Category: Uncategorized

„Apropierea datei de 1 Decembrie 2018 găsește România deopotrivă într-o criză profundă pe mai toate planurile și, oarecum compensatoriu, într-o frenezie carnavalescă a memoriei sociale. România Mare (nu România, cum pretinde logo-ul oficial) împlinește 100 de ani și este pusă obsesiv (și diletant — pînă la anacronism, nonsens și kitsch) în scenă pentru generațiile actuale — ca ficțiune retrospectivă a consensului național. (Pentru scenariștii și regizorii de bună credință ai acestui spectacol, o ficțiune edificatoare și pedagogică. Din punctul de vedere al majorității comanditarilor, persuasivă ori de-a dreptul manipulativă.). Dar, fără a mai vorbi de eterogenitatea lor (etnică, lingvistică, socială, educativă, confesională etc.), aceste generații sînt socializate și resocializate în epoci diferite precum și, încă mai important, în culturi istorice și regimuri de istoricitate diferite (pînă la tensiune, conflict și excludere reciprocă). În consecință, memoria noastră socială nu poate fi tratată ca și cum ar (putea) fi un bloc fantasmatic al unanimității regresive, ci înțeleasă ca un sistem interactiv și dinamic de memorii sociale concurente, problematice, fragmentare, discontinue, instabile, fluide. Adică istorice. Cu toate acestea, un festival interminabil și ubicuu al discursului epidictic despre trecut, prezent și viitor – pe scurt, “Cântarea României Mari” –, s-a suprapus peste viața noastră publică, reușind deseori să înlocuiască istoria cu ucronia patriotardă.
Dar care este istoria ideii de România Mare? Cum au decurs cele (aproximativ) două decenii ale istoriei României Mari? Și, în fine, cum a evoluat memoria publică a acelei perioade? Iată marile întrebări la care vreau să răspund succint, sintetic și critic.”
Sorin Antohi 

Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. A făcut studii de Engleză, Franceză (Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași) și Istorie (EHESS, Paris). A predat mai ales la University of Michigan, Ann Arbor; Universitatea din București; Central European University, Budapesta – unde a fost și pro-rector academic, șef de departament, director fondator al Pasts, Inc. Center for Historical Studies (sub președinția de onoare a lui Paul Ricoeur); a făcut cercetări, între altele, la institute de studii avansate (Bielefeld, Stanford, Berlin, Essen, Viena). A coordonat proiecte și rețele de cercetare, colecții de carte; a fost în conducerea unor instituții, organisme profesionale (între altele, membru în biroul Comitetului Internațional de Științe Istorice), publicații, fundații; a (co)organizat conferințe, colocvii, seminarii, școli de vară, dezbateri publice (din iunie 2017, animă la Muzeul Municipiului București seria Idei în Agora). A ținut conferințe și comunicări în peste treizeci de țări. A publicat cinci volume de autor (unul la Paris), șase de convorbiri (cu: Adrian Marino, Mihai Șora, Alexandru Zub, Moshe Idel, Virgil Nemoianu, Cioran și Luca Pițu), șapte coordonate (unele în colaborare), șase traduse din franceză și engleză (în colaborare cu Mona Antohi), precum și texte de mai mică întindere (studii, articole, eseuri, recenzii, interviuri, traduceri). Membru în comitetul care conduce Utopian Studies Society. Membru în Academia Europaea. Mai multe informații la www.sorinantohi.org.