Modele de Comunicare și Relații Publice

PUNCTE TARI:

  1. TEORIE & PRACTICĂ. Îmbină armonios dimensiunea teoretică și cea aplicată, printr-un traseu curricular gândit în două etape: anul I cu mai multe cursuri fundamentale, de introducere în disciplinele centrale ale celor două domenii care se regăsesc în titulatura programului masteral; anul al II-lea cu ateliere menite să ofere spațiul necesar intervențiilor practice, susținute de specialiști din industriile comunicării.
  2. INSIDER & OUTSIDER. Masteratul reunește absolvenți ai unor programe de licență de profil și studenți care au terminat cursurile altor facultăți cu orientare socio-umanistă. Este reconfortant să descoperi că vorbești același limbaj cu colegii tăi (genul proxim), dar să te îmbogățești și din interacțiunile care pun în lumină diferențele specifice.
  3. PRIMUL PAS CĂTRE ANGAJARE. Stagiile de practică desfășurate de-a lungul celor 2 ani de studii deschid frecvent poarta pentru o colaborare mai îndelungată cu instituțiile partenere, inclusiv după finalizarea masteratului.
  4. RIGOARE & CREATIVITATE. Programul se desfășoară în interiorul unei facultăți caracterizate prin tradiție și acribie filologică, dar în cadrul unui program a cărui miză centrală este creativitatea, bazată adesea pe spiritul ludic.
  5. SOLITAR & SOLIDAR. Temele propuse pentru evaluarea cursurilor și atelierelor mizează pe studiul solitar în bibliotecă, dar și pe capacitatea de a lucra în echipă, de a construi proiecte împreună cu colegii de grupă.