Dragi studenți,
După cum știți, turul I al alegerilor pentru reprezentanții voștri în Consiliul Facultății de Litere și în Senatul Universității din București va fi reluat.
Pentru a nu repeta situația de anul trecut, când a fost nevoie de mai multe runde de alegeri, facem acum un apel călduros la întreaga voastră comunitate. Vă solicităm să luați cunoștință de lista candidaților înscriși și, în baza alegerii individuale, să vă exprimați opțiunea prin vot, în intervalul de timp indicat pentru exprimarea votului.
Asociația studenților și conducerea Facultății de Litere au încercat să vă ofere condiții cât mai comode de vot și, în acest sens, am recurs la votul electronic. În urma consultărilor cu toți factorii de decizie, am ajuns la concluzia că este bine să continuăm în același cadru. Trebuie însă să știți că votul vostru este foarte important. El constituie pur și simplu una dintre condițiile de bună funcționare a unei facultăți. Fiți, vă rugăm, conștienți de acest lucru și votați !
Așa cum știți, au existat fraudări ale votului unora dintre colegii voștri. Condițiile de vot sunt acum cercetate. Dar chiar înainte de a avea un rezultat, vrem, în calitate de gazde ale procesului vostru electoral, să facem o precizare: noul tur de scrutin și cele care vor urma vor fi monitorizate cu maximă atenție. În sistemul de vot electronic, orice încercare de fraudare lasă urme!
În numele echipei de conducere a Facultății de Litere,
Decan,
Prof. univ. dr. Emil Ionescu