Semnalăm apariția volumului II „Eurostudii. O zi cu Europa: unghiuri ale privirii istorice” (Editura Universității din București, 2021), editat și coordonat de conf. dr. Simona Drăgan și asist. dr. Constantin Emil Bucur, titulari ai programului de Studii Europene din cadrul facultății noastre. Volumul (467 p.) conține 16 studii de istoria civilizației europene, istorie culturală și studii culturale, semnate de alumni, studenți și colaboratori SE.
Coordonatorii Simona Drăgan și Constantin Emil Bucur le mulțumesc autorilor acestui volum pentru textele lor substanțiale, esențiale pentru încurajarea și asumarea demersului de editare.
Autorii și coordonatorii le mulțumesc d-lui Alexandru Nicolae, profesor respectat și editor riguros, redactorilor și graficienilor EUB (Alina Brebeanu, Alexandru Catană și Florina Floriță), ca și referenților științifici ai volumului, pentru reviziile și sugestiile prompte și atente aduse textelor publicate:
- Giordano Altarozzi (Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „G. E. Palade”, Târgu Mureș)
- Alexandra Ciocîrlie (Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, București)
- Ștefania Dinu (Muzeul Național Cotroceni, București)
- Laura Dumitrescu (Universitatea din București)
- Raluca Dună (Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, București)
- Filip-Lucian Iorga (Universitatea din București)
- Ramona Marinache (Universitatea din București)
- Maria Mateoniu-Micu (Muzeul Național al Țăranului Român)
- Andrei Șiperco (Universitatea din București)
O mulțumire specială, nu în ultimul rând, îi este adresată d-lui lect. dr. Cornel Micu, profesor (sau fost profesor) al multora dintre autori, care a finanțat exemplarul oferit gratuit fiecăruia dintre cei 16 autori ai acestui volum.