Miercuri, 10 mai 2023, comunitatea Universității din București va vota, prin referendum, modalitatea de desemnare a Rectorului Universității din București.
Este un moment deosebit de important: sunt declanșate astfel alegerile pentru toate structurile de conducere ale Universității din București, la nivelul rectoratului, facultăților și departamentelor, pentru mandatul 2023-2027.
CINE votează
Toate cadrele didactice și de cercetare titulare din cadrul Universității, alături de toți reprezentanții studenților în Senatul UB și în Consiliile facultăților, vor vota în cadrul acestui referendum. Votul este universal, direct și secret.
Listele electorale vor fi afișate în cele trei secții de votare și pot fi consultate la facultate sau la departament (după caz).
În ziua votului, pe 10 mai, între orele 8 și 20, colegii cu drept de vot sunt așteptați de reprezentanții facultăților, care le vor da buletinele de vot și îi vor îndruma către cabinele de votare. Legitimarea se face prin intermediul oricărui act de identitate valabil, conform reglementărilor în vigoare.
CE votăm
Buletinul de vot destinat Referendumului pentru alegerea modalității de desemnare a rectorului indică două posibilități de desemnare, conform legislației în vigoare:
- Pe bază de concurs public
- Pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct și secret.
Modalitățile de alegere sunt detaliate în Legea Educației 1/2011, art. 209 și 210.
UNDE votăm
Referendumul se va desfăşura în trei secţii de votare, conform votului exprimat în ședința Senatului UB din 12 aprilie 2023. Lista celor trei secții de votare, alături de un link pentru o hartă interactivă, se găsește mai jos.
SECȚIA DE VOTARE NUMĂRUL 1
Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46, sector 5 – Facultatea de Drept (hartă)
- Facultatea de Biologie
- Facultatea de Drept
- Facultatea de Filosofie
- Facultatea de Științe Politice
- Facultatea de Teologie Baptistă
- Facultatea de Teologie Ortodoxă
- Facultatea de Teologie Romano – Catolică
- Departamentul de Educație Fizică și Sport
SECȚIA DE VOTARE NUMĂRUL 2
Str. Edgar Quinet, nr. 5-7, sector 1 – Facultatea de Litere (hartă)
- Facultatea de Administrație și Afaceri
- Facultatea de Chimie (lista 2)
- Facultatea de Geografie
- Facultatea de Geologie și Geofizică
- Facultatea de Istorie
- Facultatea de Litere
- Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
- Facultatea de Matematică și Informatică
SECȚIA DE VOTARE NUMĂRUL 3
Șoseaua Panduri nr. 90, sector 5 – Facultatea de Psihologie și Științele Educației (hartă)
- Facultatea de Chimie (lista 1)
- Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării
- Facultatea de Fizică
- Facultatea de Psihologie și Științele Educației
- Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
Listele electorale pentru votul la referendum sunt afişate începând de joi, 27 aprilie 2023, şi pot fi consultate la sediile facultăților.
Eventualele observaţii şi corecturi pentru listele electorale pot fi transmise la Biroul Electoral Central, prin intermediul Secretariatului Senatului, până la data de 3 mai 2023.
Biroul Electoral Central a fost constituit prin votul din şedinţa Senatului din data de 12 aprilie 2023 şi are următoarea componenţă:
- Conf. univ. dr. Claudiu Constantin Dinu (Facultatea de Drept)
- Conf. univ. dr. Romina Surugiu (Facultatea de Jurnalism și Știintele Comunicării)
- Conf. univ. dr. Marian Vild (Facultatea de Teologie Ortodoxă)
- Lect. univ. dr. Ionuț Constantin (Facultatea de Administrație și Afaceri)
- Student Ion Cobalschi (Facultatea de Administrație și Afaceri)
Calendarul general al alegerilor, votat de Senatul Universității din București, este disponibil AICI.
Informații actualizate despre alegeri vor fi anunțate pe pagina www.unibuc.ro/alegeri-2023-2027.