Didactici ale disciplinelor filologice (DDF)

Ce propune masteratul DDF?

Masteratul DDF este un program în care cursanții nu doar sunt expuși la informații, discipline sau teorii noi, cât mai ales sunt provocați să se schimbe. Principala provocare pentru studenți este de a învăța să predea altfel decât li s-a predat sau altfel decât ei înșiși au apucat să predea, inerțial.

Disciplinele filologice din cadrul programului nostru reprezintă doar  un domeniu de aplicație și de experimentare, întrucât masteratul țintește să-i îmbogățească pe studenți în plan cognitiv și atitudinal, astfel încât ei să poată folosi într-un câmp cât mai larg de acțiune toate noile achiziții. După acest masterat, absolvenții altfel îi vor învăța pe alții, altfel, la rândul lor, vor accepta să fie învățați.

Obiectivele masteratului

Fiind un masterat profesional și interdisciplinar, programul își propune să formeze profesori filologi capabili să devină practicieni reflexivi, care pot concepe și aplica demersuri cu sens pentru elevii lor.

Obiectivele masteratului vizează trei dimensiuni: identificarea nevoilor de învățare, dezvoltarea abilităților de aplicare și de cercetare, precum și stimularea reflexivității:

Identificarea nevoilor de învățare
  • să-și identifice propriile nevoie de învățare
  • să descopere nevoile și interesele de învățare ale elevilor
Aplicare și cercetare
  • să învețe lucruri concrete privind abordarea disciplinelor filologice
  • să realizeze experimente și cercetări didactice
  • să-și dezvolte capacitatea de a lucra în echipă
Reflexivitate
  • să-și dezvolte spiritul critic, creativitatea și reflexivitatea

 

Cui i se adresează masteratul și ce deschideri oferă pentru profesorii care predau discipline filologice?

Încă de la înființare, din 2004, masteratul DDF se adresează celor care sunt sau vor să devină profesori de limba și literatura română. Mai recent, masteratul include cursuri care deschid noi perspective și pentru predarea altor discipline filologice școlare. Cele patru discipline în care te vei putea pregăti sunt:

  • Limba și literatura română
  • Limba latină și cultura romanică
  • Literatura mondială
  • Limba română ca limbă străină

Cursurile din programul masteratului DDF

Deși programul are peste 20 de ani de la înființare, este un program „tânăr”, care își reînnoiește planul de învățământ în funcție de noile schimbări curriculare sau de noile practici ale acestui domeniu dinamic. Astfel, în ultimii ani, am introdus, cursuri relevante pentru contextul educațional actual: „Introducere în educația media”, „Drama ca mijloc de predare-învățare”, „Didactica limbii române ca limbă străină”, „Didactica limbii latine și a culturii romanice”.

Toate cursurile provoacă studenții să se familiarizeze cu perspective noi în fiecare domeniu abordat, să afle despre cele mai noi cercetări și tendințe din didacticile specifice disciplinelor filologice și să reflecteze asupra modului în care pot aduce schimbarea pentru elevii lor.

Cea mai mare parte a cursurilor și atelierelor sunt dedicate specializării filologice; pe lângă acestea, sunt și cursuri din domeniul psiho-pedagogiei. În plus, programul cuprinde practica de specialitate, care va fi realizată în diverse formate: conceperea și performarea unor lecții de către masteranzi în fața propriilor colegi, participarea la asistențe la orele unor absolvenți DDF și predarea unor lecții la clasele acestora. De asemenea, programul include tutoriale pentru realizarea ceretării pentru disertație și pentru redactarea lucrării de disertație.

  • Perspective inovatoare în didactica limbii și a literaturii române
  • Perspective inovatoare în didactica limbii latine și a culturii romanice
  • Didactica literaturii mondiale
  • Didactica limbii române ca limbă străină
  • Introducere în educație media
  • Politici lingvistice în educație în Uniunea Europeană
  • Didactica lecturii
  • Valori și atitudini în predarea disciplinelor filologice
  • Didactica teoriei literare
  • Strategii interpretative
  • Didactica limbii
  • Didactica comunicării orale
  • Drama ca metodă de predare-învățare
  • Didactica comunicării scrise
  • Evaluarea în disciplinele filologice
  • Evaluare formativă și sumativă – tehnici și strategii
  • Proiectarea didactică
  • Introducere în cercetarea didactică
  • Management educațional
  • Teorii moderne ale învățării
  • Resurse didactice
  • Practica de specialitate (3 semestre)
  • Cercetarea ecucațională de tip acțiune
  • Redactarea lucrării de disertație

Începând cu anul universitar 2021-2022, masteranzii DDF sunt implicați în organizarea unui colocviu anual dedicat cercetării didactice și în activități de voluntariat în proiectul SEED (Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați), inițiat de Fundația „Virtute et Sapientia” a Universității din București. Activitatea de voluntariat în cadrul proiectului SEED se echivalează cu practica de specialitate realizată în școli.

Activități științifice

Masteranzii DDF sunt încurajați să participe la colocviul „Best Letters”, organizat de facultatea noastră, la Simpozionul Internațional al Departamentului de Lingvistică (secțiunea de didactică) și la Colocviul masteranzilor DDF.

Profesori

Profesorii care predau la masteratul DDF sunt de la: Facultatea de Litere, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Institutul de Științe ale Educației și Asociația pentru Jurnalism Independent.

Admiterea

Condiția de înscriere la programul de masterat DDF este absolvirea modulului psihopedagogic I.

Admiterea presupune o singură probă, bazată pe cartea Cititorul, textul, poemul. Teoria tranzacțională a operei literare de Louise M. Rosenblatt (București, Editura Art, colecția „Demonul teoriei”, 2023). Fiecare candidat va alege un pasaj din carte, pe care-l consideră relevant pentru viziunea autoarei, și-l va comenta (va explica de ce l-a ales, cum îl înțelege, de ce este/nu este important pentru predarea literaturii). Candidatul va avea apoi un dialog cu comisia de examinare, pornind de la pasajul ales și de la comentariile pregătite.

Au prioritate, la admitere, în caz de medie egală, candidații care au cele mai mari medii de absolvire a studiilor de licență și cei care cunosc cel puțin o limbă străină la nivel C1.

Oportunități de angajare

În afară de pregătirea ca profesor pentru disciplinele filologice menționate, programul DDF poate deschide și alte oportunități de angajare: cercetător în domeniul educației, formator de formatori, metodist, redactor de carte școlară, coordonator al unor programe educaţionale în instituţii nonguvernamentale.

Testimoniale

În perioada în care eram studentă la Facultatea de Litere a UB, unul dintre profesorii mei ne-a împărtășit o lecție valoroasă: „Pasiunea fără exercițiu vă face să vă bucurați de valuri, dar niciodată să înotați.” Am purtat această lecție cu mine în ziua în care am decis să mă înscriu la masteratul DDF și am pornit la drum cu speranța că asta voi învăța aici: să înot în domeniul educației, să fiu un profesor bine pregătit, să fiu profesorul de care elevii mei au nevoie.

Programul m-a surprins plăcut încă din primul an: diversitatea cursurilor, deschiderea profesorilor și șansa de a învăța, în adevăratul sens al cuvîntului. De la teorii educaționale la practici pedagogice, fiecare aspect al programului a fost conceput pentru a ne pregăti nu doar să devenim profesori, ci să devenim profesori „contemporani”, capabili să răspundă cerințelor și provocărilor din sălile de clasă de astăzi.

Faptul că masteratul este structurat astfel încât să treacă dincolo de limitele teoriei, fiecare aspect fiind aplicat în viața de zi cu zi de la clasă a unui profesor, m-a făcut să înțeleg că aici aveam nevoie să ajung în drumul meu profesional. Transparența profesorilor universitari și noile perspective pe care ni le-au prezentat sunt doar câteva dintre atributele care pentru mine au contat de-a lungul acestui masterat.

Însă, cu siguranță, ceea ce fiecare viitor student la masteratul DDF ar trebui să știe este că aici va fi pregătit să devină nu profesorul ideal, ci profesorul autentic, conectat la realitatea zilelor noastre.

                                                                                                                                                                               Oana Mihăilă, absolventă DDF 2024

Predam limba și literatura română de doi ani când am decis să mă înscriu la masteratul DDF. A fost o nevoie intrinsecă. Simțeam că lipsește ceva și aveam nevoie de sprijin ca să umplu acel gol. Informațiile pe care le aveam la acel moment nu erau suficiente pentru cee ace îmi doream. Am simțit că pot mai mult și nu m-am înșelat.

Pentru mine, a urma cursurile acestui program de masterat a fost cea mai bună alegere. Aici am găsit profesori deosebiți care mi-au furnizat instrumentele necesare în procesul predării și care m-au ajutat să am acea viziune de ansamblu care îmi lipsea. Am învățat cum să proiectez o lecție în mod corect, ce metode să aleg pentru ca informația să ajungă cu adevărat la elevii mei și cum să îi evaluez într-o manieră constructive, fără a mă rezuma la a le pune niște „etichete numerice” conform unui barem de notare. Și nu, cursurile din cadrul acestui masterat nu dublează informațiile de la modulul psihopedagogic, ci le completează și le rafinează.

Cursurile și atelierele din cadrul masteratului au fost însoțite de prezența mai multor invitați din domeniul educației și nu numai, care ne-au oferit informații valoroase din experiența lor și ne-au invitat să ne alăturăm lor, ceea ce a oferit o dinamică aparte întâlnirilor săptămânale de la facultate.

Cel mai mult mi-a plăcut că prin practica desfășurată atât în cadrul facultății, cât și în afara ei, am reușit să mă pun în postura de elev și să învăț în același timp cum să devin un profesor mai bun. De multe ori, când ajungem la catedră, uităm cum este să fii de partea cealaltă a baricadei, să stai în bancă pentru minute în șir și să asculți profesorul.

Recomand cu multă căldură masteratul DDF oricărei persoane își dorește să se autodepășească și să fie la curent cu noutățile din lumea educației.

Diana Gurău, absolventă DDF 2024