime, investigatori, martori, judecători), ca și recombinări și hibridizări înspăimântătoare sau onirice ale acestor roluri. Genul/genurile „criminale” sunt deopotrivă sociogonice (γόνος-gónos: naștere), dar și socio-clastice (κλαστός – klastós: făcut bucăți). Pornind de la această premisă am să prezint trei nuclee de problematizare ale acestor tipuri de narațiuni scrise și filmate: 1) ficțiunea crime în România comunistă; 2) ficțiunea de spionaj cu tentă noir/crime în Europa de est comunistă; 3) tensiunea dintre dezvoltare și democrație în ficțiunea noir/hardboiled din țările BRICS (Brazilia-Rusia-India-China-Africa de Sud). Multum in parvo!
📢 Prelungirea perioadei de înscriere la cursurile postuniversitare – Lectură și literatură / Structura și funcționarea limbii române
În atenția profesorilor de limba și literatură română
Dragi colegi, ținând cont de timpul foarte scurt în care s-a desfășurat înscrierea la cursurile postuniversitare din acest an (Lectură și literatură, respectiv Structura și funcționarea limbii române), perioada de înscriere se prelungește până vineri, 14 noiembrie 2025. Condițiile de înscriere și de admitere sunt aceleași.
📝 Înscrieri la cursurile facultative 2025-2026 (studii de licență, toți anii)
Prezentul formular este destinat exclusiv studenților Facultății de Litere în vederea înscrierii la cursurile facultative organizate în semestrele I și II.
și https://

