Cel de-al doilea Seminar de Cercetare al Departamentului de Studii Literare va fi ținut de prof. univ. dr. Mircea Vasilescu. Prezentarea se intitulează „Literatura cu disclaimer” și pornește de la mai multe exemple colecționate în ultimele 6 luni: în SUA au apărut, în unele state, legi care obligă la eliminarea unor cărți din bibliotecile școlilor și colegiilor (ceea ce a dus la multe chemări în instanță); deținătorii drepturilor de autor ale unor scriitori (Agatha Christie, Ian Fleming, Roald Dahl) au decis ca, la reeditări, să modifice textul; Random House a reeditat un roman de Hemingway și a pus o notă în care precizează că editura nu împărtășește toate ideile scriitorului; se lucrează deja de ceva timp cu sensitivity readers (sau, în Franța, cu démineurs éditoriaux). Etc. Toate acestea (și altele) alcătuiesc un fenomen care schimbă ceva substanțial în „lumea cărților așa cum o știam”. Ce schimbă?