🏆 Premii obținute de studenții Facultății de Litere la Colocviul Național Studențesc „Mihai Eminescu”

În perioada 7–8 mai 2026 a avut loc cea de-a LII-a ediție a Colocviului Național Studențesc „Mihai Eminescu”, organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, eveniment în cadrul căruia studenții Facultății de Litere a Universității din București au obținut următoarele premii:

  • Mădălina-Mihaela Bejenaru (Master Studii Literare, anul I) – Premiul I, secțiunea „Critica criticii / Publicistică & Corespondență”, pentru lucrarea Corespondența eminesciană: spațiu al autoconfigurării posturii auctoriale;
  • Ștefan Dumitraș (Master Teoria și Practica Editării, anul I) – Premiul III, secțiunea „Studii culturale”, pentru lucrarea Reflecții asupra ediției critice integrale. Un proiect de reconstrucție;
  • Andreea-Denisa Căluțoiu (LLR–LLM, anul III) – Mențiune, secțiunea „Exegeze”, pentru lucrarea Eminescu și Goethe – Identitate și identificare în literatură. O scurtă privire comparativă;
  • Roman Radu (Master Studii Literare, anul II) – Mențiune, secțiunea „Critica criticii / Publicistică & Corespondență”, pentru lucrarea Ion Negoișescu și critica-creație: perspectiva axiologică asupra operei lui Mihai Eminescu.

Profesor coordonator și însoțitor al studenților la colocviu a fost Conf. dr. George Ardeleanu.