Colocviul național „Paul Cornea”, ediția I, 19-20 mai 2023

În atenția participanților: din motive obiective, programul zilei de sâmbătă, 20 mai 2023, a suferit o modificare: conferința plenară va avea loc în intervalul 14.00-15.00, în Sala de Lectură a Bibliotecii de Litere începând cu ora 17.00, în Amf. Odobescu.

Școala Doctorală Litere a Universității din București organizează, în perioada 19-20 mai 2023prima ediție a Colocviului Național „Paul Cornea”. Denumit după o personalitate definitorie pentru studiile literare românești din perioada postbelică, profesor al Facultății de Litere, a cărui operă ilustrează mai multe discipline, colocviul își propune să încurajeze dialogul (inter)universitar în domeniul filologiei și al studiilor culturale.

Colocviul va include conferințe plenare susținute de Prof. Kasia Jaszczolt (University of Cambridge, Marea Britanie) și Assoc. Prof. Roberto Merlo (Università di Torino, Italia). Lucrările se vor desfășura pe secțiuni paralele, în 6 domenii (Literatură română, Literatură comparată, Teoria literaturii, Lingvistică, Studii culturale, Biblioteconomie), în format mixt (fizic și online). Limbile oficiale de comunicare sunt româna, engleza și franceza.

La ceremonia de deschidere vor lua cuvântul prof. dr. Virgil Băran (directorul CSUD), conf. dr. Sorin Costreie (prorector al Universității din București), conf. dr. Cristina Bogdan (decan al Facultății de Litere), prof. dr. Ion Bogdan Lefter (fost director al SDL), prof. dr. Andra Vasilescu (director adjunct al SDL) și prof. dr. Oana Fotache Dubălaru (director al SDL).

Rezumate pe secțiuni


Termenul-limită pentru trimiterea propunerii de participare este 15 martie 2023, pentru informații suplimentare vă rugăm să consultați documentul de mai jos.

Dat fiind numărul mare de propuneri de participare primite, termenul pentru confirmarea acceptării propunerii din partea organizatorilor se prelungește până la data de 10 aprilie 2023.