Imensă onoare și distincție pentru comunitatea Literelor bucureștene: Maria Dabija, absolventă a promoției 2021, secția Limba și Literatura Română-Limba și Literatura Rusă, a fost admisă cu bursă integrală de studii și cercetare la trei dintre cele mai prestigioase școli doctorale din lume: Harvard, Yale și Columbia. Maria a acceptat oferta Universității Harvard, unde va începe în toamnă programul doctoral în literatură comparată cu o bursă specială acordată de Președintele Universității Harvard. Distincția Presidential Scholar obținută în plus de Maria Dabija se acordă anual unui număr mic de studenți dintre cei mai merituoși admiși în programele doctorale ale Universității Harvard Această distincție suplimentară este susținută prin fonduri speciale ale Președinției Harvard menite a contribui la crearea unei comunități academice formate din cercetători de top la nivel mondial.
Conducerea Facultății de Litere a Universității din București, alături de întregul colectiv profesoral și de studenți o felicită din inimă pe Maria pentru această extraordinară reușită și va urmări cu același interes traiectoria ei transatlantică.