Cine sunt ei?
Echipa Cyclique, este alcătuită din Cezar Arhip, Andreea Neacșu și Emma Țuțuianu, studenți ai Masteratului de Consulatanță și Expertiză în Publicitate, din cadrul Facultății de Litere a Universității din București. Aceștia i-au convins pe experții L’Oréal România că inovația lor merită să reprezinte România în cadrul competiției, alăturându-se celor mai bune echipe din 55 de țări. Finala internațională a avut loc ieri, 24 iunie 2020.
Inovația echipei constă în crearea unui ambalaj 100% biodegradabil pentru produsele cosmetice marca Garnier, care să se transforme într-un produs secundar după utilizare, ușor și convenabil pentru consumator. Recipientul propus de Cyclique este alcătuit din tărâțele rezultate în urma prelucrării diferitelor cereale, argilă și alți nutrienți naturali. Pentru protecție, recipientul este învelit la interior și exterior de o folie de protecție vegetală. Printre avantajele acestui material se numără eficiența costului, greutatea mică și impactul redus asupra mediului și comunităților locale.
Prin îndepărtarea foliei de protecție și amestecarea recipientului cu apă caldă, acesta se transformă într-o mască hrănitoare de tip scrub, auxiliară produsului Garnier achiziționat. Consumatorii beneficiază astfel de un produs versatil, al cărui recipient oferă valoare adăugată, fără să mai necesite reciclare sau mecanisme de reumplere.
Competiția internațională s-a mutat anul acesta de la Paris în online, din cauza circumstanțelor deosebite produse de pandemia cu noul virus Covid-19. Cu toate acestea, finaliștii români s-au adaptat contextului și au reușit să susțină prezentarea contra cronometru, alături de studenți ai celor mai prestigioase universități din întreaga lume. Cei trei studenți au fost coordonați de Directorul Departamenului de Științe ale Comunicării, conf. dr. Alexandra Crăciun.
Pentru mai multe informații despre inovație și competiție accesați: https://www.loreal.ro/media/news/2020/february/finalanationalabrandstorm2020