Lansarea volumului “Romanian Literature as World Literature”, luni, 7 mai 2018, ora 16,00, Sala de Consiliu a Facultății de Litere

Vă invităm la evenimentul prilejuit de lansarea volumului “Romanian Literature as World Literature” (coord. Mircea Martin, Christian Moraru, Andrei Terian, Bloomsbury, 2017), luni, 7 mai 2018, la ora 16,00, în Sala de Consiliu a Facultății de Litere (str. Edgar Quinet, nr. 5-7, parter).

Vor vorbi cu acest prilej:
Mircea MARTIN
Christian MORARU
Andrei TERIAN
Caius DOBRESCU

Moderator:
Carmen MUȘAT

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Peisaj indigen şi grădini exotice la Palatul Suțu, joi, 1 martie 2018, ora 18.30

Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu vă invită joi, 1 martie 2018, ora 18:30, la Conferința ”Peisaj indigen şi grădini exotice. Friedrich Rebhuhn şi peisagism în secolul XX” cu Alexandru Mexi.

Ajuns din întâmplare pe meleagurile româneşti pe la începutul secolului trecut, Friedrich Rebhuhn rămâne până în ziua de astăzi unul dintre cei mai (sau poate chiar cel mai!) prolifici peisagiști ai României. Pasionat deopotrivă de horticultură, arta grădinilor, dar şi de arhitectura urbană, Rebhuhn contribuie la amenajarea sau remodelarea unor faimoase grădini publice sau private din Bucureşti sau aiurea: Grădina Kiseleff, Grădina Cişmigiu, Parcul Palatului Cotroceni, Parcul Castelului Peleş etc. Deşi planurile sale nu sunt puse în aplicare, acesta se ocupă şi de proiectarea Grădinii Botanice de la Bucureşti, a Parcului Coloanei Fără Sfârşit de la Târgu Jiu şi de altele asemenea. Amenajează o grădină japoneză în Cişmigiu şi o expoziţie de flori exotice în Parcul Carol, realizează studii de urbanism şi de ecologie şi se ocupă de conservarea peisajelor naturale româneşti.
Pentru că primăvara va începe cu o prelegere despre grădini, prezentarea conferinței este însoțită de cele mai interesante fotografii de epocă care surprind arta florală şi arta grădinilor de la început de secol, nu doar în Capitală, ci şi în alte oraşe din ţară.

Alexandru Mexi este peisagist, a urmat un master în studii culturale şi în prezent este doctorand, cu o temă despre rolul parcurilor publice în istoria Europei şi a României. Pasionat de istoria grădinilor, Alexandru Mexi s-a implicat în mai multe proiecte culturale şi de cercetare din ţară şi din străinătate, ţinând prelegeri, publicând articole ştiinţifice sau de popularizare a artei şi istoriei, itinerând expoziţii şi organizând mai multe tururi ghidate. În 2017, a publicat cartea „Grădinile Castelului Peleş. Mitologie dinastică şi peisaj cultural” (ed. Simetria), iar în prezent coordonează un proiect cultural interdisciplinar intitulat „Prin parcurile publice. Despre patrimoniul cultural al României Moderne”.

Evenimentul este parte din seria de Conferințelor de joi

Următoarea conferință:

Joi, 8 martie 2018, ora 18:30 –  ”Popasuri erotice în Bucureștii cântecelor de lume” cu Nicolae Constantinescu.

Coordonare conferințe: Cătălin D. Constantin

Atelier de lectură performativă, joi, 16 noiembrie 2017, ora 14.00, Sala de Consiliu [Update: Galerie imagini]

Joi, 16 noiembrie 2017, de la ora 14,00, în Sala de Consiliu a Facultății de Litere, va avea loc o întâlnire cu scriitoarea Veronica D. Niculescu și cu actrița Adriana Moca, gândită sub forma unui atelier de lectură performativă, urmat de discuții pe marginea romanului “Spre văi de jad și sălbăție” (Ed. Polirom, 2016). Moderator: conf. dr. Cristina Bogdan (Departamentul de Științe ale Comunicării)

Lansare de carte „Oameni și întâmplări din trecutul învățământului românesc”, joi, 9 noiembrie 2017, ora 18.00 [Update: Galerie imagini]

Joi, 9 noiembrie 2017, orele 18,00, va avea loc, în Sala de Lectură a Bibliotecii Facultății de Litere, lansarea volumului Căbășanu, Velculescu, Valbudea, Brancovici, Isbășoiu… Oameni și întâmplări din trecutul învățământului românesc (Cluj-Napoca, Ed. Școala Ardeleană, 2017).
Vor vorbi cu acest prilej autorii: Conf. dr. Ana-Voica Bojar (Universitatea din Salzburg); Prof. dr. Cătălina Velculescu (Universitatea din București); Medic primar dr. Ștefan Hica.
Moderatorul evenimentului: Conf. dr. Cristina Bogdan (Universitatea din București)

Conferința inaugurală SD SITT-CESI, profesor dr. Sorin Alexandrescu

SD SITT – CESI vă invită la conferința inaugurală a anului universitar 2017-2018, în cadrul căreia Profesorul Sorin Alexandrescu, director al CESI, va vorbi despre Vizualul, dincoace și dincolo de real: Ionică Grigorescu și Ștefan Câlția. Conferința va avea loc joi, 5 octombrie 2017, de la ora 18:00, în amfiteatrul Odobescu al Facultății de Litere.