Category: Conferințe științifice
Profesorul Adam Ledgeway la Facultatea de Litere, 23-24 februarie 2017
Departamentul de Lingvistică al Facultății de Litere are deosebita plăcere de a vă invita să participați la conferințele pe care le prezintă profesorul Adam Ledgeway cu ocazia vizitei sale la Universitatea din București.
Joi, 23 februarie 2017, ora 18.00 (Departamentul de Lingvistică – Facultatea de Litere, str. Edgar Quinet, etajul 1, aripa stângă)
Microvariație în marcarea dativului și în structurile cauzative în dialecte romanice și grecești din Italia din sud
Vineri, 24 februarie 2017, ora 11.00 (Sala de Consiliu – Facultatea de Litere, str. Edgar Quinet)
Word order and V2 in late Latin
Organizatorii evenimentelor: ICUB (Institutul de Cercetări al Universității din București) și Departamentul de Lingvistică al Facultății de Litere, Universitatea din București.
* *
*
Adam Ledgeway este profesor de lingvistică romanică și italiană la Facultatea de Limbi Moderne și Medievale a Universității din Cambridge și membru al Colegiului Downing.
Adam Ledgeway este o personalitate marcantă a lingvisticii romanice, recunoscută pe plan internaţional, care a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea studiului limbilor romanice şi al limbii române, fiind, între altele, autor al monografiei From Latin to Romance. Morphosyntactic Typology and Change (Oxford 2012) și editor al unor lucrări fundamentale de romanistică recent publicate – The Cambridge History of the Romance Languages (2 vol.: 2010, 2013; coeditori: Martin Maiden și John Charles Smith) și The Oxford Guide to the Romance Languages (2016; coeditor: Martin Maiden).
În semn de recunoaștere a activității sale, profesorului Adam Ledgeway i s-a acordat titlul onorific Doctor Honoris Causa de către Universitatea din București (2016).
Colocviul Internațional al Departamentului de Lingvistică: „Lingvistică românească, lingvistică romanică” – ediția a 16-a, 24-26 noiembrie 2016
Colocviul internațional „NEW TREATMENTS OF THE FIGURE IN LITERATURE AND VISUAL ARTS / NOUVEAUX RÉGIMES DE LA FIGURE. LITTÉRATURE ET ARTS VISUELS”, 11-12 noiembrie 2016
Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (CESI) organizează în zilele de 11 și 12 noiembrie 2016, la Facultatea de Litere, Colocviul internațional „NEW TREATMENTS OF THE FIGURE IN LITERATURE AND VISUAL ARTS / NOUVEAUX RÉGIMES DE LA FIGURE. LITTÉRATURE ET ARTS VISUELS”, în cadrul proiectului de cercetare „Figura – Corp, Artă, Spațiu, Limbaj” (PN-II-RU-TE-2014-4-0787), sprijinit de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), director de proiect: Laura Marin.
Cercetători consacrați și tineri cercetători din Franța, Belgia, Elveția, Marea Britanie, Olanda, Italia, Germania, Statele Unite ale Americii și România se reunesc în jurul acestei teme pentru a pune în discuție dinamica și rolul pe care îl joacă figura, figuralul, figurabilitatea în reflecția teoretică actuală și practicile artistice contemporane. De la istoria artei la estetică și psihanaliză, de la retorică, poetică la studiile despre imagine, de la literatură, pictură la film, dans și arhitectură intervențiile participanților propun o abordare transversală a termenului de figură, care obligă disciplinele să iasă din cadrele în care s-au fixat pentru a studia imaginea și limbajul ca forme complexe de experiență umană, și nu doar în organizarea lor structurală.
În deschiderea conferinței vor lua cuvântul domnii Laurențiu Leuștean, Prorector al Universității din București, și Sorin Alexandrescu, Director al Centrului de Excelență în Studiul Imaginii.
Prima zi a conferinței se va deschide cu o serie de comunicări susținute de către Bertrand Rougé (Universitatea din Pau), Laurent Jenny (Universitatea din Geneva) și Éric Marty (Universitatea Paris 7).
A doua zi a conferinței va continua cu o serie de comunicări care vor fi susținute de Sjoerd van Tuinen (UniversitateaErasmus din Rotterdam), Kamini Vellodi (Universitatea din Edinburgh) și Bart Verschaffel, (Universitatea din Gent).
Limbile de comunicare ale conferinței sunt engleza și franceza.
Colocviul internațional în Studii Culturale şi Științele Comunicării, cu tema „Teritorii, Granițe, Comunități. Reconfigurări identitare într-o lume (dis)continuă”, 4-5 noiembrie 2016
- Colocviul internațional în Studii Culturale şi Științele Comunicării, cu tema Teritorii, Granițe, Comunități. Reconfigurări identitare într-o lume (dis)continuă, 4-5 noiembrie 2016 – Comunicat de presă
- Programul Colocviului cu tema Teritorii, Granițe, Comunități. Reconfigurări identitare într-o lume (dis)continuă
- Programul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii în cadrul Colocviului cu tema Teritorii, Granițe, Comunități. Reconfigurări identitare într-o lume (dis)continuă